Spectatori au fost învăţătorii din cadrul Cercului Pedagogic, Zona Arad-centru. Motivaţi de lectura baladelor şi rapsodiilor lui George Topârceanu şi a unor schiţe scrise de Ion Luca Caragiale, elevii au recitat, au cântat, au dramatizat şi au dat viaţă unor personaje îndrăgite, reuşind să transpună informaţiile într-o compoziţie proprie, printr-o îmbinare a studiului intens cu dorinţa de a fi originali şi creativi. Şi au reuşit, deoarece conceptele de: cititor, interpret, ucenic în arta picturii şi arta teatrului le sunt foarte dragi şi sunt aplecaţi asupra studiului şi creaţiei. „În cadrul acestei întâlniri – ne-a mai informat înv. Florica Mocuţa – s-au prezentat şi câteva demersuri didactice creative menite a stârni interesul pentru lectură al elevilor, iar la final, toţi învăţătorii participanţi au fost provocaţi să se perfecţioneze în tehnica „origami”. Sperăm că această demonstraţie va fi punctul de plecare spre alte performanţe”.
Niciodata toamna…
Reactualizat la:
CURTICI. Zilele trecute, greieraşii şi furnicuţele din clasele a IV-a A, B, C, îndrumaţi de învăţătoarele lor, Mocuţa Florica, Luluşan Alina şi Galavan Dana, de la Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici, au fost organizatorii unei serbări autumnale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.
România
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că România este pregătită să își asume un rol mai important în securitatea europeană și că țara își dorește o prezență militară americană pe teritoriul său, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „The Julie Mason Show”, difuzată marți în Statele Unite. Șeful statului a vorbit despre relația de securitate dintre România și SUA, amenințările generate de războiul din Ucraina și sprijinul acordat Kievului.
România
Preţul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie şi unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marţi de Eurostat.
România
Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că promisiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, în legătură cu indexarea pensiilor și a salariilor nu au nicio acoperire, în situația în care nu există surse de finanțare care ar trebui să susțină creșterile anunțate.
România
România își recâștigă predictibilitatea fiscală și urmărește să atragă mai mult capital privat pentru proiecte în infrastructură, energie, apărare, digitalizare și industrie, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, după discuțiile de la New York cu reprezentanții J.P. Morgan, unul dintre cei mai mari investitori instituționali globali.
Citiți principiile noastre de moderare aici!