aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Noi întârzieri pe Arad-Şiria

Noi întârzieri pe Arad-Şiria

la 9 September 2019 07:39
2 Comentarii

Noi întârzieri pe Arad-Şiria

<p>Încă o întârziere pe „drumul groazei”, de această dată provocată de firme FOTO: A.G.</p>
9 September 2019 07:39
Modernizarea acestui „drum blestemat” al judeţului va fi întârziată de contestaţii.
Scris de Alin Gherasim - Modernizarea acestui „drum blestemat” al judeţului va fi întârziată de contestaţii.

Trimite articolul

X

Se derulează un nou episod al telenovelei „Drumul Arad-Şiria”, acest „Tânăr şi neliniştit” al judeţului Arad. Încă de anul trecut ştim că avem fonduri europene pentru modernizarea lui. Încă de anul trecut s-a încercat licitarea lui, fără succes însă, după ce anunţul de licitaţie a fost respins de trei ori de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Într-un final, în primăvara acestui an, licitaţia a fost lansată, atrăgând interesul a nu mai puţin de şapte firme care au intrat în cursă. După perioada de evaluare a ofertelor, s-a stabilit câştigătorul licitaţiei, dar încă nu putem spune cine este acesta. Şi asta deoarece suntem încă în perioada în care pot fi depuse contestaţii faţă de câştigător. Lucru care, se pare, s-a întâmplat. Potrivit informaţiilor noastre, mai multe firme care au participat la licitaţie s-au declarat nemulţumite de faptul că au pierdut banii pentru modernizarea drumului Arad-Şiria-Pâncota. Drept urmare, s-au interesat despre modalitatea de a contesta rezultatul licitaţiei. Ce înseamnă asta? Întârzieri, noi întârzieri. Două firme au depus deja contestaţii. Este vorba despre societatea arădeană Sylc Con Trans, condusă din umbră de Ioan Faur, fostul director al ICIM Arad, şi de către firma Diferit SRL, din Cluj Napoca. Ce sare în ochi în privinţa celor două societăţi care au depus contestaţii? Faptul că ambele au fost arătate cu degetul de autorităţile publice care au avut contracte încheiate cu firmele.

În ceea ce priveşte Diferit SRL, Primăria Floreşti încearcă să scape în instanţă de această societate care a câştigat realizarea centurii localităţii respective. Asta după ce, timp de un an de zile, deşi avea contract semnat şi fonduri la dispoziţie, Diferit nu a lucrat absolut nimic. Totodată, clujenii sunt abonaţi la contracte cu statul, în ultimii 12 ani de zile încasând peste 560 de milioane de euro de la autorităţile locale din întreg Ardealul. Printre „reţetele” de succes ale celor de la Diferit se numără subcontractarea lucrărilor. După ce câştigă licitaţiile, clujenii caută subcontractori pe care îi plăteşte cu aproximativ 80 la sută din sumele pentru care sunt semnate contractele, arată presa din Cluj.
În ceea ce priveşte arădenii de la Sylc Con Trans, este greu de înţeles motivul pentru care aceştia au depus contestaţie. Şi asta pentru că firma are deja două contracte semnate cu Consiliul Judeţean Arad, pentru modernizarea drumurilor Bârsa-Moneasa şi Zăbalţ-limită de judeţ Timiş. Problema este că nici aceste contracte nu sunt onorate. Pe Bârsa-Moneasa nu se lucrează deloc, iar pe Zăbalţ-limită de judeţ Timiş se lucrează la relanti. Mai mult, Sylc Con Trans a mai câştigat o lucrare, respectiv modernizarea drumului Tauţ-Târnova, pentru care săptămâna viitoare se va semna contractul. Aşadar, este greu de crezut că firma arădeană ar putea onora încă o lucrare, respectiv Arad-Şiria-Pâncota, în condiţiile în care administratorul Bogdan Faur s-a plâns de nenumărate ori de lipsa forţei de muncă. Drept urmare, este foarte greu de înţeles de ce Sylc Con Trans a decis să întârzie, cu bună ştiinţă, demararea lucrărilor pe drumul Arad-Şiria.

Luni de zile

Ce înseamnă, în fapt, depunerea celor două contestaţii? Întârzieri de luni de zile pe şantier. Contestaţiile vor fi analizate de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Fiecare contestaţie în parte, depusă de fiecare firmă, trebuie analizată, iar cei de la CNSC trebuie să stabilească dacă, într-adevăr, contestaţiile sunt întemeiate. Ulterior, dacă firmele sunt nemulţumite de concluziile celor de la CNSC, contestaţiile ar putea ajunge în instanţă, la judecată. Iar aici vorbim despre întârzieri care pot dura de la câteva luni de zile până la câţiva ani. Drept urmare, cu toate că avem toţi banii necesari pentru modernizarea veşnicului drum  cu gropi Arad-Şiria-Pâncota, s-ar putea să stăm cu ei la ciorap şi să nu îi putem folosi pentru că lucrarea este blocată în sălile de judecată.

Semnătură pe Pâncota-Buteni

În acelaşi timp cu Arad-Şiria-Pâncota, a fost scos la licitaţie şi tronsonul care continuă din Pâncota, până în Buteni. În acest caz, contractul a fost semnat deja de către Consiliul Judeţean Arad cu firma care a câştigat licitaţia, urmând ca lucrările de modernizare să înceapă efectiv în octombrie.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
Siria
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. eeee says:
    September 9, 2019 at 11:20 am

    Nu pot sa inteleg legislatia privin licitatiile. Si firma la care lucrez participa la licitatii in vestul Europei, dar o licitatie pierduta nu ai unde sa o contesti. Daca nu-mi convine caietul de sarcini nu particip. Daca am castigat trebuie sa-mi onorez contractul. Si gata. Dca suspectez intelegeri necinstite, pot sa merg in justitie, dar contractul nu se suspenda.

    Reply
  2. Nicu says:
    September 9, 2019 at 8:25 pm

    Trebuie interzis subcontractarea lucrarilor iar termenul de rezolvare a contestatiilor sa fie maxim 30 zile .E o prostie tot ceea ce se intampla .Ala care a falimentat ICIM-ul vad ca naravul nu si l-a schimbat acum ce sa spun despre clujeni … sunt niste pararaziti ca aradenii.Ambele firme sunt abonate la contracte cu statul , aceste firme nu stiu altceva decat sa capuseze statul roman , adica fura bani de cetatenii romani.Cum fura banii ?simplu-fura la material facand lucrari de slaba calitate. Stau si ma intreb cat va mai merge cu hotiile? Dar unde-i neocomunistul de bilcea ? vad ca nu ne informeaza nimic oficial despre acest drum , neocomunistul bilcea este vicepresedintele CJ-Arad , el este responsabil pentru tot ceea ce se intampla sau mai bine spus nu se intampla in judet. NEOCOMUNIST=SPECIE DE PSEUDOPOLITICIAN (FARA BUN SIMT,FARA VIZIUNE ,MINCINOS ,CU TRASATURI DE IMBOGATIRE RAPIDA ETC)

    Reply
  3. Cele mai citite știri

    1
    FOTO | Antreprenoriatul feminin, un parcurs spre excelență
    2
    Alisya Maria Anghel a câştigat Top model of The World România
    3
    Trump minimalizează relatările privind presupuse furnizări de informaţii chineze către Iran
    4
    Simion (AUR): Nicușor Dan și-a depășit de mult mandatul de mediator
    5
    Brașovean cu mașina pe liniile de tramvai, în centrul Aradului
    6
    Lionel Messi va juca pe 6 octombrie ultimul său meci în naționala Argentinei
    7
    Film de Cannes, miercuri la Arta
    8
    Revin tentativele de fraudă în numele TPARK. Arădenii, avertizați să nu acceseze linkurile
    9
    FOTO| Pe podiumul Filon de România
    10
    Descoperă noul sezon de economii Supeco

    România

    Simion (AUR): Nicușor Dan și-a depășit de mult mandatul de mediator
    Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier.

    Mapamond

    Europenii atrag atenția asupra capcanelor rusești în eforturile de pace privind Ucraina
    Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în capcanele Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa.

    Local

    O lună de restricții în Micălaca, pe strada Cornel Radu

    Local

    Șapte firme pentru parcul-record din județul Arad
    Șapte companii au fost desemnate pentru construcția parcului fotovoltaic de peste 1.000 de hectare din zona Grăniceri-Pilu.

    Local

    Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului intră în reabilitare. Circulația se închide de luni
    Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului din Arad va fi reabilitată, iar lucrările impun închiderea circulației rutiere timp de o săptămână, începând de luni, 16 noiembrie. 1

    Local

    Stații de autobuz noi pe drumurile din nord
    Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.

    Local

    6.000 de mașini în 14 ore, spre Șofronea-Curtici
    Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea. 1

    Local

    Tribunalul Arad trece pe ECRIS 5
    Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.

    Local

    Ambulatoriul de la Județean, vizat de controale
    Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.