Cu binecuvântare, bucurie şi pace. Aşa începe Pastorala ÎPS Timotei la Învierea Domnului, care continuă poetic, amintind de anotimpuri și speranțe, insistând mereu pe primăvară: „Dacă anotimpul toamnei se referă la creația lumii, iar cel al iernii la cel al îmbătrânirii, cel al primăverii aduce speranța plinătății vieții. «Anotimpul acesta – spune Sfântul Grigorie de Nyssa – este la hotarul dintre două anotimpuri, între tristețea iernii și împărtășirea de roduri în timpul verii. De aceea vestește limpede că au trecut relele, dar nu arată încă în chip desăvârșit roadele virtuții, ci le prevestește pentru timpul cuvenit, când va veni vara». Și știi, ce înțelege prin vară cuvântul Domnului, când zice «Secerișul este sfârșitul veacului», iar acum arată speranțele înflorind prin virtuți, al căror rod, cum zice proorocul, se va arăta la vremea sa”.

Primăvara este tema de început a predicii, unde se mai spune că atunci când „firea înconjurătoare intră în primăvară, atunci la noi în lumea ortodoxă sosește anotimpul bisericesc numit Păresimile, adică Postul Mare. Chiar Părinții și învățătorii veacurilor începătoare ale creștinătății au numit acest răstimp sfințit al Sfintelor Păresimi primăvara sufletului”.

„«Uitați-vă, cât de multă asemănare este între primăvara firii și primăvara sufletului nostru drept credincios. Primăvara firii este timpul deșteptării din somnul iernii, de înnoire și de împodobire cu frumusețe sclipitoare potrivită numai primăverii… Este vremea deșteptării din somnul păcatelor, a înnoirii sufletești și a împodobirii sufletului cu fapte bune… Revărsare de bucurie sfântă în noaptea de Sfintele Paști, necuprinsă de nici un cuvânt omenesc, este presimțământul acelei primăveri veșnice, a acelui Paști din Împărăția Cerească pe care-l vor sărbători cu Domnul toți fiii Lui cei credincioși»”. De la cele pământești, privind și timpul și spațiul, sărbătoarea poartă cugetul spre cele cerești, așa cum lămurește și cântarea bisericească de la începutul slujbei Sfintei Învieri: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos – Dumnezeu ne-a trecut pe noi…” și alta „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii…”, se mai arată în Pastorală.

Tot aici se mai vorbește despre bine și frumos, ca principii călăuzitoare pentru lume încă din vechime, care trebuie să țintească scopul vieții însăși, deplina comuniune cu Dumnezeu, despre abaterile generate de libertate, despre căderea omului din starea în care Creatorul său l-a așezat, despre raiul pierdut și despre faptul că „readucerea întregii făpturi la starea cea dintâi se cuvenea a se face prin însuși Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui și desăvârșită prin Duhul Sfânt. Toate au fost făcute prin Cuvânt, iar Acesta întrupat a împlinit misiunea dreptății divine. Lucrarea Sfintei Treimi de restaurare a omului și a întregii creații se săvârșea spre îndumnezeirea aparținătoare planului dumnezeiesc. Răscumpărarea alunecării lui Adam celui dintâi se putea face doar prin unirea tainică a firii omenești cu cea dumnezeiască, în Adam cel Nou sau cel de-al doilea, Iisus Hristos Domnul”.

După ce amintește cuvintele lui Dumitru Stăniloae, care fac vorbire despre om, originea lui, cuvântul lui Dumnezeu care a creat lumea, „imprimând în ea rațiunile Sale ca un tot unitar, făcându-se Om și depășind prin jertfa de Sine egoismul adus în umanitate de duhurile răutății și de libertatea lor pusă în slujba mândriei”,  ÎPS Timotei amintește și de participarea întregii firi la viața religioasă, cel credincios reprezentând călăuzitorul spre ținta pe care însăși pronia dumnezeiască o prevede.

Despre tainele învierii

Despre cel mai important moment al Creştinătăţii, Învierea Domnului Isus Hristos, Pastorala punctează: „Spre exemplificare e potrivită o referire la cea prevăzută de slujbele Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, între care stihira: «Toată făptura s-a schimbat de frică, vâzându-Te pe Tine Hristoase, pe cruce răstignit. Soarele s-a întunecat și temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate…» Asemenea și imnele de slăvire a Învierii Domnului. De pildă: «Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de desubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru Care s-a întărit» sau «Ieri m-am îngropat împreună cu Tine Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuți împreună mă preamărește, Mântuitorule, întru împărăția Ta.» (…) Concludent este ceea ce un cunoscut teolog spune că Învierea Domnului este un eveniment de sens cosmic și prin aceasta lumea, ca și omul, e deja transfigurată de slava cerească și, oarecum într-un chip tainic deja a dobândit o dumnezeire nouă; deja ea poartă în germene nemurirea. Imnografia cântă pe Cel ce a înviat și cu El lumea pe care a luminat-o împreunând cele pământești cu cele cerești. Ceea ce se impune în conștiința fiecăruia e strădania integrării în viața Bisericii, ea cuprinzând întreaga lume, capul fiind Însuși Iisus Hristos Domnul”.

La final se arată: „În legătura celor spuse la început e de menționat că slujba Prohodului Domnului Îl cântă ca pe o Primăvară dulce, numire cu înțeles adânc pentru o existență mereu reînnoită în perspectiva eternității. Primăvara, într-adevăr se referă la întreaga lume, omul înălțat pe cele mai înalte culmi ale creației reprezentând încoronarea lucrării divine. Tot pământul se sfințește prin munca sa. Îndeosebi se cunoaște că lumea satelor este aplecată cu precădere spre această strădanie. Pentru Biserica noastră anul acesta este consacrat satului românesc, precum și celor care potrivit unui proverb sfințesc locul prin jertfelnicia lor. Ne rugăm ca primăvara harului dumnezeiesc să se aștearnă mereu peste sârguința lor. Întărind voința de a lucra în continuare largul câmp al cerințelor pământești, neuitând însă pe cele cerești, să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru cele dobândite până acum, sporind darul Său pentru a urca de la pământ spre cer, de la cele trecătoare la cele veșnice spre slava Lui, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin”, spune Al vostru al tuturor, de tot binele doritor și către Domnul cu stăruință rugător, ÎPS Timotei, arhiepiscop al Aradului.