1. Cutezanță! Să iei în piept nu o altă țară, ci o nouă mentalitate. Aventură! Să mergi de unul singur în necunoscut. Nebunie! Să-ți reconstruiești destinul. Ce cautai, de fapt, Mihnea Voicu Șimăndan, printre străini, tu care, în 2002, aveai aici, acasă, șansa unei splendide cariere universitare?! Dar eu, care am văzut China, Tibetul și Macao, care suport cârliontările de suflet prin stabilirea fiilor mei în Florida, înțeleg, îl înțeleg pe Mihnea. Iar acest Jurnal thailandez (elaborat în urmă cu vreo 12 ani) mă ajută să-l înțeleg și mai bine!
Mihnea are clar gustul exotismul și … al învingătorului. Ia avionul pentru întâia oară spre o țară asiatică, despre care nu știa prea multe. Mi se pare un risc, iar, ca părinte, mult prea mult m-aș fi îngrijorat. Lectura jurnalieră a experiențelor sale într-o lume ciudată nu una nouă, ci o altă lume argumentează cutezanța, nebunia și aventura universitarului arădean. Nu avea cu sine decât câteva sute de dolari ca să-i ajungă pentru o lună. Avea însă o speranță: credința în capacitatea sa de a se descurca prin profesiune și o exemplară tenacitate. Știa că are nevoie de tehnici de supraviețuire. Una dintre astea este scrisul ca terapie, adică acest jurnal. El scrie ca să se încurajeze, să-și explice cum să răzbată într-o lume umană, oarecum ostilă prin mentalitate: era farang, era creștin, era european, era tânăr. Thailandezii îl priveau ca pe un străin, iar un corp străin dezechilibrează o stare, o realitate. Dar el, Mihnea trebuia până la urmă (cum rezultă dintr-o fotografie, împreună mama – acum cu privire mulțumită) să găsească arcul și săgețile pentru a-și justifica gestul său curajos.
Primele cuvinte pe mail către familie: Totul e OK! Cum să fie așa „când urma să experimentez ceva cu totul nou. Ce? Nu știam. Dar eram nerăbdător să aflu!”. Strașnic! Mi-ar fi plăcut să am un asemenea fecior! În jurnal, autorul se mai întreba din când în când: „Oare ce voi face eu, aici, la mii de kilometri depărtare de casă și prieteni?” încercând să realizez ceva de unul singur. Și rând pe rând, profesorul redescoperă lumea cea nouă, altfel orânduită și cu altfel de mentalități, la care se adaptează.
El este numit, ca și alții, farang – străin, „barbar”. Aici, nimic nu e ca în Arad, ca în țara noastră, ca în Europa. Începe Mihnea să răzbată, să-și caute un rost, să mănânce oriental, să doarmă în cameră insalubră, cu igienă precară, să descopere oportunități. Rând pe rând, „la început de mileniu”, într-un an, Mihnea Șimăndan „cucerește” câte ceva din „Țara contrastelor și a surâsului”. Adaptarea e necesară, iar calitățile sale îl ajută să răzbată. Adaptarea înseamnă a-l înțelege pe celălalt și a te face înțeles de aceștia. Despre modul cum descoperă „lumea sa cea nouă” va vorbi mai bine el însuși, în Jurnalul thailandez, aceasta fiind un îndemn la lectură.
2. Tânărul profesor arădean în țara aceea „de dincolo de lume” are calități scriitoricești. Scrisul (și în cazul său) e o terapie, o formă de supraviețuire. Îl ajută la echilibrarea emoțională. Mărturisind pentru cei din țara sa, familiei și prietenilor, în odiseea fericirii sale se simte reconfortat prin scrisori publice. Descrie cu sensibilitate, sprijinindu-se și pe cuvinte locale, explică obiceiuri, tradiții, mentalități, strecoară elemente de istorie thailandeză, conturează obiectiv experiențe. Simte apoi plăcerea de a-și reconstrui, prin cunoașterea pozitivă, noua sa lume. Scrie cu sufletul și descrie nu atât ceea ce vede și aude, ci exprimă senzația pe care o resimte în această lume plină de miracole, contraste și surâsuri.
Cartea – jurnal se citește cu o specială savoare turistică, îndemnând parcă la invidie. Ce șansă superbă are Mihnea de a avea har scriitoricesc, de a crede în aura sa de învingător, de a-și remobila sufletul cu un alt tip de existență. Din când în când, nostalgia îi zgândăre personalitatea, dar gândul de a răzbi singur în viață îl remodelează!
Câteva expresii dau mărturie calităților sale scriitoricești prin surprinderea esențelor: „nu vei putea rezolva niciodată nimic prin violență”; „doi tineri călugări se jucau pe calculator”; „în Thailanda, presa este mai liberă” …, „cluburi de karaoke”, „cel mai trist animal este elefantul”. „Educația ajută la dezvoltarea omului ca un întreg: corp, suflet, inteligență și spirit”; precum și „îmi amintesc de excursiile pe care le-am făcut cu fratele meu în zonele deluroase din Podgoria Aradului”; „fluturi – flori zburătoare”; „aceste două cluburi mi-au amintit cu plăcere de copilăria mea din Arad, unde, împreună cu fratele meu, construiam avioane și zmei sub îndrumarea bunicului nostru care a fost aviator”, „frumusețea piețelor de noapte”, „insula cu vegetație veșnic verde”, „thailandezii se feresc de bronz ca de o boală contagioasă”, „simbolul zilei festive este floarea de iasomie albă”, „cea mai importantă preocupare a regelui este bunăstarea tuturor thailandezilor”, „m-a cuprins drogul motoretei”. Emoționant și semnificativ este „albumul cu vizitele mamei, fratelui și cumnatei” …
După aceste considerente, tragem linie și adunăm: volumul „În ara surâsului și contrastelor” a lui Mihnea Voicu Șimăndan se citește cu specială plăcere. De ce? Tematic, explică experiența unui tânăr profesor într-o lume nouă, iar redescoperirea acesteia este pentru oricine o supremă curiozitate. Stilistic, autorul dispune de un amplu registru de expresivizare, fără să aibă nevoie de contorsiuni metaforice și nici de epitete fastuoase. Este un text scuturat de zorzoane figurative. Mihnea Voicu Șimăndan scrie după cum starea sa sufletescă și emoțională selectează cuvintele cele mai potrivite cu dispoziția sa, adeseori cumpănit impresionistă. Prin acest volum și prin prestația sa didactică, autorul este adevăratul nostru ambasador în lumea thailandezilor. Așteptăm următoarele volume ale jurnalului, convinși că vor emana același parfum exotic și vor descrie ecoul fericirii celui ce se regăsește, prin sine însuși. Mihnea Voicu este un exemplu de mândrie națională, fiind un conchistador intelectual demn de respect și prețuire.
Notă
Mihnea Voicu ȘIMĂNDAN, cadru didactic la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, din pasiunea sa pentru exotic, pleacă în 2002 (cred că avea vreo 23 ani) în Thailanda spre a-și reîncepe acolo o carieră didactică, de profesor de limba și literatura engleză. Avea deja publicat volumul „Spiritul Japoniei medievale” (2000). Actualmente, tânărul profesor român își demonstrează vocația didactică în capitala Bangkok, familiarizat aproape deplin cu modul de existență thailandez. Scrisorile sale mărturisesc despre „cum se construiește surâsul într-o țară a contrastelor”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!