Cei mai vocali acuzatori ai lui Tăriceanu au fost senatorii PDL, dar şi Puiu Haşotti, şeful grupului parlamentar al PNL. PDL a cerut să se supună la vot participarea preşedintelui, dar nu s-a aprobat, motivându-se că decizia aparţine Biroului Permanent. Senatorul arădean Ioan Cristina (PNL) nu este de acord cu decizia lui Tăriceanu. „Chiar dacă Traian Băsescu a greşit atunci când nu a respectat protocolul, refuzând să-l invite pe preşedintele Senatului- pe atunci, Crin Antonescu- nu înseamnă că trebuie să fim ca Traian Băsescu, instituţia prezidenţială trebuie respectată. Nici motivul că Traian Băsescu a militat pentru desfiinţarea Senatului nu este suficient, pun şi această iniţiativă tot în contul persoanei Traian Băsescu, nu a instituţiei. Ca şi alţi colegi ai mei, consider că nici nu trebuie supus la vot, ci trebuie reparată eroarea lui Tăriceanu”, a declarat senatorul Ioan Cristina.
Ioan Cristina : „Daca Basescu a gresit, nu inseamna ca trebuie sa fim ca el”
ARAD. Scandal monstru în plenul Senatului, după ce preşedintele acestei instituţii, Călin Popescu Tăriceanu, l-a tăiat pe Traian Băsescu de pe lista invitaţilor la şedinţa festivă dedicată împlinirii a 150 de ani de ani de la înfiinţare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
DEVA. Prima manşă a barajului de promovare în eşalonul trei al fotbalului românesc, care a opus campioanele judeţului Arad (Athletico Vinga) şi judeţului Hunedoara (CSM Deva) s-a încheiat cu scandal.
UT Arad
SEBIŞ. Peste 200 de copii născuți în anii 2018 și 2019, de la 13 cluburi - UTA, Poli Timișoara, Atletico Arad, Viitorul Arad, Fortuna Arad, Academia Gherasim Olar (Maramureș), Atletic SAL Deva, Kickers Chișineu-Criș, Juniorul Chișineu-Criș, Victoria Ineu, Crișul Alb Buteni, Viitorul Satu Nou și gazdele de la Național Sebiș – au participat la prima ediţie a competiţiei fotbalistice juvenile, Crișana Kids Cup 2026.
Local
Garda de Mediu Arad anunță că a aplicat o sancțiune de 100 de mii de lei pentru o stație de preepurare a apelor uzate, din Sebiș.
Local
ARAD. Recent, în sala festivă a Centrului Cultural Județean, s-a desfășurat un eveniment inedit intitulat ,,Dialogul artelor".
România
Ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, a anunțat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova, informează joi Interfax.
ARADON Sport local
ARAD. A căzut cortina peste ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6. Cu Speranţa Turnu în rol de campioană, promovată în Liga 5, dar şi cu echipele de pe podium, Viitorul Fântânele şi Şiriana II Şiria aşteptând clarificări de la AJF Arad, pentru a face pasul în eşalonul intermediar.
UT Arad
ARAD. A treia ediție a Turneului internațional de fotbal Old Boys de la Arad, disputată pe arena „Banatul” din Sânicolau Mic, a ajuns în vitrina celor de la FC Bihor.
Local
ITM Arad a depistat mai multe cazuri de muncă nedeclarată în rândul companiilor de transport pasageri, livrări şi curierat.
1
Local
Temperaturile vor ajunge până la 37 de grade, vineri, în Arad, fiind emis și un cod portocaliu de caniculă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!