Organizată de responsabilului Colegiului 6 Valea Mureşului, Gică Andraş, acţiunea a adunat în jurul focului de tabără circa o sută de membri UNPR, în special tineri. Preşedintele nou ales al organizaţiei judeţene, col.(r) Gheorghe Tănase, ne-a declarat: „Faptul că avem în rândurile noastre o generaţie de tineri valoroasă şi responsabilă ne dă certitudinea că principiile naţionale şi stabilitatea politică şi socială, promovate de UNPR, vor fi duse cu cinste mai departe”. La rândul său, ing. Samir Boţu, preşedintele (şi el nou ales) al OT UNPR a ţinut să adauge: „Scopul acestei reuniuni a fost apropierea tinerilor veniţi din toate colţurile judeţului, schimbul de impresii, cunoaşterea şi sudarea noastră într-o echipă competitivă, aptă să răspundă cu succes provocărilor politice, administrative şi sociale care ne aşteaptă”.
Noii lideri ai UNPR, zonala la picnic
Bârzava. Liderii nou aleşi ai organizaţiilor UNPR din municipiu şi judeţ s-au reunit, într-o reuniune zonală, la Bârzava.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!