„Acest drum asigură, în primul rând, legătura dintre cele două părţi ale Mureşului, cele de pe malul drept – Pecica, Turnu, Semlac – cu cele de pe malul stâng – Sânpetru German, Secusigiu, Felnac. Podul va face, de asemenea, legătura şi cu judeţul Timiş, în condiţiile în care în strategia de dezvoltare a judeţului este prevăzut şi drumul dintre Sânpetru German şi localitatea Gelu din judeţul vecin”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. „Drumul cel nou înseamnă dezvoltare pentru comunitatea din Sânpetru şi Secusigiu. Utilitatea drumului şi a podului este dată de legătura cu Pecica, dar şi o distanţă mai scurtă faţă de zonele industriale ale municipiului Arad”, a ţinut să precizeze şi Ilie Cheşa, primarul din Secusigiu. De cealaltă parte, Miodrag Stoianov, viceprimarul din Pecica, a spus că „pentru noi, pecicanii, acest drum înseamnă normalitate, adică reunirea celor două maluri ale Mureşului. Este, de asemenea, foarte important pentru agricultori, care lucrează pământul de o parte şi de cealaltă a Mureşului”. Acum a mai rămas de finalizat doar drumul care face legătura între pod şi DN 7, în zona Pecica, pentru ca acest proiect de unire a sudului de nordul judeţului să fie completă.
Liber de la pod la Sanpetru German
ARAD. Autorităţile judeţene au inaugurat drumul care face legătura între podul peste Mureş şi Sânpetru German, o lucrare în valoare de peste 6,5 milioane de lei, dintre care 2,75 milioane au venit de la Ministerul Dezvoltării.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
4
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
1
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!