Este foarte tânără, are deja o carieră impresionantă, iar anul trecut a înregistrat extraordinara performanță de a evolua la New York pe scena prestigioasei Carnegie Hall (Weill Recital Hall). Sînziana Mircea dispune de o bogată experienţă scenică dobândită în Europa, Statele Unite ale Americii şi Japonia, pe scene precum Carnegie Hall, Tokyo Metropolitan Theater, Saint Martin in the Fields Londra, PepsiCo Recital Hall – Fort Worth, Miami International Piano Festival Academy (SUA), Ateneul Român, Bechstein Young Professionals Series Köln sau Holland Music Session Festival. Joi seara, de la ora 19.00, arădenii vor avea privilegiul de-a o asculta în cadrul unui concert al Filarmonicii de Stat Arad, sub bagheta maestrului Cristian Neagu, ce va avea loc în sala Cercului Militar.

Ești unul dintre acei minunați tineri români care au demonstrat și demonstrează în continuare că se poate! Că poți accede într-o lume a marilor valori artistice universale, în acea lume în care barierele lingvistice, de naționalitate sau religie dispar cu desăvârșire. Cât din acest succes crezi că reprezintă talentul, cât norocul, cât munca?

SÎNZIANA MIRCEA. În primul rând vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase, care de-a dreptul mă copleșesc! Cred că în artă, la fel ca în orice alt domeniu, nu se poate realiza nimic fără muncă. Așa cum spunea George Enescu, este nevoie de „99% transpirație și 1% inspirație’’. Așadar, la baza stau nenumărate ore de studiu petrecute in fața pianului. Însă apoi intervine acel 1% care, paradoxal, este la fel de important pe cât pregătirea în sine. Fără norocul de a întâlni oamenii potriviți la momentul potrivit si fără inspirația de pe scenă în timpul concertului, tot efortul este în zadar.

Deja ai o carte de vizită impresionantă și ai studiat alături de mari profesori și creatori de destine artistice. Care dintre aceștia ți-a marcat cel mai mult desăvârșirea și evoluția profesională?

SÎNZIANA MIRCEA. Am avut șansa de a studia cu profesori minunați, cărora le datorez baza mea ca muzician: doamna Elena Dumitrescu, prima mea profesoară de pian de la Liceul Dinu Lipatti, doamna Olga Szel, la clasa căreia am absolvit Liceul George Enescu, doamna Stela Dragulin, cu care am studiat de asemenea în timpul liceului. Alături de dânsele, profesorii mei din timpul studiilor universitare din Germania și Anglia m-au îndrumat și mi-au deschis noi orizonturi. Nu în ultimul rând, doresc să îi mulțumesc mult d-nei Prof. Verona Maier cu care pregătesc fiecare concert cu orchestră de câțiva ani deja.

De asemenea, am întâlnit și alte persoane care la momente-cheie mi-au oferit o șansă și fără de care poate că viața mea ar fi fost foarte diferită astăzi. De exemplu, întâlnirea cu Maestrul Aldo Ciccolini, unul dintre cei mai mari pianiști din istorie, m-a influențat foarte mult. Pentru un tânăr muzician este un dar imens să te afli atât de aproape de o asemenea legendă și să primești sfaturile sale. O altă întâlnire providențială a fost cea cu dirijorul japonez Mitsuyoshi Oikawa, sub bagheta căruia am cantat „Imperialul” de Beethoven la Tokyo Metropolitan Theater.

Însă nu am să uit niciodată debutul meu cu o orchestra, întâmplat acum 7 ani cu Filarmonica din Arad sub bagheta magică a Maestrului Dorin Frandeș, pentru care voi fi întotdeauna recunoscătoare.

Din punct de vedere profesional, un mare impact asupra mea l-a avut Societatea Română de Radiodifuziune, care în opinia mea face enorm de mult pentru cultura română și pentru tinerii muzicieni români. Încă de când aveam 7 ani am avut șansa să particip la emisiuni în direct organizate pe bază de preselecții și difuzate de Radio România Cultural. Acestea au fost urmate de participarea în diverse emisiuni-concert la Radio România Muzical, dintre care difuzarea recitalurilor mele din „Stagiunea de marți seara” de la Ateneul Român și recitalul aniversar Radio România Muzical 18 ani. În anul 2016 am lansat CD-ul meu de debut la Editura Casa Radio, care s-a clasat pe locul 3 la nivel național în topul celor mai bune discuri de muzică clasică din 2016, dintre 102 discuri intrate în concurs.

Plecând de la întrebarea anterioară, spune-mi, te rog, ce rol consideri tu că au modelele într-o carieră artistică?

SÎNZIANA MIRCEA. Sunt convinsă că oamenii din jurul nostru și poveștile lor ne influențează minut de minut, chiar dacă nu ne dăm seama. În primul rând, cele mai importante modele ale mele sunt părinții și bunicii mei, care m-au încurajat mereu să îmi urmez visul, chiar dacă de multe ori părea aproape imposibil. Cred că artiștii au nevoie de această bază interioară și încredere în forțele proprii, fără de care nu ar putea să îți exprime emoțiile în fața publicului. Pentru mine, această forță vine din credința în Dumnezeu și din sprijinul infinit al familiei mele.

În legătură cu modelele artistice, pianistul meu favorit este Dinu Lipatti, care într-o viață foarte scurtă ne-a lăsat o mșstenire cuturală inestimabila prin niște înregistrări absolut inegalabile.

În anul 2014 ai fost inclusă în „Topul 100 de români care mişcă ţara prin puterea ideilor şi a faptelor“. Ce fel de „bagaj“ reprezintă această recunoaștere pentru tine?

SÎNZIANA MIRCEA. Într-adevăr, în anul 2014 am câștigat premiul pentru „Cel mai bun student în străinătate la Categoria Arte” în cadrul Galei Ligii Studenților Români din Străinătate. În urma acestui premiu am avut privilegiul să fiu inclusă în topul menționat de dvs., alături de tineri studenți români din toate domeniile, cu rezultate profesionale excepționale. Am fost foarte impresionată de performanțele lor academice și sunt mândră că i-am cunoscut, că sunt colegii mei de generație. În opinia mea, acești tineri brilianți reprezintă o mare comoară pentru România, pentru că duc numele țării noastre la cel mai înalt nivel în întreaga lume, iar atunci când se întorc acasă pot aduce un suflu nou în societate. Întorcându-mă la modele, ei sunt pentru mine o mare inspirație și o dovadă că prin muncă și seriozitate poți ajunge la vârf. Sunt fericită și onorată să fac parte dintr-o asemenea generație!

Deja cariera te poartă pe multe meridiane ale lumii. Ce nu îți lipsește niciodată din valiză? Mai precis, ai un acel „ceva“ fără de care simți că nu poți pleca la drum?

SÎNZIANA MIRCEA. Acel „ceva” sunt mereu partiturile și rochia de concert! De aceea am o colecție destul de mare de partituri și… una și mai mare de rochii de seară, în continuă expansiune! Călătoritul și ținutele de scenă sunt, dincolo de muzica în sine, părțile cele mai frumoase ale unei cariere de pianist de concert.

În final, spune-mi, te rog, cum se vede și cum se simte lumea de pe scena Carnegie Hall?…

SÎNZIANA MIRCEA. Se simte ca un vis devenit realitate, mai ales că la sfârșitul recitalului meu de debut toată sala s-a ridicat în picioare! Când am ieșit de pe scenă m-am și ciupit, ca să mă asigur că nu visez! Pentru orice muzician scena de la Carnegie Hall este un loc magic, având în vedere câte legende au pășit pe ea de-a lungul istoriei, asa că m-am bucurat de fiecare secundă în parte.