„A fost identificat un cetăţean italian, cu reşedinţa în Arad, care, în calitate de administrator al unei societăţi economice din municipiul Arad, este bănuit că nu ar fi luat măsuri de eliminare totală a cantităţii de 637,4 kilograme și 14.285 de litri de diferite substanţe și preparate chimice periculoase, cu termen de valabilitate expirat. Substanţele şi preparatele chimice periculoase au fost depistate în interiorul unei magazii şi a unei hale de producţie aparţinând societăţii economice şi au fost indisponibilizate”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. Conform acestora, pe numele administratorului societăţii s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.
Mii de litri de substante periculoase descoperite de Garda de Mediu si IPJ Arad
ARAD. Mii de litri de substanţe și preparate chimice periculoase cu termenul de valabilitate expirat au fost descoperite de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Arad, depozitate în incinta unei societăți comerciale din Arad. Potrivit IPJ Arad, este vorba despre 637,4 kilograme și 14.285 de litri de diferite substanţe și preparate chimice periculoase, cu termen de valabilitate expirat. Substanțele au fost găsite în cadrul unei acțiuni organizate de comisarii Gărzii de Mediu Arad și polițiști.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!