JA. Domnule Matula, au apărut mai multe informaţii legate de fonduri „salvate” pentru România în Comisia REGI din Parlamentul European. Dumneavoastră sunteţi acolo. Lămuriţi-ne care este situaţia.
Iosif Matula. Într-adevăr, sunt vicecoordonator din partea PPE în Comisia de Dezvoltare Regională şi vă pot spune că, în urma efortului colectiv a europarlamentarilor români, am mai făcut un pas înainte (alături de Slovacia) pe calea extinderii regulii „n+3” privind absorbţia fondurilor europene. Adică, de prelungirea cu un an a termenului până la care se pot absorbi fondurile europene alocate anilor 2011 şi 2012.
Fondurile alocate statelor membre în cadrul politicii de coeziune se împart în sume anuale care trebuie cheltuite în decurs de doi sau trei ani, în funcţie de ţară. Această regulă este cunoscută sub numele de regula „n+2” sau „n+3”, „n” fiind anul în care sunt alocate fondurile. Oricare parte din suma anuală care nu este solicitată la decontare de către statul membru în această perioadă se deduce automat din suma totală alocată, întorcându-se la bugetul Uniunii, adică se pierde de către statul în cauză.
JA. Care este istoricul acestei măsuri? S-a luat aşa peste noapte decizia?
I.M. În urma acordului politic de la Consiliul european din 7-8 februarie 2013, delegaţia României, condusă de preşedintele Băsescu, a obţinut această extindere a regulii „n+3” pentru România. La propunerea venită din partea României s-a alăturat doar Slovacia, alte state preferând să-şi negocieze atunci diverse clauze, mergând până la maximum 1,56 miliarde euro în cazul Ungariei. Extinderea regulii „n+3” în cazul ţării noastre se poate materializa în peste 4 miliarde euro fonduri europene, bani care altfel ar fi pierduţi, neputând fi decontaţi la timp. A fost o muncă începută în luna mai, atunci când Comisia Europeană a depus la Comisia REGI din Parlamentul European propunerea legislativă. Raportorul ceh care a coordonat această propunere a venit cu câteva amendamente prin care dorea să extindă aplicarea regulii şi la alte state. Amendamentele nu erau la prima vedere împotriva României, doar că erau de tip „capcană”, aprobarea lor nefiind agreată de Consiliul European şi de Comisia Europeană. În această situaţie nedorită, se intra, din nou, la discuţii între cele trei instituţii europene (trialog), iar o posibilă soluţie putea veni cel mai devreme in 2014, când România ar fi pierdut deja fondurile nedecontate aferente anului 2011.
JA. Cum e munca aceasta legislativă la nivel european, mai exact ne puteţi spune câte ceva din culise?
I.M. E foarte interesantă şi palpitantă. Sunt câteva reguli „diplomatice” generale: să cunoşti foarte bine toate detaliile raportului şi a întregului context, să ai o activitate prin care cuvântul tău să conteze şi apoi să ai argumente sau dacă nu, să le găseşti, pe baza cărora să obţii sprijinul şi voturile colegilor. În condiţiile în care vă garantez că fiecare coleg vine cu argumente foarte solide la negocieri. În altă ordine de idei, să fii prezent 100% la activităţi, pentru că de la o oră la alta se pot întoarce lucrurile. Situaţia de faţă a fost mai complicată deoarece trebuia să anulăm amendamentele depuse chiar de raportor. Se întâmplă foarte rar să poţi bloca amendamentele raportorului dintr-un motiv simplu: dacă, prin tatonări, simte că nu va avea sprijin la un amendament, nu îl depune sau îl retrage. Şi aici a fost vorba nu de unul, ci de mai multe. Un alt argument greu era că prin amendamente erau atraşi şi colegi din alte state care ar fi avut de câştigat, dar… ar fi pierdut România. Culmea, în categoria capcanelor, era un amendament prin care şi noi am fi avut aparent de câştigat, dar acceptarea lui trimitea raportul în… 2014 şi totul era pierdut. Vorba aceea, câştigam un leu, dar pierdeam o mie. Şi când totul părea a fi în regulă pentru noi, a mai apărut o situaţie foarte delicată, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de la Bucureşti a trimis o scrisoare raportorului prin care oarecum îl felicita pentru munca depusă pe raport şi amendamente. Vă daţi seama cu ce „pleaşcă” s-a trezit în mână raportorul Oldrich Vlasak, vicepreşedinte al Parlamentului European? A fost o gafă, posibil din necunoaşterea întregului hăţiş al detaliilor prezentate sau al urmărilor posibile. Ca urmare, am pierdut votul în Comisia Bugete, dar am recuperat totul în comisia noastră, decidentă pe acest raport, printr-o adevărată muncă de echipă a europarlamentarilor români. Am anulat la vot amendamentele nefavorabile nouă, chiar şi cele pierdute la Comisia Bugete, iar raportul în forma convenabilă României a trecut cu 36 voturi pentru, 3 împotrivă şi 6 abţineri. 5 voturi au fost ale noastre, europarlamentarii români, trei din grupul meu politic PPE, dar aş aprecia în mod special munca lui Marie Jean Marinescu şi sprijinul unui coleg deosebit, olandezul Van Nistelrooij, cel care a condus delegaţia REGI la Arad şi care crede mult în noi de atunci, din 2010 când a vizitat România.
JA . Avem deci patru miliarde de euro fonduri europene la dispoziţie în plus…
I.M. Uşor, că până acolo mai este. E adevărat că acum toată lumea este fericită, am văzut comunicate peste comunicate. Ne-a felicitat şi premierul, chiar dacă în februarie spunea că extinderea acestei reguli pentru România înseamnă „nimic”. Ca unul care sunt în miezul evenimentelor, îndemn la cumpătare şi responsabilitate, la muncă în echipă în continuare, chiar şi în situaţiile în care trebuie să ne corectăm unii altora „scăpările”. Miza e reprezentată de interesele ţării noastre.
JA. Ce urmează deci?
I.M. Am acordat prin vot în Comisia REGI un mandat de negociere la trialogul cu Consiliul şi Comisia Europeană pentru finele lui septembrie, începutul lui octombrie. Votând forma agreată de cele două instituţii, există speranţa ca negocierea să fie simplă, astfel că la sesiunea plenară din a doua parte a lunii octombrie raportul să intre la vot la Strasbourg. Apoi, în noiembrie, cel târziu decembrie, trebuie să apară în Jurnalul Oficial al UE. Este obligatoriu ca toate etapele să aibă loc în 2013. Dar mult mai important este ca între timp absorbţia fondurilor europene să se intensifice mult mai mult decât în prezent, în investiţii directe care să creeze locuri de muncă şi venituri la buget. Celor care vântură creşterea ritmului la absorţie le dau nişte cifre care sper să creeze fiori şi să-i trezească la realitate. În urmă cu un an și jumate, noi şi bulgarii aveam cam acelaşi grad de absorţie, iar azi Bulgaria are 32%, iar noi 20%. Mai mult, eu mă uit la cererile de finanţare depuse la Comisia Europeană pentru decontarea lucrărilor executate şi ritmul nu este cel dorit. Nu se lucrează cât trebuie şi cum trebuie şi asta o vedem cu toţii. Pentru că acum vin bani pentru cererile depuse mai demult. Pentru lucrările executate în prezent şi cererile corespunzătoare depuse acum, banii vor veni în viitor. Am absorbit până în prezent în jur de 4 miliarde. Ştiţi cât mai avem de utilizat până la 31 decembrie 2015, adică în doi ani? Aproape 16 miliarde euro! Adică în medie 600 milioane euro pe lună, sau 20 milioane euro pe zi! Cu 16 miliarde se pot face aproape 4 autostrăzi Arad-Constanţa! Ultima zi de decont va fi 31 decembrie 2015, inclusiv pentru anul 2013 (când se aplică doar formula „n+2”). Cu alte cuvinte, bani avem, să vedem cum să îi folosim. În investiţii şi locuri de muncă şi venituri la buget.
„În urmă cu un an și jumate, noi şi bulgarii aveam cam acelaşi grad de absorţie Azi Bulgaria are 32%, iar noi 20%”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!