Programul evenimentului, pentru cei care doresc să participe, a fost anunțat de organizatori pe pagina de facebook a evenimentului „Prima «evadare la munte» și să comemorăm pe cei plecați în 2017”. Astfel, se va pleca din gara Arad, cu trenul Regio, de la ora 08:08. Întâlnirea drumeților va fi în interiorul gării Arad, lângă casa de schimb valutar, începând cu ora 07:45 și până la ora 08:00. Trenul ajunge în gara Șiria la ora 08:50, iar la ora 10:00 din parcul din centrul localității Siria, lângă izvor, se va pleca spre mănăstirea Feredeu din vale. „De la mănăstirea Feredeu din vale o să urcăm spre mănăstirea/schitul Feredeu din deal, urmând traseul turistic numit «Drumul Crucii». O să asistăm la slujbă și o să aprindem candele în memoria prietenilor și cunostiințelor care ne-au părăsit în 2017. De acolo o să pornim spre cetatea Șiria, urmând traseul turistic. Până să ajungem la cetate o să urcăm pe vârful Curcubăta. După ce trecem de releu și stația meteo, o să ne oprim pentru prânz la locul de popas amenajat și o să stăm la discuții/socializare despre planurile din anul 2018. De la cetatea Șiria o să coborâm în localitatea Șiria, de unde și depinzând de mijlocul de transport cu care s-a ajuns în localitate, o să ne îndreptăm spre Arad. Întoarcerea spre Arad se poate face cu trenul de la ora 16:04 sau 17:46”, comunică organizatorii.
Așadar, dacă sunt tentați să urcați pe dealurile Șiriei într-un mod organizat nu ratați drumeția programată în ziua Sfântului Ioan Botezătorul.
Invitație la drumeție: Prima evadare la munte din 2018
Invitație la drumeție: Prima evadare la munte din 2018
Vremea blândă din acest început de an se potrivește de minune cu inițiativa „Prima evadare la munte”, programată pentru duminică în zona dealurilor Șiriei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!