La sesizarea preşedintelui PSD Arad, Dorel Căprar, BEJ a însărcinat IPJ Arad să verifice dacă ACL a încălcat Legea 370/2004, care prevede că afectarea spaţiilor verzi prin montarea de materiale electorale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. IPJ s-a consultat cu BEJ, care a confirmat că au fost încălcate prevederile legale privind afişajul electoral, drept care Poliţia a sancţionat conducerea ACL Arad- respectiv pe copreşedintele Gheorghe Falcă, în conformitate cu prevederile legale, respectiv cu amendă. Cert este că „inscripţia” din Piaţa Avram Iancu a fost demontată. Este drept, înainte de a fi demontată a fost „demolată” parţial, de către persoane necunoscute, încă înaintea primului tur al alegerilor. Evident, ACL a acuzat PSD-ul, fără să poată, însă, dovedi acest lucru.
Iohannis a plecat (amendat) din iarba
Reactualizat la:
ARAD. Conform unor surse neoficiale, ACL Arad a fost amendată de către Poliţie, din cauza literelor alcătuind numele candidatului său, amplasate pe spaţiul verde din Piaţa Avram Iancu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!