„Credeam că după ce va scăpa de teroarea DNA, care l-a trimis în judecată la comandă politică, Ludovic Orban va înceta să îi mai ridice osanale Codruţei Kovesi şi va da semnalul unui comportament demn de un partid liberal. Din păcate, cred că m-am înşelat, unii dintre liderii aşa zisului partid liberal rămân tributari atitudinii slugarnice faţă de cei care promovează menţinerea României în postura de ţară de mâna a treia în cadrul Uniunii Europene. Un important lider din PNL cere nici mai mult nici mai puţin decât demisia ministrului de externe, Teodor Meleşcanu, pentru că a răspuns cu demnitate la unele acuze din raportul Comisiei Europene.Discursul respectivului lider nu se deosebeşte cu nimic de cel al Monicăi Macovei, care l-a apostrofat la modul cel mai mizerabil pe ministrul Tudorel Toader, pentru că şi-a permis să propună ca procurorii europeni să fie selectaţi de către Ministerul Justiţiei, prin intermediul unei comisii. Adică, un ministru al Romîniei nu are voie să propună ceva, să aibă o opinie, ci să facă doar i se cere. Pentru că România, nu-i aşa, trebuie să fie doar o colonie, nu un membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, spune Purcaru.
Mircea Purcaru: „Discursul PNL nu s-a schimbat, din păcate”
Mircea Purcaru: „Discursul PNL nu s-a schimbat, din păcate”
Mircea Purcaru, vicepreşedinte ALDE Arad, este dezamăgit că şi după achitarea definitivă a preşedintelui PNL, Ludovic Orban, liberalii au rămas cu vechile mesaje, scrise parcă de către Monica Macovei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!