În a doua parte a secolului XIX, orașul a cunoscut o dezvoltare continuă, întreruptă doar de niște dezastre: epidemia de holeră din 1873 sau inundațiile din 1877. Aceste evenimente neplăcute nu au stat, însă, în calea dezvoltării orașului, astfel că în decurs de 50 de ani, din 1850 până în 1900, populația orașului a crescut de la 22 de mii la 56 de mii de locuitori. În această perioadă au fost construite clădiri precum Palatul de Justiție, Teatrul Clasic, Palatul Trezoreriei, Cazinoul, Turnul de Apă, sau Palatul Administrativ.

Cu toate că discuții mai mult sau mai puțin concrete referitoare la ridicarea unei noi clădiri a primăriei au existat încă de dinainte de 1850, decizia ca noul palat administrativ să fie ridicat a fost luată abia în anul 1872. Atunci, pe lângă începerea lucrărilor la noua primărie, au demarat și cele de construire a noului Teatru – cel vechi, de pe actuala stradă Gheorghe Lazăr, devenind neîncăpător.

Concurs pentru arhitecți

Pentru proiectarea unei noi primării a orașului, conducerea urbei a decis să organizeze un concurs de proiecte ce a fost intens promovat de presa vremii din întregul imperiu. Nu mai puțin de 17 arhitecți și-au trimis propunerile la Arad, unde o comisie a ales drept câștigător proiectul semnat de arhitectul budapestan Lechner Ödön. În vârstă de doar 27 de ani la acea vreme, arhitectul avea deja un portofoliu format din câteva clădiri proiectate în actuala capitală maghiară, unele construite, altele aflate în curs de construire. Proiectul Palatului Administrativ din Arad se ridica la nivelul așteptărilor oficialităților din orașul de pe Mureș, având parter, două etaje, un turn uriaș și o formă pătrată.

Pe viitorul bulevard

Despre locul în care urma să fie amplasată noua primărie s-a discutat îndelung. În final, s-a luat decizia ca aceasta să fie ridicată în apropierea malului Mureșului, destul de departe de zona actualei piețe Avram Iancu, numită atunci Szabadsag ter, ce deservea drept centru al orașului. Locul ales a fost undeva pe ceea ce era plănuit să devină – și a și devenit – bulevardul central al orașului, al cărui plan urbanistic a fost finalizat în anul 1867. Clădirea a fost construită pe locul pe care existau un depozit de sare și un parc, în care era amplasată statuia sfântului Ioan de Nepomuk. Statuia, ridicată undeva în 1729-1730, a fost mutată la intersecția străzilor Episcopiei și Desseanu, numite atunci Batthyanyi și Nevai utca, iar mult mai târziu, la începutul anilor 2000, în interiorul Bisericii Catolice sfântul Anton de Padova.

Trei proiecte importante

Construcția propriu-zisă a clădirii a început în 1872. În acel an se lucra, deja, și la clădirea teatrului, proiectată de Czigler Antal, iar șantierul actualului Colegiu Național „Moise Nicoară”, atunci Liceu Regal, era și el în desfășurare. Așadar, implicarea financiară a primăriei în edificarea unor clădiri de asemenea anvergură a făcut să apară anumite probleme. Cu toate că luaseră un împrumut de la o bancă vieneză pentru construirea primăriei, edilii s-au văzut nevoiți să reducă din amploarea proiectului.

Modificarea proiectului

Au cerut, așadar, aprobarea arhitectului Lechner Ödön de a modifica proiectul, astfel încât acesta să se încadreze în posibilitățile financiare ale orașului. Așa cum era de așteptat, arhitectul s-a arătat nemulțumit și revoltat de cerința arădenilor, însă într-un final a acceptat. Astfel, arhitectului arădean Pekar Ferenc i-a revenit sarcina de a modifica proiectul inițial. De la o clădire ce urma să aibă formă pătrată și o curte interioară generoasă s-a trecut la o clădire cu formă de U, iar de la un edificiu cu parter și două etaje s-a trecut la una cu parter și un singur etaj, cel de-al doilea fiind păstrat doar pe porțiunea de sub turnul înalt de aproape 55 de metri.

Lucrările începute în 1872, după modificarea proiectului inițial, au durat puțin peste doi ani. În 1874, clădirea era deja ridicată în întregime, iar în 1875, când la cârma orașului se afla Pal Voros, o parte a primăriei a fost dată în folosință. În ianuarie 1877 a fost finalizată în întregime construirea noului palat administrativ, atunci fiind inaugurate sala festivă și turnul clădirii.

Vitraliile

De-a lungul istoriei, clădirea a fost restaurată de mai multe ori, neaducându-i-se modificări. Cea mai semnificativă modificare adusă clădirii a fost în perioada 1972-1975, când edificiului i-a fost sărbătorit centenarul. Atunci, autoritățile i-au dat pictorului și scenografului Sever Frențiu sarcina de a realiza cele nouă vitralii din holul principal al Palatului Administrativ. Vitraliile realizate de acesta din sticlă de Murano reprezintă pe Cronos și cele 4 anotimpuri, respectiv cele 12 luni ale anului, cu denumirile lor populare.

Cameră de oaspeți

Inițial, clădirea a avut 90 de birouri, o sală festivă și o sală de ședințe. În cele 90 de birouri lucrau, în 1890, 167 de funcționari administrativi. Conform volumului „Arad: Palatul administrativ. Monografie în imagini” (Péter Puskel, Miloș Cristea, Horia Medeleanu), publicat în 2015 de Editura Mirador, până după 1900, în clădirea Palatului Administrativ exista și o cameră de oaspeți luxos amenajată. „Aici au fost cazați oaspeți de seamă ai orașului, între care împăratul Franz Josef (1884), pictorul Munkácsy Mihály (1890) sau romancierul Jókai Mór (1890)”, notează Peter Puskel. Aceeași sursă arată că în turnul clădirii era amenajat un punct de observație a incendiilor, prevăzut cu un clopot. În același turn a fost montat, în 1878, un orologiu adus din Elveția. Având inițial doar trei fețe – cea dinspre malul Mureșului fiind adăugată ulterior – orologiul funcționează și astăzi, la peste 140 de ani distanță.

A patra primărie

Clădirea pe care astăzi o cunoaștem drept Primăria Aradului este cea de-a patra primărie pe care a avut-o orașul. Până în 1747, existau două astfel de instituții: o primărie a orașului sârb – Civitas Rascianica și o primărie a orașului german – Civitas Germanica. După ce împărăteasa Maria Tereza a unificat cele două orașe, s-a ridicat cea de-a treia primărie, în zona care la vremea aceea era centrul orașului – actuala piață Avram Iancu. Construită în stil baroc, clădirea cu parter și un etaj găzduia, la subsol, o cramă. La câțiva ani de la construire, micului edificiu care avea pe strada principală șapte ferestre i s-a adăugat un turn cu orologiu. În 1876, conducerea orașului a vândut vechea clădire, întreaga activitate a primăriei mutându-se în noua construcție. Cumpărător al vechii primării a fost comerciantul Domány József. Proprietar de podgorii, producător și comerciant de vinuri, Domány a demolat fosta clădire a primăriei în 1877, iar în 1889 a ridicat pe locul acesteia o clădire cu parter și două etaje. Aceasta a fost folosită atât ca reședință a familiei Domány József, cât și ca spații comerciale, la parter funcționând cafeneaua Fiumé, studioul foto al lui Kalmár J., iar mai apoi al lui Stojkovits, dar și depozitul de șampanie și vin Palugyay.

Bibliografie

Gheorghe Lanevschi, Aradul vremurilor de mult apuse 1843-1914, Editura Polis, Cluj, 2005, ISBN 973-834-156-6; Puskel Péter, Arad; Palatul administrativ. Monografie în imagini, Editura Mirador, Arad, 2015, ISBN 978-973-164-195-9