Despre cum s-a ajuns la “Statul român, analiză structurală şi funcţională”
Prezentat în luna septembrie publicului, studiul realizat de primarul Aradului a început să prindă contur, potrivit propriilor declaraţii, la începutul lui 2010. Când? “Când am început să lucrez la bugetul local, unde am încercat să reduc toate cheltuielile care nu generau dezvoltare. Constatând că am avut foarte puţin de redus la nivelul Aradului, m-am ocupat să văd la nivel statal unde pierdem. Şi am început să fac comparaţii cu ţările din UE pe aceste capitole”. Întins pe sute de pagini, studiul vorbeşte despre dezastrul şi risipa din România. Ce spune primarul despre studiul său, citiţi în rândurile de mai jos.
JA. De ce un studiu despre criză?
Gheorghe Falcă. Criza te obligă să faci o analiză în special la nivel de venituri şi cheltuieli dar, mai apoi, la nivelul structurilor statale, pentru că de aici poţi afla oportunităţi în aplicarea unor reforme care până atunci nu au fost aplicate. Şi, pentru a folosi criza ca şi oportunitate, trebuie să ai o măsurătoare corectă a ceea ce există astăzi. Criza îţi arată locurile unde corpul (structura statală) este bolnav.
JA. De ce România e atât de diferită?
Gheorghe Falcă. Trebuie să recunoaştem că România este un stat tânăr, care şi atunci când s-a format ca un mare stat, după Primul Război Mondial, a avut probleme de adaptare în interiorul statului. Vreau să vă spun că, în România, în 1920, erau patru măsurători de terenuri. Într-un fel se măsura în Ardeal, în altfel în Ţara Românească, diferit în Bucovina şi diferit în Moldova de dincolo de Prut.
De aceea, după Primul Război Mondial, România abia s-a integrat în România. Mai mult decât atât, istoria democratică românească ne arată o Românie centralizată. Noi niciodată nu am reuşit să dăm atribuţiuni corecte nivelurilor de structură administrativă. Şi atunci, noi suntem diferiţi faţă de ţările care sunt astăzi în Uniunea Europeană şi cu care am făcut astăzi comparaţia, pentru simplul fapt că producem cheltuieli mari datorită deficienţelor de structură menţinute şi după 1989, la nivelul României.
În acest moment, risipa din cadrul sărăciei bugetului de stat se datorează structurilor menţinute şi după 1989, cu adaos de structură solicitată de UE, generând un număr mare de bugetari cu cheltuieli mari, dar şi cu disfuncţionalităţi multiple. De aceea, oamenii constată că în administraţiile din România birocraţia este mare.
JA. Suntem unici?
Gheorghe Falcă. Putem spune că suntem unici pentru că, aţi văzut, la nivelul administraţiei locale, peste 2.500 de unităţi administrative nu pot să-şi plătească nici măcar funcţionarea din veniturile proprii. Suntem unici plecând şi de la dorinţa noastră, din 2002, a ministrului Administraţiei de atunci, domnul Cozmâncă, care dorea înfiinţarea a o mie de comune în plus, când noi aveam deja probleme cu numărul mare de comune existente. Cu toate acestea, noi am generat înfiinţarea de comune, adică de cheltuieli nejustificate. Am ajuns unde suntem acum. Astăzi, criza ne-a arătat că noi, administraţia locală, care avem acelaşi număr de angajaţi ca şi administraţia centrală, consumăm enorm de mult pentru funcţionarea acestei administraţii şi nu pentru servicii de calitate pentru cetăţean.
JA. Cu cine ar fi bine să semănăm?
Gheorghe Falcă. Modele sunt destul de cunoscute. În special, ţările care provin din marile imperii, care au un model administrativ foarte bun. Dar până la urmă, fiecare ţară poate să-şi creeze un model, care, însă, trebuie să fie eficient. În acest moment, Europa este construită pe regiuni, care se ocupă în special de dezvoltare, pentru ca resursele să fie bine alocate şi pentru a genera dezvoltare. Apoi, Europa are subregiuni, o structură similară la noi cu judeţele, care se ocupă, în special, de zona socială. Zona socială nu o poţi duce peste tot, în fiecare localitate, pentru că îţi generează cheltuieli enorme. Şi aici, din nou, putem da exemplu. În România, în 2009, lucrau 160.000 de oameni să ofere servicii sociale populaţiei cu probleme, când în administraţie lucrau 120.000 de oameni (în primării şi consilii judeţene) pentru a oferi servicii tuturor românilor. De aceea, consiliile judeţene trebuie să se ocupe de zona socială, de cea culturală, de cea de sănătate, de zona de învăţământ liceal, pentru că orice descentralizare a acestor servicii mai jos decât atât, ca ierarhie structurală, crează cheltuieli foarte mari.
JA. Regiunea, ca soluţie?
Gheorghe Falcă. Să gândim regiune pentru dezvoltare, apoi poli de dezvoltare în cadrul judeţelor, pentru că nu în orice comună se poate crea dezvoltare şi, dacă s-ar crea, costurile de dezvoltare ar fi enorme (infrastructură, forţă de muncă calificată în mai multe domenii etc.). Iar apoi, trebuie să ai localităţi care să se ocupe doar de funcţionarea administrativă, localităţi între cinci mii şi zece mii de locuitori.
JA. De ce dor mai ales sectoarele importante?
Gheorghe Falcă. În sectoarele importante – administraţie locală, învăţământ, sănătate şi social - există risipa cea mai mare.
Repet: noi nu suntem o ţară bogată, avem doar 52 de miliarde de euro bugetul, în comparaţie cu Germania, care are un buget anual de o mie nouăzeci de miliarde, cu Franţa care are peste o mie de miliarde în buget, cu Spania sau Italia, care au în jur de 700 de miliarde. România are doar 5% din bugetul Germaniei! Noi nu ne putem permite să avem risipă. În schimb, exact în domeniile mari, noi generăm risipă. În administraţia locală, în sănătate, în sistemul de educaţie şi, evident, risipă în zona socială. Noi dăm peste 20.000 de lei vechi la 11.000 de oameni, 20 de milioane fiecăruia dintre aceştia, pe lună, iar aceşti 11.000 de oameni sunt mai mulţi decât şefii de servicii, de birouri şi directorii din întreaga administraţie locală, care nu primesc aceşti bani pe lună pentru munca lor.
Asta e risipă clientelară.
JA. Cosmetică sau chirurgie?
Gheorghe Falcă. Dacă facem cosmetică, ne vom păcăli. Nici chirurgia nu te ajută, pentru că unii înţeleg că dai afară zece oameni de aici şi alţi zece de acolo şi gata, e rezolvat. Nici cosmetică, nici chirurgie, ci structură corectă de stat în marile domenii, care va produce cu siguranţă resurse. Resurse care se cheltuiau pe altceva până acum şi care vor merge în dezvoltare, iar oamenii care nu lucrează în sistemul bugetar vor avea locuri de muncă în sistemul privat. Gândiţi-vă că, în 16 luni, de la finalul lui 2008, în România au intrat în şomaj, din sistemul privat, 232.000 de persoane. Lucrul acesta este regretabil, dar confirmă că sistemul privat s-a redimensionat rapid, pentru a funcţiona optim la nivel de criză. Logic era ca şi structura statului să se dimensioneze rapid, tot atunci, pentru a consuma mai puţine resurse şi pentru a avea resurse pentru dezvoltare în locul vechilor resurse de investiţii private atât interne, cât şi externe (ce s-au retras de pe piaţă datorită crizei). De aceea, marile state – Germania, Franţa - au trecut mai rapid de perioada de criză, pentru că şi-au mărit deficitele, fiind state puternice, s-au putut împrumuta cu mulţi bani şi în locul banilor proveniţi din economie au dus bani publici. Noi un am avut forţa să ducem bani publici în economie, fiind obligaţi să luăm împrumuturi ca să plătim salarii şi pensii.
Aici este marea tragedie a României: în acest moment, noi, tot ce împrumutăm, luăm pentru a plăti salarii şi pensii. Nu producem dezvoltare.
JA. Cine plăteşte?
Gheorghe Falcă. Toţi cetăţenii României şi, de obicei, cei cu veniturile cele mai mici simt cel mai tare. De aceea, astăzi rezistenţa care se face faţă de o modernizarea unor structuri nu sprijină viitorul României. Mă surprind în acest context liderii pe care îi vedem astăzi opunându-se unor reforme, lideri care au bani acasă, care nu simt criza. E vorba tocmai de liderii din mediul politic care au generat cheltuieli structurale în anii în care au fost la guvernare.
JA. Analiză cu sau fără soluţii?
Gheorghe Falcă. Analiza cuprinde o viziune despre statul român plecând de la principiul foarte simplu dar de neacceptat până acum, acela de a avea doi parametri clari: ce număr de angajaţi bugetari trebuie să avem la mia de locuitori şi cât la sută din PIB trebuie să meargă pentru salarizarea bugetarilor. Dacă aceşti doi parametri vor fi fixaţi, în acel moment politicienii nu se vor mai putea lăuda că vor da vreodată salarii sistemului bugetar, pentru că ei nu pot să mărească zona de salarizare, ci au obligaţia să crească PIB-ul. Crescând PIB-ul, cresc salariile bugetarilor. La jumătatea anului 2008, PIB-ul României a luat-o în jos. Dar salarizarea în România a urcat!
JA. O soluţie clară pentru, să zicem, sănătate?
Gheorghe Falcă. În primul rând sistemul de sănătate trebuie să-şi clarifice necesitatea. În România sunt peste 5 milioane de internări pe an. Şi peste 11 milioane de operaţii. Sistemul de sănătate trebuie, în primul rând, descentralizat, lucru care s-a întâmplat în acest moment, fără a fi renovat, însă, înainte. Apoi, reformat. Acum venind descentralizarea, sigur administraţia locală va trebuie să reformeze sistemul, unul care trebuie să cheltuiască bani pentru servicii publice de calitate. Dar, în acelaşi timp, trebuie să avem un sistem de sănătate unde toţi oamenii care au venituri să contribuie. Pentru că astfel, în România, pentru CAS, contribuie economia şi cele patru milioane de salarizaţi. Este cazul – şi cred că este şi logic – ca toţi cei care obţin venituri în România să contribuie cu 5,5% la Casa de Sănătate. Trebuie să contribuie toată lumea care are venituri, căci, dacă nu, veniturile care le oferă cele patru milioane de salarizaţi nu ajung pentru a avea servicii de calitate pentru toţi cei 17-19 milioane de români, câţi suntem noi astăzi în România.
Studiu cu date şoc
“5.000.000 de internări pe an, 11 milioane de operaţii pe an. În anul 2004 avem 3,7 milioane de operaţii pe an, în 2008 – 9 milioane de operaţii. Am ajuns în 2009 să avem 11 milioane de operaţii pe an, dar doar 5.000.000 de internări.
20-21 de ore pe săptămână la catedră stau profesorii din Germania, 23 de ore la catedră cei din Franţa, iar dascălii din România doar 16 -18 ore.
80 de angajaţi la mia de locuitori în administraţia românească în 2008, când Germania avea doar 65, Spania 61, iar Italia 61 de angajaţi la mia de locuitori.
1 localitate la cinci mii de locuitori în România, când Polonia, de pildă, are o localitate la 16.500 de locuitori.
20% mai mulţi bugetari în România decât în Germania”
JA. La ce suntem tari?
Gheorghe Falcă. La consum! Bugetul din 2009 arată cam aşa. Dacă scoatem din totalul veniturilor banii de pe sănătate şi sumele nefiscale din administraţia locală, avem 33% din buget pentru plata salarizării bugetarilor, 36,8% pentru plata pensiilor, 7% zona socială, 4% subvenţii, 4% dobânzile la împrumuturi şi 2% cotă noastră la UE. Adică, un total de 87%. Înseamnă că din ce bani mai avem trebuie să plătim funcţionarea statului, a administraţiei, a învăţământului, a armatei, poliţiei, jadarmeriei, a agriculturii şi ne mai trebuie bani şi de investiţii. Dacă nouă ni s-a dublat bugetul de stat din 2004 până în 2009 de la 20 şi ceva de miliarde de euro la 52 de miliarde de euro şi nu am putut face o autostradă de şase miliarde de euro, care ar fi fost autostrada Arad – Bucureşti, ne dăm seama că în acea perioadă nu am avut nici o pasiune pentru dezvoltare, ci doar una pentru consum.
Citiți principiile noastre de moderare aici!