Nimeni nu s-a lăudat, dar am aflat că, în general, cei care au câştigat au împărţit în colegiile lor pachete cu alimente şi dulciuri, fie la familii nevoiaşe, fie la căminele de bătrâni, casele de copii sau adăpostul de noapte. Au fost, însă şi unii dintre cei care au pierdut, însă acest lucru nu i-a făcut să-şi schimbe obiceiul de a veni în sprijinul săracilor cu ocazia sărbătorilor, chit că au fost sau sunt preşedinţi de partide sau simpli membri, chit că au candidat sau nu pentru diferite funcţii. Cert este că, aşa cum s-a întâmplat şi la comemorarea revoluţiei, partidele politice arădene nu au mai ieşit la rampă aproape deloc, lăsând la latitudinea membrilor cât şi cum pot să contribuie, pe cont propriu, la aducerea câtorva clipe de bucurie în vieţile celor sărmani.
Milostenie fara trompete
ARAD. Alegerile parlamentare fiind de puţină vreme consumate, actele de caritate ale oamenilor politici s-au desfăşurat, de Crăciun, aşa cum ar trebui să fie de fiecare dată, adică neelectorale, fără tam tam şi trâmbiţarea generozităţii, ci simple gesturi, pornind din inimă, de la om la om.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
1
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Local
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!