La concurs au participat atât elevi din județul Arad cât și din țară, și anume: Satu Mare, Maramureș, Hunedoara, Cluj, Argeș, Teleorman, Ialomița, Gorj, Brăila, Iași, Timiș, București, Mureș, Vâlcea, Neamț, Bihor, Dâmbovița, Bacău, Buzău, Suceava, Constanța, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Alba și Olt. Competiția, aflată la ediția a III-a, este înscrisă în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene (CAERI 2016), poziția 107.
„Micul Poet”, la a III-a ediţie
„Micul Poet”, la a III-a ediţie
Peste 500 de copii au participat, recent, la Concursul Interjudețean de Poezii „Micul Poet”, organizat de Palatul Copiilor Arad. De la coordonatorul acestei competiții, prof. Ioana Achim, am aflat că de la Cercul de cultură și civilizație românească au participat 25 de elevi, din care cinci elevi au luat locul I, cinci au primit premiul II, în timp ce patru au urcat pe a treia treaptă a podiumului. De asemenea alți cinci elevi au obținut mențiuni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Istoricul și jurnalistul arădean Antoniu Martin vorbește despre momentul în care inteligența artificială va ajunge să decidă în locul omului, dar și despre posibila dispariție a liberului arbitru.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Moody's a menținut vineri ratingul atribuit României la „Baa3”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
1
UT Arad
A fost 0-0, după două reprize diametral opuse. Arădenii au ratat în prima repriză, oaspeții, în cea secundă.
4
Mapamond
O curte de apel federală a blocat vineri construcția la Casa Albă a sălii de bal de mari dimensiuni dorite de președintele Donald Trump, informează AFP și Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!