NĂDLAC. În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la documentul prezentat de bărbat la control, astfel că au fost efectuate verificări suplimentare. Polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul este cetățean iranian și are 30 de ani. Acesta a declarat că a procurat documentul fals în schimbul sumei de 3.000 de euro și a recurs la această metodă pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.“În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a anunțat Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Iranian cu paşaport austriac fals la frontiera Nădlac II
Iranian cu paşaport austriac fals la frontiera Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetăţean din Iran care a prezentat la controlul de frontieră un pașaport austriac fals. Bărbatul intenţiona să ajungă, în mod fraudulos, în Spaţiul Schengen. Iranianul călătorea ca pasager într-un autocar înmatriculat în România care se deplasa pe ruta România – Austria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
1
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.
Citiți principiile noastre de moderare aici!