„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad prin rechizitoriul din data 21 ianuarie 2013, au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Iakob Florin şi Bertea Ioan pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: în noaptea de 3 spre 4 mai 2013, inculpaţii, în baza unei înţelegeri prealabile, au sustras cantitatea de 75 litri motorină dintr-un autovehicul parcat într-un loc public din oraşul Chişineu Criş”, se arată într-un comunicat al Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Chişineu Criş.
Judecati pentru furtul a 75 de litri de motorina
CHIŞINEU CRIŞ. S-au înţeles să fure motorină, iar acum aşteaptă să fie judecaţi. Este vorba despre doi bărbaţi care, în luna mai 2013, au furat 75 de litri de motorină dintr-un autoturism parcat într-un loc public, în oraşul Chişineu Criş.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins din nou miercuri, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, apelurile pentru o încetare a focului în războiul Moscovei împotriva Ucrainei, scrie dpa.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri, de la tribuna ONU, „nebunia” ucigaşă a omologului său rus Vladimir Putin, îndemnându-şi aliaţii să menţină sancţiunile împotriva Moscovei, singura modalitate de a opri robinetul războiului, notează AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”, despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și apropierea unei drone navale de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep. El a reafirmat susținerea României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și pentru respectarea Cartei ONU.
România
„Liniile directoare” ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureșan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari și secretari de stat, dar și de comasare a instituțiilor, păstrarea cotei unice de impozitare, reducerea TVA la 19%, „atunci când situația bugetară permite”, întărirea controlului civil al serviciilor de informații, fără „ofițeri acoperiți în presă, politică și biserică”.
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Local
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
România
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
3
România
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
România
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!