JURNAL ARĂDEAN. Haide să începem cu sfârşitul. Ce a făcut Kempes în Australia când nu a fost Kempes? Ce face Kempes în România? Haide să încercăm să spulberăm nişte bârfe ce durează de ani buni: Kempes pune gresie în Australia, Kempes e gunoier, Kempes a murit.
KEMPES. N-am murit. Hai că îţi spun povestea. Am plecat din România în 2003, luna mai, m-am mai născut o dată. Relaţiile mele faţă de ceilalţi din trupă nu mai erau bune. Nu mă interesa că nu mai sunt vedetă, aş fi făcut orice altceva, nu mă deranja şi nu m-ar fi deranjat de loc. Am venit înapoi în România în 2005, am stat patru luni. Apoi, soţia mea s-a întâlnit cu Tavi Iepan şi Tavi Popescu, care aveau concert la Flex.
Patronul de la Flex le-a spus că ea e nevasta lui Kempes. S-au întâlnit, au vorbit şi a rămas să ne întâlnim şi noi. Şi aia a fost acum doi ani. Anul trecut m-am întâlnit cu ei în România, am făcut albumul, care o să apară pe piaţă cam la sfârşitul anului. Ne cunoşteam, dar nu am cântat cu ei niciodată, doar cu Adi, care a cântat cu mine în Cargo. Ne-am adunat mai mult sau mai puţin acum. Trebuie să vină, însă, toţi. Oricum, am început repetiţiile.
Probabil că o să avem primul concert în 28 iulie la Gyula, la unguri. În 4 august, la Timişoara, în 5 la Vama Veche, în 22 septembrie la Bucureşti, la Arenele Romane, şi va mai fi unul în judeţul Arad, căci am ţinut neapărat să concertez şi acasă la mine. Mi-a fost dor de concertul de acasă.
Şi ce se întâmplă după ce se termină concertele. Se întoarce fiecare la jobul lui, din Germania, Australia (Brisbane), Anglia etc, iar Kempes renunţă din nou la Kempes?
KEMPES. Nu ştiu să-ţi spun. În capul meu, dacă merge afacerea cum ar trebui, cea muzicală mă refer, m-aş muta în Germania. M-aş muta cu totul, cu familie cu tot. Dar, momentan, e doar un proiect. Vis-a-vis de copii. Pentru ei e foarte bine. Eu mă pot muta unde vreau, dar pentru viaţa lor, e mai bine acolo.
Revin totuşi. Ce face Kempes când nu e artist? Poate Kempes să nu fie artist cu lunile şi să pună gresie, ca să reiau totuşi prima întrebare.
KEMPES. Da. Nu am pus gresie, m-am apucat de zugrăvit.
Şi cântai în tot acest timp.
KEMPES. Nu, nici nu mă interesa.
Poţi trăi fără să cânţi?
KEMPES. Da, mai mult sau mai puţin. Ca să revin la întrebările tale, relaţiile mele vis-a-vis de ceilalţi din trupă au fost foarte nasoale. Şi mi-a trebuit jumătate de an să spun da, să se dea drumul la acte. Îţi dai seama că nu mi-a fost uşor, chiar dacă relaţia era aşa cum era. Între timp, m-am apucat de zugrăvit. Iau bani de cel puţin o sută de ori mai mulți ca aici. Câştig mult mai bine. Asta e toată povestea.
Dar crezi că s-a schimbat ceva pe piaţa muzicală din România de când ai plecat?
KEMPES. Da. Se câştigă bine. Ce-i drept şi atunci se câştiga, dar pentru alţii, nu vis-a-vis de mine, dar nu vreau să detaliez problema.
Crezi că Kempes va exista fără Cargo, aşa cum a încercat şi reuşit Cargo să supravieţuiască fără Kempes?
KEMPES. Nu mă raportez la trecut. Eu am plecat, el a rămas în locul meu. Ceilalţi decid ce le place mai mult şi ce nu. A fost o etapă din viaţa mea, frumoasă cu adevărat, până la un punct, şi nu pot să mă compar cu altcineva. Nu o fac pentru mine, să demonstrez ceva. Nu e un joc de fotbal în care trebuie să câştigi. E vorba de artă, acolo unde publicul e singurul care decide, nimeni altcineva.
De ce nu faci muzică acolo?
KEMPES. Stai să-mi găsesc cuvintele. Viaţa muzicală în Australia e cam aşa: singurele şanse pe care le ai este să mergi în Melbourne sau în Sydney, zone aglomerate. Muzical, eu recunosc două trupe Rose Tattoo şi AC/DC. Şi atât, pe rock. Nu ştiu de ce, dar aşa e. Nu mă apuc să gândesc şi chiar dacă mă gândesc sunt sigur că nu voi găsi vreun răspuns de ce e aşa. Oricum, şase luni nici nu am vrut să aud de muzică. De nici un fel. După aia, am spus: hai să văd ce se întâmplă în ţara asta. Şi nimic. La vârsta mea, nu mai am putere să o iau de la început, în sensul că nu am vreo şansă să cresc. Nu e o ţară rock, adică nu sunt trupele de gen. Nemţii, de exemplu, au o grămadă de trupe no-name care cântă, însă, au trei mii de oameni la concert.
Şi ce cântă Rezident Ex?
KEMPES. Rock. Un fel de rock, rock. Mai multe variante ale rockului. O să ascultaţi şi veţi vedea. Mai sunt două piese care vor apărea pe piaţă şi pe posturile de radio în scurt timp, pe lângă cea deja cunoscută.
Se mai întoarce Kempes în Arad?
KEMPES. Eu m-am născut aici. Bine, rău, cum e, e oraşul meu şi am făcut parte din poporul meu bun sau rău, dar al meu.
Crezi că mai există viaţă rock în Arad?
KEMPES. Atâta timp cât economic, financiar, România e aşa cum e, nu ai nici o şansă să porneşti nimic. Şi probabil că nu se va întâmpla în viitorul apropiat.
De ce Germania, atunci?
KEMPES. Respect acel popor. Sunt născuţi cu rockul. Erau zeci de trupe, de care nici nu auzisem, dar, când le asculţi, îţi plac. Sunt trei mii de oameni care plătesc, le plac, ascultă. La români, parcă e alt sânge. Sângele cică latin. Parcă suntem născuţi cu maneaua.
Atunci, nu e prea mare provocarea voastră de acum?
KEMPES. Ce să spun. Eu îmi fac datoria faţă de societate, muzical, şi, dacă publicul alege că e bine, mergem mai departe. Nu pot să cânt singur în baie, că nu merge. Cânt pentru cineva, cânt ca să trimit un mesaj, să explic ceea ce vreau să spun. Altfel, ne adunam în garaj şi ce bine cântam! Totul ţine de public. Chiar şi viaţa politică din ţara asta tot de popor ţine, nu de guvernanţi, pentru că poporul i-a ales pe ei deşi, pe oricine ai alege, tot aia e. Nu se schimbă nimic.
De ce primul concert la Gyula?
KEMPES. Pentru că e prima repetiţie cu public, de fapt.
E mai bine să o faci în străinătate? E mai „safe”?
KEMPES. Nu e vorba de „safe”, dar sunt o grămadă de piese pe care le-am cântat acum o grămadă de ani şi sunt şi piese noi. Trebuie să îmi aduc aminte, trebuie să ne simţim unul pe altul. E un fel de repetiţie generală. Vom vedea. Oricum, mi-e frică de mor. Păi chiar mi-e frică, pe bune. Probabil că aşa trebuie să fie. Mi-e frică de mine că trebuie să urc pe scenă şi fac o kiflă din aia şi ce să spun: «Nu vă supăraţi, eu am o problemă»? Îti dai seama ce iese.
De când nu ai mai urcat pe scenă?
KEMPES. De nouă ani şi câteva luni. Dar revin.
adriana.barbu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!