JA. Demisia premierului Ponta s-a produs la presiunea străzii. Manifestanții au obținut demisia, însă se pare că strada s-a radicalizat mai mult ca niciodată. Cum răspunde un politician vechi, ca dumneavoastră, cererii radicale de schimbare a întregii clase politice?

Gheorghe Falcă. În tinerețe, am făcut și eu politică din stradă. Am fost în piață, ca student, în timpul Revoluției, la Timișoara. Ca lider al studenților, am participat la marile manifestații și proteste ale anilor 90. E o experiență pe care o am, sunt un politician care am intrat în politica de partid venind din stradă. Înțeleg foarte bine atitudinea de azi, de radicalizare. Dar nu trebuie să uităm ce anume a produs-o: diferența evidentă între pretenția PSD de a avea „cel mai cinstit guvern” și realitatea că am avut parte de cea mai coruptă și arogantă guvernare. Plagiatul lui Ponta, dar și al lui Oprea, minciuna cronică, eșecurile CFR Marfă și Oltchim, ancheta penală împotriva premierului, condamnările asupra atâtor membri ai guvernului, kilometrii de autostradă care, în premieră mondială, scad cu fiecare inaugurare, toate sunt elemente pe care opinia publică le percepe ca pe sfidări inacceptabile. Cei de la guvernare au crezut că toate le vor fi trecute cu vederea, dar asta nu s-a mai întâmplat în momentul în care aroganța a devenit de-a dreptul criminală. Iar evidența s-a produs odată cu moartea polițistului din coloana oficială a vice-premierului Oprea. Groapa care l-a ucis pe polițistul Bogdan Gigină nu a mai putut fi acoperită nici de tăcerea celor care au încercat să mușamalizeze cazul, nici de vorbele goale înșirate la televiziunile de partid. A urmat tragedia de la clubul Colectiv. Și, oricât mi-ar fi de greu, trebuie să spun că ministrul Oprea s-a comportat de parcă tragedia ar fi reprezentat o șansă de a face uitată moartea polițistului. Să ne mai mirăm acum că, după un asemenea șir de sfidări, contestarea politicienilor a crescut exponențial?

JA. Dar contestarea vizează toate partidele, inclusiv PNL. Simțiți că, implicit, vă vizează și pe dumneavoastră?

G.F. Eu sunt primar. Asta înseamnă că, de foarte mulți ani, sunt în contact direct cu oamenii. E ceva specific muncii de primar, ai ocazia foarte des să simți și să asculți nemulțumirile cetățenilor. Deși fișa postului prevede sarcini aproape strict administrative, cetățenii mi-au cerut dintotdeauna mult mai mult decât atât: un stat care să-i asculte și să-i respecte cu adevărat. O să-mi spuneți că e o solicitare vagă. Dar exact acest lucru e cerut și în piață astăzi. Și mă simt vizat în sensul că, în calitate de politician, trebuie să transform în soluții concrete aceste solicitări vagi. Pentru că acum, pe acest fundal de emoție, multe revendicări sună imprecis și chiar ușor idealist. Să luăm de pildă solicitarea adresată președintelui de a schimba întreaga clasă politică. Dacă solicitarea vizează la propriu înlocuirea fizică a fiecărui politician din țara asta, nu pot să spun decât că președintele nu dispune de o baghetă magică prin care să producă instantaneu o astfel de transformare. Dispune însă de o Constituție. Iar, în această perspectivă legalistă, noi, ca politicieni, putem înțelege solicitarea schimbării clasei politice în elementele ei concrete și instituționale: reforma partidelor, care să le transforme în instituții deschise, capabile să selecteze și să pregătească lideri autentici; mecanisme de finanțare a partidelor mai transparente, care să nu subordoneze clasa politică unor grupuri de interese; o instituție a parlamentului dimensionată corect etc. Iată deci cum vede un politician cu experiență practică îndelungată realizarea uneia dintre solicitările pieței. De fapt, PNL a arătat că, instituțional, înțelege revendicarea schimbării și a propus alegeri anticipate.

JA. Care ar fi atunci următorii pași?

G.F. Primul pas a fost făcut: președintele Iohannis a invitat, în premieră, la consultări lideri ai societății civile și reprezentanți ai manifestanților. E o formă concretă de deschidere a politicii către societate. În acest dialog instituțional, diferitele curente din stradă vor putea să se exprime. Pentru că, sunt convins, uniți deopotrivă de aceleași idealuri, cetățenii din stradă nu sunt o masă uniformă, ci diferă între ei prin soluțiile pe care le consideră potrivite pentru realizarea acestor idealuri. Cine știe, poate tocmai acest dialog cu președintele va conduce la coagularea unor noi forțe politice. De pildă, a unei stângi autentice, moderne. Pentru început, ar fi nevoie doar de trei membri. Pentru că, actuala clasă politică, tocmai ea, a adoptat recent o lege prin care și-a anulat propriul monopol. Nu mai e nevoie de mii de membri în zeci de filiale, ci doar de trei oameni pentru a înființa un partid. Am mari speranțe că, între aceia care solicită schimbarea clasei politice, se vor găsi mulți care să facă pasul către politica de partid. Fiindcă, trebuie s-o spunem ferm: schimbarea, guvernarea țării nu se poate face din piață, ci prin instituțiile politice numite partide. Fără partide nu există democrație.

JA. În aceste zile, președintele Iohannis pare reperul pentru dialog și reformă al celor din piață, în schimb partidele politice sunt contestate. Mai sunt ele relevante în acest context?

G.F. E normal ca președintele Iohannis să fie un reper. Nu doar datorită atribuțiilor constiuționale, ci și prin felul în care a câștigat alegerile, tot pe fundalul unor manifestări de stradă care îl contestau pe Ponta și PSD-ul. Președintele Iohannis e relevant, pentru că, în alegerile prezidențiale de anul trecut, Partidul Național Liberal nu a propus un candidat care să răspundă intereselor politicianiste, ci unul care să dea speranța unei schimbări. E un lucru pe care nu știu cum de îl trec unii cu vederea atunci când spun că toate partidele sunt la fel. Ei bine, unul dintre cele două partide mari, PSD, a candidat la prezidențiale cu Victor Ponta. Noi, PNL, ne-am bătut pentru Klaus Iohannis. Am unit două partide importante, și n-a fost un proces ușor, în jurul unui proiect politic mai generos pentru cetățeni. Iar Klaus Iohannis e exponent al acestui proiect, în care dialogul și consultarea trebuie să înlocuiască aroganța și sfidarea. E un proiect politic propus așadar de un partid, un partid mare, al cărui candidat, acum președinte, a dat și încă dă speranță. Cred că mai relevant de atât nu poate fi un partid: să propună proiecte și să adune oameni în jurul unor valori.

JA. Ați pronunțat cuvântul „valori”… Manifestanții invocă și ei niște valori pe care, spun ei, politicienii le-au trădat. Cum le răspundeți?

G.F. Cred că strada ne oferă de fapt o lecție de politică. Oamenii de acolo invocă un set de valori morale: onestitate, solidaritate, modestie, curaj. Și astfel, în mod automat, strada îi respinge pe cei în care nu recunoaște aceste valori. În Ponta nu au văzut niciodată onestitate, ci un simbol al minciunii, în Oprea au văzut aroganța și lașitatea. La fel trebuie să ne comportăm și noi în politică. Să ne fixăm un set de valori intangibile. Pentru noi, liberali și creștini, aceste valori sunt familia, comunitatea, libertatea, compasiunea, tradiția, patriotismul, responsabilitatea față de propriul destin. În jurul acestor repere trebuie să ne construim orice proiect politic. Să ne întrebăm, de pildă, atunci când propunem un proiect de lege: aduce el mai multă libertate cetățeanului sau îl oprimă și îl face dependent de stat? Când gândim fiscalitatea, trebuie să ne întrebăm: ajută familia românului sau hrănim de fapt un stat ineficient? Iar când propunem un candidat, trebuie să ne gândim: crede el cu adevărat în aceste valori, le poate susține și transforma în fapte? Acestea sunt lucruri pe care le propun nu de ieri, de azi, ci de multă vreme. Pentru că eu cred cu tărie că doar valorile în care credem și pe care le practicăm ne pot diferenția de cei de stânga și ne pot ajuta să construim sistemul politic pe care oamenii îl cer azi în piață.

JA. Unul dintre cei contestați este Patriarhul Daniel. Cum comentează un om de dreapta acest lucru?

G.F. După cum am spus mai devreme, văd în manifestațiile de stradă germenii unei exprimări de stânga foarte puternice. Și, putem s-o spunem pe șleau, stânga s-a poziționat dintotdeauna foarte anti-clerical și chiar împotriva bisericii. Nu știu dacă PSD va asuma până la capăt această identitate de stânga, fiindcă domnul Dragnea spunea chiar că dorește să transforme PSD într-un partid al stângii moderne. Or, stânga de azi este peste tot în lume potrivnică bisericii, aș îndrăzni să spun că e potrivnică tradiției creștine. Dreapta, dimpotrivă, este – și azi, ca dintotdeauna – o apărătoare a valorilor creștine: familia, tradiția, libertatea. Eu, ca politician de dreapta, cu o identitate deopotrivă creștină și liberală, înțeleg rolul fundamental al bisericilor, de orice confesiune, în structurarea sănătoasă a societății. De aceea, privesc cu suspiciune și cu tristețe această campanie de contestare a Patriarhului Daniel, ba chiar a întregii Biserici Ortodoxe Române. Desigur, oricine și orice poate fi criticat într-o democrație. Însă, strict pe evenimentele din ultimele zile, vehemența criticii mi se pare neîndreptățită. Cineva a monitorizat cele mai importante site-uri de știri într-una dintre aceste zile de după tragedia de la Colectiv. A identificat douăsprezece articole critice la adresa BOR, și doar câte șase la adresa guvernului și la adresa administrației locale. E un pic exagerat și dezechilibrat, mie așa mi se pare, ba chiar mă face să bănuiesc un mecanism perfid de culpabilizare a bisericii pus în mișcare de cei care nu au avut curajul să-și asume adevărata vină.

JA. Manifestații au avut loc în aceste zile și la Arad. Vă simțiți contestat de cei din stradă?

G.F. În Arad, prima manifestație a avut loc după demisia lui Victor Ponta. Am perceput-o mai ales ca pe o manifestare de solidaritate, fără puternice accente politice. Cum îmi explic asta? Cred că, de fapt, Aradul, prin cetățenii săi, a fost mereu unul din motoarele schimbării autentice. Dreapta a avut mereu rezultate bune aici, rezultate care au contat la nivel național și au schimbat decisiv parcursul nostru ca țară. Orașul are o administrație de dreapta de mulți ani, o administrație care a schimbat cu adevărat orașul. Acest lucru a făcut ca excesele guvernării Ponta, sfidarea și aroganța ei, să nu fie percepute foarte acut aici. Am avut parte de șicane, cum a fost cea a abandonului de către guvern a pasajului de pe centură, însă noi, arădenii, ne-am văzut de treabă și am dezvoltat orașul. Am trecut foarte repede de criza economică, am creat condiții pentru investitori, am creat și locuri de muncă, având azi un șomaj de doar 1%. Cetățenii, chiar dacă nu cunosc cifre și date statistice, au simțit parcursul pozitiv al orașului. De aceea, cum spuneam, cred că în Arad s-a manifestat nu din elan contestatar, ci din solidaritate. Desigur, ca primar și ca om politic, nu am reușit să mulțumesc pe toată lumea. Ar fi deplasat să sper așa ceva. Dar m-aș bucura ca aceia care mă contestă și scriu manifeste ipocrite să nu fie aceiași care, prin militantismul lor găunos, au contribuit la aducerea la putere a lui Ponta și a guvernului său catastrofal. Ambiția, dar și ipocrizia unui cerc de militanți nu mai mare decât o familie nu sunt suficiente pentru a crea o mișcare politică relevantă în Arad. Cât de contestat mă pot simți atunci când contestatarii sunt susținători ai fostului premier Ponta? Iată-i: după căderea celui pe care l-au susținut, contestatarii de profesie ai Aradului au întors armele și caută capital politic sperând să iasă din marja acelor patru-cinci procente obținute în 2012.

„Ambiția, dar și ipocrizia, unui cerc de militanți nu mai mare decât o familie nu sunt suficiente pentru a crea o mișcare politică relevantă în Arad” – Gheorghe Falcă.