Lista invitaților Discuției secrete 2018 și programul complet al evenimentelor pot fi consultate pe discutiasecreta.ro.
Iată al doilea interviu, cel cu Elena Vlădăreanu.

CL: Vii pentru prima dată la Discuția secretă. Ce știai, ce ți s-a povestit, ce ai auzit până acum despre festival?

EV: Nu mi-a povestit nimeni nimic, am văzut doar lista de invitați pe net și line-up-ul și mi s-a părut mișto această combinație de film cu literatură.

CL: Ai reacționat recent foarte acid la un afiș – gala scriitorilor din lista lui Manolescu. Afișul nu conținea decât nume de bărbați. Ce pierde literatura română dacă nu pune femei pe un afiș? De câștigat, ar câștiga cu o gală a poeziei feminine? Ar fi bun un echivalent românesc al (juriului) Femina?

EV: Oh, e o discuție complicată care, mi se pare, niciodată nu se ține cu adevărat. Începe de obicei în mediul (confortabil) online, adică pe Facebook, unde mă mai înfurii eu, vine altul și zice că mă bag în seamă, altul face o glumă, dar parcă niciodată nu se discută serios despre patriarhatul din literatura română. Eu am făcut niște dosare pentru Scena 9 plecând de la aceste discuții online, s-au mai făcut și prin alte părți, bun, ne dăm cu părerea, dar tot acolo suntem. Chiar recent a apărut o istorie a literaturii române contemporane, în Slovacia, realizată de trei istorice de acolo. La capitolul literatura douămiistă nu e menționată (menționată, da?) nici măcar o singură scriitoare. Așa că la întrebarea cu pierderea nu am de gând să răspund. Cât despre o gală a poeziei feminine, astea se mai fac, eu am o crispare de fiecare dată când cu astfel de segregări. Adică poezia, literatura scrisă de femei e bună cât e în această ligă minoră, a literaturii feminine, când e în liga mare, a literaturii, dintr-odată nu mai e bună sau nu mai e suficient de bună încât măcar să existe un echilibru de reprezentare, ca să nu mai vorbesc de istorii, liste, premii. Da, poate nu ar fi rău un echivalent Femina la noi. Nu ar fi rău să existe încă un premiu pentru literatură, nu ar fi rău să existe un premiu pentru literatură. În momentul de față, chestia cu premiile este absolut derizorie, sunt cele ale Uniunii Scriitorilor și ale filialelor, pe care nimeni nu le ia în seamă pentru că, de-a lungul timpul, s-au dovedit că sunt niște meschinării gregare, și mai sunt cele de la Observator cultural. Foarte, foarte puțin. Dar asta e deja o altă discuție.

CL: Monetizarea scrisului – ai o poezie despre asta. Bani pentru propria literatură. De unde, din vânzări? Cam puțini, oricum am lua-o. De unde ar putea veni banii, ca să nu fie stânjenitor să-i primești? Ce reverii financiare ai?

EV: Nu am reverii financiare. Noi trăim la limită și trăim la limită de foarte mulți ani, ca să nu spun dintotdeauna. Am un salariu decent pentru ceea ce fac la radio și mai primesc bani pe diverse proiecte, până acum cel mai onorabil am fost plătită pentru textele performative, dar au început să se mai plătească și lecturile. Revenind la reverie, este stânjenitor să spun asta, dar o s-o spun: ar fi ceva dacă nu s-ar mai face gaură în cer, cum se întâmplă acum, când trebuie să cumpăr un cadou sau ceva de îmbrăcat sau să mergem într-o excursie. Deocamdată, fiecare cheltuială care iese din schema taxe-școală&grădiniță (pentru că gratuitatea învățământului în România este doar teoretică)-hrană devine problematică.

CL: Ai doi copii. Ce le citești? Trei cărți pe care ți-a fost drag să le citești cu ei.

EV: Hm. Eva, fetița cea mare, a fost fascinată de cărți încă de când era bebeluș. Ea la opt luni căra peste tot cu ea o cărtică cu animale, iar la un an jumate deja știa pe dinafară o carte cu poezioare și o știa pentru că i le citisem de atâtea ori încât le reținuse. Acum a început să citească singură, dar lucrurile s-au schimbat radical și se vor schimba în timp și mai și, iar eu nu cred că sunt pregătită pentru asta. La doi-trei ani îi citeam Winnie the Pooh, Matilda (Roald Dalh), Peddington, Pippi Șosețica, cărțile cu Arik ale Ioanei Nicolaie pe care le știa pe dinafară, multe alte zeci de cărți tipice pentru copii, cu text puțin și imagini. Acum, la aproape 7 ani, citește foarte puțin: stă mult la școală&after, la after copiii au telefoane mobile, stă cu ei călare pe tot felul de prostii, acasă ajunge frântă, doar își deschide o enciplopedie care e fetișul ei, adoarme în cinci minute cu ea în brațe. Alexandra, cea mică, e alt gen, ea nu a avut niciodată o pasiune pentru cărți, cum ne vede pe noi cere și ea, dar nu are răbdare să asculte sau să-i povestesc.

Cine este Elena Vlădăreanu

Elena Vlădăreanu (n. 1981, Medgidia) e una dintre cele mai importante scriitoare ale generației 2000. A publicat mai multe volume de poezie (Fisuri, Pontica, 2003, europa. zece cântece funerare, Cartea Românească, 2005, spațiu privat. A notebook, cu 33 de ilustrații de Dan Perjovschi, Cartea Romaneasca, 2009, bani. muncă. timp liber, Nemira, 2016). Realizează o emisiune despre cinema la Radio România Cultural. La festivalul Discuția secretă va citi joi, 7 iunie, de la ora 23.30, la Cafeneaua literară Joy s, alături de Ștefan Baghiu, Stefano Calligaro, Adrian Schiop și Attila Bartis.

[related-post post_id=”2052213″]