Destul de mulţi arădeni, în special persoane vârstnice, continuă să crească cai, vaci sau porci, fără a ţine seama de disconfortul pe care l-ar putea produce celor din jur.
„Locuiesc în cartierul Pârneava, pe strada Griviţei, la câteva minute de mers pe jos de centru. Am un vecin care are cai, vaci, porci şi-şi aruncă mizeria în spatele grădinii.
Nu pot să deschid geamul, nu mai pot sta pe terasă din cauza mirosului. Am doi copii, sub 10 ani, şi trebuie să-i ţin în casă din cauza asta.
Am depus două sesizări la Primărie, dar cei de acolo au spus că nu este treaba lor, ci a Gărzii de Mediu, a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), a Inspecţiei Sanitare de Stat”, povesteşte Nicolae Ladislau Sînjorz. Şi Maria Dan, o altă arădeancă este foarte revoltată din cauza vecinilor de pe strada Griviţei, care nu vor să renunţe la animale „Nu ştim ce să ne mai facem.
Sunt două persoane în vârstă, care deşi au un copil ce deţine o fermă, nu vor sub niciun chip să trimită animalele de aici”, afirmă femeia.
Nu puţine sunt cazurile în care apa cu care se spală grajdurile e deversată în sistemul public de canalizare.
De la Ana la Caiafa
Contactat telefonic, doctorul Sorin Iercan, directorul-executiv adjunct al DSVSA susţine că instituţia pe care o conduce are atribuţii doar în ceea ce priveşte verificarea stării de sănătate a animalelor.
La rândul lor, reprezentanţii Gărzii de Mediu spun că, această instituţie este abilitată să intervină doar atunci când este vorba de ferme cu mai mult de 500 de capete de animale.
„La nivelul municipiului Arad există o hotărâre de consiliu, HCLM 64/1993, modificată prin HCLM 71/1997, care reglementează zonele din municipiu în care e permisă creşterea animalelor.
Primăria are o obligaţie să aibă un compartiment de mediu, care să aplice şi ei legea mediului. Acest lucru nu se prea practică”, a declarat comisarul Dorin Sârbu.
Pe de altă parte, Valer Mărginean, purtătorul de cuvânt al Primăriei susţine că hotărările invocate de comisarii Gărzii de Mediu au fost abrogate. „Sârbu vorbeşte de un act normativ care nu există, HCLM 64/1993, modificată prin HCLM 71/1997 fiind abogat prin HCLM 162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad, unde nu se face referire la creşterea animalelor. Aceasta e reglementată de lege, astfel încât cei de la Garda de Mediu nu au decât să aplice legea”, afirmă Mărginean.
De menţionat că, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului sănătăţii 536/1997, în gospodăriile personale se pot creşte cel mult cinci porci şi cinci vaci, cu condiţia să nu se polueze mediul şi să nu se aducă disconfort vecinilor, cetăţenii fiind obligaţi, conform acelui act normativ, să respecte reglementările (n.r.- inexistente la Arad) stabilite de Primărie.
Multe reclamaţii
Singurul care recunoaşte că are atribuţii în acest domeniu este Mihai Tîrcuş, inspector sanitar-şef la Inspecţia Sanitară de Stat.
„Primim zilnic câte trei, patru sau cinci reclamaţii cu privire la animalele din municipiu. Ne deplasăm la faţa locului şi de la caz la caz aplicăm sancţiunile care se impun”, a ţinut să precizeze Tîrcuş.
L.S.
Trimite articolul
Xacestea nu aduc disconfort
pt anonim
nu zau,cum naiba nu aduc disconfort;sigur sunteti crescator de animale :((
de la muste,la miros,la sobolani(se stie ca unde sunt porci sunt si sobolani)
miroase si un caine care daca il tii inchis in tarc nu speli la el dapai cateva animale!!!
bine ca am intrat in UE!
pt anonim
acuma am vazut ca ati scris vaci de plastic
imi cer scuze dar cand aud de crescutul animalelor mi se intuneca in fata ochilor
si vecinii mei au tinut porci pana anul acesta si stateam in terasa doar cu betisoare parfumate(traiasca indienii!);de mustele ca avioanele nu mai vorbesc
anonim-inca o data imi cer scuze
spalativa bai putorilor
nu animalele miros
ci voi jegosilor
foarte bine
da, pe str.grivitei intradevar sunt oameni care inca nu au intrat in ue !!!! este interzisa cresterea animalelor in orase!!!!daca tot am intrat in ue ce ar fi daca s-ar respecat legea europeana.cine vrea sa creasca animale sa se mute la tara ca acolo e locul lor nu la oras.dar cum in arad toti taranii sau facut oraseni, totul e posibil!!!