Nebunie la înmatriculări

TARA TUTUROR POSIBILITATILOR!!! says:

fiecare sa isi depuna personal dosarul???oare de ce???pentru a fii nevoit sa mai dea o noua spaga pentru ai fii eliberate numere rosii!!!e simplu!!!

AR 014952 says:

Cel mai frumos cadou

Seara s-a lasat, usoara, imbracand cu umbre minunea argintie a micutului oras acoperit de zapada. Casele raspandite pe dealuri, purtand cusme de nea, par niste mosneguti atipiti. Totul este incremenit intr-o liniste de inceput de lume, peste care cad fulgi mari si pufosi, ca intr-un basm povestit la gura sobei. Fumul se inalta, usor, din hornuri, iar in aerul rece pluteste un miros placut, de lemn ars, amestecat cu parfumul de vanilie al cozonacilor care se pregatesc in fiecare casa.

Dar linistea nu dureaza mult. O sanie cu cai trece in goana pe strada, raspandind un zvon voios de zurgalai si, ca la un semnal, orasul se animeaza din nou. Celor cativa oameni, intarziati dupa cumparaturi si care acum se grabesc sa ajunga acasa, incarcati de pachete, li se alatura, curand, grupuri-grupuri de copii voiosi si galagiosi, care, infruntand curajosi troienele, se bat cu bulgari, alearga, se rostogolesc si incearca sa prinda fulgii jucausi. Apoi, parca amintindu-si brusc de ceva, se opresc, seriosi, se scutura de zapada si se aduna la un loc, inviorand sufletele celor ajunsi deja acasa cu un strigat plin de veselie, care parca face noaptea si mai frumoasa: “Primiti cu Mos Ajunul?”.

Este timpul bucuriei, al zambetelor luminoase, al beculetelor colorate din brazii impodobiti feeric, al florilor de gheata de pe geamuri, care sclipesc in mii si mii de culori, al horei fulgilor de nea, al clipelor de veselie impartite, in jurul bradului, cu toti cei dragi, al emotiilor coplesitoare la gandul darurilor care abia a doua zi vor fi dezvaluite, al covrigilor, nucilor, merelor si portocalelor impartite cu darnicie… Dar, mai ales, e timpul colindelor. Colinde se aud pretutindeni, in case, in curti, la porti, la fiecare colt de strada.

* * *

in aceasta veselie generala, numai Mihaita e trist. intai a incercat mama sa-l impace, cu prajituri si cozonac, apoi a venit bunica, sa-i povesteasca din nou despre Pruncul Iisus si Mos Craciun, istorioara care ii placuse atat de mult. Dar Mihaita ramase tot suparat. Degeaba ii promisese si taticul o plimbare cu sania, asa cum isi dorea el de atata timp. Nici macar gandul la cadourile pe care avea sa le gaseasca a doua zi sub brad nu i-a mai adus nici o bucurie, ca in ceilalti ani. Iar colindele copiilor veniti cu “Steaua”…, ei bine, nu turnara decat gaz peste foc.

Ca, de fapt, din cauza colindelor era suparat. De cateva luni incercase sa o convinga pe mamica sa il lase si pe el la colindat, impreuna cu ceilalti copii, dar ea parca se facuse ca nu il aude. incercase si la tata, si la bunica, ba chiar si la bunicul, dar nici ei nu ii dadusera voie, spunand ca e prea mic. “Poate la anul.” – raspunsesera ei. “O sa mai cresti, o sa mergi la scoala… Ai si tu rabdare.”

A, da! Si mai era un motiv pentru care era suparat, poate ca mai suparat decat ca nu-l lasasera sa mearga cu colindul. Bunicul disparuse cu cateva zile in urma, asa cum facea in fiecare an, de Craciun.

Si cum sa nu fie trist Mihaita? Dintre toti ai casei, pe bunicul il iubea cel mai mult. Bunicul era cel care nascocea cele mai frumoase jocuri si stia cele mai frumoase povesti, bunicul era cel care il juca pe genunchi, de-l facea sa se simta calare pe armasarul fermecat din basme si tot el avea cea mai frumoasa barba si cele mai dese mustati din lume, de care Mihaita avea voie sa traga oricat vroia. Bunicul era cel care il certa atat de bland cand facea vreo sotie si tot bunicul era cel care avea intotdeauna buzunarele pline cu bomboane si cate o jucarie noua pentru nazdravanul nepotel. Asa ca fara bunicul parca nu era Craciun.

Ei, poftim! Si acum mai trebuia sa mai si mearga la culcare, ca sa nu il supere pe Mos Craciun!

Mamica si taticul venira pe rand sa ii spuna noapte buna, apoi ramase cu buna, care, cu ochelarii pe varful nasului, tocmai se pregatea sa-i citeasca o poveste. Dar lui Mihaita numai de povesti nu ii ardea.

– Spune-mi, bunicuto, unde tot pleaca bunicul in fiecare an?

Bunica il privi sever, peste ochelari.

– Ei, are si el treburile lui, de oameni mari. Nu iti baga tu nasucul unde nu iti fierbe oala.

– E la serviciu?

Bunica tusi de cateva ori, incurcata.

– Mda, e la serviciu.

– Pai tata de ce are liber de Craciun si bunicul nu?

– Ei, rase bunica. Prea multe vrei sa stii si tu! Curiosii imbatranesc repede.

Si, impingandu-si ochelarii pe nas, incepu sa citeasca un basm minunat, despre Craiasa Zapezilor si despre Mos Craciun. Mihaita, oricat era el de suparat, fu prins in mrejele povestii si, in curand, leganat de glasul cald al bunicii, adormi. Buna puse cartea pe noptiera, ii trase plapuma pana sub barbie, stinse lumina si inchise incetisor usa in urma ei.

* * *

Mihaita se trezi brusc in mijlocul noptii, din cauza unor zgomote ciudate care veneau din curte. Oare ce o fi? Se strecura incet de sub plapuma si isi lipi nasucul de geamul inghetat, incercand sa vada, in intunericul de afara, de ce scartaia zapada. Nu ii era deloc frica, desi in curte putea sa fie un hos, un balaur sau altceva infricosator. Dar, in loc de balaur, ce-i fu dat sa vada? intr-un con de lumina, in mijlocul curtii, statea o sanie aurie, stralucitoare, incarcata de saci si saculeti rosii si la care erau inhamati sase reni, cum numai in cartile de povesti mai vazuse pana atunci. Tropotind usurel din copitele lor delicate, care lasau urme argintii pe zapada, renii asteptau linistiti, in timp ce in jur nu se vedea nici tipenie de om. Pai, bine, dar aceasta era saniuta lui Mos Craciun!

incet-incet, sa nu il auda Mosul, Mihaita deschise usa si se strecura pe hol. Toti se culcasera si in casa era intuneric si liniste. Doar in sufragerie, unde era bradul, se auzea un fosnet slab.

Tocmai voia sa intre in sufragerie, curios, cand usa se deschise in fata lui si Mos Craciun in persoana iesi din incapere cu un sac gol in mana. Desi acesta nu putea sa-l vada, Mihaita ascunzandu-se in ultima clipa dupa hainele din cuier, baietelul zari chipul Mosului, luminat de razele argintii care veneau de afara.
Uimire! Mos Craciun semana foarte bine cu bunicul! Mihaita ii recunoscu ochii blanzi si surazatori, mustatile rasucite si barba stufoasa. Desi ar fi vrut sa il strige, baietelul nu mai putea face nimic de mirare. Cum se poate ca Mos Craciun sa semene atat de tare cu bunicul?

Cand se dezmetici, Mosul iesise deja pe usa de la intrare. inhatandu-si paltonasul din cuier si incaltandu-si in mare viteza ghetele, Mihaita iesi si el afara, in frig, vrand cu orice chip sa il intrebe pe Mosul unde era bunicul.
Mos Craciun tocmai aranja putin sacii din sanie. Renii il vazura pe Mihaita si incepura sa sforaie, nelinistiti. Auzindu-i, Mosul se intoarse si dadu cu ochii de baietelul care incepuse sa tremure de frig si de emotie.

– Mihaita, ce faci aici? La ora asta trebuia sa dormi de mult! Stii ca nu ai voie sa il vezi pe Mos Craciun cand iti aduce darurile!

Nemaipomenit! Pana si vocea semana perfect cu cea a bunicului.
Dintr-o data, Mihaita isi dadu seama ca nu era doar o simpla asemanare. Aha, deci de aceea lipsea bunicul de acasa in fiecare an! El era, de fapt, MOS CRaCIUN!

Baietelul simti cum ii creste sufletul de bucurie. isi repeta, fericit, mereu si mereu: “Bunicul meu e Mos Craciun! Bunicul meu e Mos Craciun!”. isi lua avant si, dintr-o data, sari din mijlocul aleii drept in bratele bunicului.

Mosul il stranse, incurcat, la piept.

– Bunicule, de ce nu mi-ai spus? il intreba Mihaita, cu nasul infundat in blanita care marginea pieptii tunicii rosii a batranului.

– Pentru ca nici un copil nu are voie sa ma vada! raspunse bunicul, razand. Daca ma vede vreun copil, de la anul nu mai sunt Mos Craciun.

– Cum adica, nu o sa mai fie Mos Craciun? se sperie baietelul.

– Ba da, dar o sa fie alt bunic.

Mihaita se intrista, dar apoi, gandindu-se ca de Craciunul viitor o sa-l aiba pe bunicul alaturi de el, se inveseli din nou.

– Fugi acum inapoi in pat, rosti batranul. Eu am multa treaba si am intarziat deja.

– Bunicule, te rog, ia-ma cu tine! Doar in noaptea asta! Vreau sa vad cum imparti cadourile! Hai, te rog!

Mosul se incrunta, lasandu-l jos.

– Copiii cuminti dorm la ora asta! Vrei sa nu mai primesti nici un cadou la anul?

– Hai, bunicule, te rog! se smiorcai Mihaita. Zau, n-o sa spun la nimeni. Si apoi, pot sa te ajut. Mata esti batran si ti-e greu sa duci toate cadourile.

Batranul statu putin pe ganduri, apoi spuse:

– Bine, mai fecior! Sa nu spui ca Mos Craciun nu ti-a indeplinit si aceasta dorinta. Suie repede in sanie, ca avem drum lung de facut.

Bunicul si nepotul se suira pe capra iar renii, ca la un semn, iesira din curte si incepura sa alerge de-a lungul strazii. Curand, Mihaita simti cum saniuta se desprinde usor de la pamant, lasand undeva, acolo jos, strada si casele, care se faceau din ce in ce mai mici, pana cand devenira doar niste luminite palpaitoare in noaptea intunecoasa de decembrie.

– Uite bunicule, zburam! striga, entuziasmat, baiatul.

Batranul rase, iar hohotele sale molipsitoare fura aduse inapoi de ecoul sosit dintre stele.

Saniuta zbura ca vantul si ca gandul, iar, in jurul lor, fulgii albi de zapada pareau o adevarata ninsoare de stele. Clopoteii de la gatul renilor umpleau aerul de triluri nemaiauzite, compunand, in clinchetul lor cristalin, o melodie vesela. Dedesubt, marea de luminite alerga cu o viteza ametitoare, dar zborul lor era atat de lin, incat lui Mihaita i se parea ca stau pe loc.

Baietelul nu se mai satura privind sclipirile multicolore de acolo, de jos, de pe pamant. Cand intr-o parte a saniei, cand in cealalta, striga vesel si ii atragea in permanenta atentia bunicului ba asupra unui grup de case clipind argintiu, ba asupra unei gramajoare de luminite rosii, albastre, galbene si verzi probabil dintr-un brad incarcat de becuri, intr-o curte scufundata in bezna.

Nu peste mult timp, ninsoarea inceta si, deasupra saniei care zbura ca fulgerul, rasari o luna plina de toata frumusetea, care-i invalui in lumina ei ireala. Acum treceau pe deasupra unor munti, ale caror crestete incarcate de zapada straluceau feeric, poleite de luna.

Mihaita nu mai vazuse niciodata ceva atat de frumos. Nu isi putea lua ochii de la crestele inzapezite, care pareau facute dintr-un argint nou si stralucitor. Apoi trecura peste rauri care scanteiau in intuneric, peste paduri negre si dese, ba chiar peste o mare ale carei valuri ametitoare se vedeau jucandu-se de-a prinselea cu luna reflectata in unde.

in fiecare oras si sat, coborau ca fulgerul in curti sau pe acoperisuri si, numai intr-o clipita, Mosul punea sub fiecare bradut cadourile notate pe lista in dreptul fiecarui copil cuminte. Strabatura multa cale, de la muntii si campiile acoperite de patura groasa de nea, pana la tinuturile gheturilor vesnice, unde casele erau rotunde si in intregime construite din zapada, de la insulele pierdute intr-o imensitate de ocean, unde de jur imprejur nu se putea vedea nimic altceva decat apa, pana la padurile fierbinti din Africa si din America, unde trebuira sa isi dezbrace hainele groase cu care plecasera, pentru ca era mai cald decat in timpul verilor pe care amandoi le cunosteau atat de bine.

Desi incantat de tot ceea ce vedea, la un moment dat, Mihaita incepu sa isi simta pleoapele din ce in ce mai grele si incepu sa faca eforturi din ce in ce mai mari sa nu atipeasca. Bunicul zambi.

– Ce e, dragul mosului? Te viziteaza cumva varul meu bun, Mos Ene?
in loc de raspuns, Mihaita casca prelung.

– Nu-i nimic, spuse batranul. Nu mai avem mult de colindat. Aproape ca am terminat toate cadourile. Ai sa vezi, vom ajunge acasa cat ai zice “peste”!
Dar Mihaita nu il mai auzea. Leganat usor pe aripa adierii care ii purta lin si adormitor prin vazduhul de cristal, baietelul adormise deja, ghemuit sub o gramada de saculete goale, in care, la inceputul fantasticei lor calatorii, fusesera daruri. Batranul zambi din nou si isi indemna renii, obositi si ei, la drum, in timp ce la orizont incepuse sa se iveasca geana aurie a rasaritului.

* * *

Cand se trezi pentru a doua oara, Mihaita auzi, de undeva, de foarte aproape, glasul bunicului.

– Scoala, somnorosule! Este ora pranzului si e ziua de Craciun! Nu esti curios sa vezi ce ti-a adus Mos Craciun?

Frecandu-se la ochi, baietelul se ridica in capul oaselor si isi dadu seama ca se afla acasa, in patucul lui cald, cu asternuturi fosnitoare. Cum, ajunsesera deja acasa? I se parea ca atipise doar o clipa, dar uite, bunicul avusese deja timp sa se schimbe de costumul lui de Mos si parea mai odihnit decat niciodata.
Sarind din pat direct in brate la bunicul, Mihaita ii inlantui gatul cu mainile si-l saruta pe obraz.

– Stii ceva? ii sopti el la ureche batranului. imi pare rau ca nu o sa mai fii Mos Craciun si la anul, ca am mai fi putut sa mai mergem din nou impreuna sa impartim darurile. A fost nemaipomenit!

Bunicul il privi mirat.

– Ce Mos Craciun, baiete? Ce cadouri? Si ce spui tu ca a fost nemaipomenit?
– Cum, ai si uitat? Azi noapte, cand am aflat ca esti Mos Craciun, te-am convins sa ma iei si pe mine cu saniuta ta trasa de reni si am zburat impreuna prin toata lumea!

– Cred ca ai visat, Mihaita! Acum, hai sa deschidem cadourile. Sunt convins ca Mosul ti-a adus exact ceea ce iti doreai.

Mihaita se lasa pagubas. Daca bunicul nu-si mai amintea sau daca nu voia sa vorbeasca despre mica lor plimbare, era mai bine sa il lase in pace. Totusi, baietelul mai avea ceva de soptit bunicului:

– Stii, alt cadou mai frumos decat sa impart cadouri alaturi de Mos Craciun nici nu mi-as putea dori vreodata.

Batranul zambi si sopti, la randul sau, la urechea lui Mihaita:

– Asta va fi micul nostru secret, nu-i asa?

Anonim says:

LA INMATRICULAREA GUNOAIELOR…..ADUSE DIN SROTURILE EUROPENE…..AM AJUNS LADA DE GONOI A EUROPEI DATORITA BISNITARILOR !!!!!!!!!!!!!!!!!
…….SI A INCOMPETENTIEI GUVERNAMENTALE .!!!!!!!!!!!!
SUSTINAND PORTOCALII AM TRANSFORMAT ROMANIA INTR-UN HAOS ENORM SI AM AJUNS DE RASUL CURCILOR!!!!!!!!!!!!!!!!!

Anonim says:

daca ai asa multi bani de ce nu iti cumperi o masina de la o reprezentaNTA. AI PE DRACU FARA COADA.