Se pare că obiectul neînţelegerilor a cam dispărut, nemaipomenindu-se nimic despre organizarea vreunui concurs pentru postul respectiv, sau, cu atât mai puţin, despre acceptarea sau respingerea dosarelor, indiferent de susţinerea politică a unuia sau altuia dintre candidaţi. Precum la alte instituţii deconcentrate, soarta direcţiilor, oficiilor sau altele de acest gen va depinde de restructurarea ministerului.
Mult zgomot pentru nimic
ARAD. Cu puţin timp în urmă relatam despre disputa ivită în USL Arad pe marginea funcţiei de director la Oficiul de studii pedologice, liberalii acuzându-i pe conservatori că au încercat să le „fure ” postul atribuit în cadrul negocierilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
1
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
1
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
5
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Citiți principiile noastre de moderare aici!