Iniţial, norma atribuită a fost de 40.000 de semnături, aproape egală cu aceea a ACL. Noua ţintă, 10.000 de semnături, pare uşor de realizat, având în vedere că deja s-au adunat peste 6.000, în special în judeţ, unde au fost validate, în scurt timp, 17 organizaţii. Liderii PLR Arad susţin că se bazează în continuare şi pe 18 consilieri locali, în special de la PNL, care, în perioada următoare, se vor înscrie în partid, în baza Ordonanţei 55. Deasemenea, reformiştii spun că sunt în negocieri avansate cu un deputat şi cu un fot deputat, precum şi cu un consilier judeţean.Reamintim că Tăriceanu va fi, scriptic, candidat independent, din cauza procedurilor juridice de înscriere a PLR la Tribunal.
Norma revizuita pentru PLR Arad
Reactualizat la:
ARAD. Organizaţiei arădene a Partidului Liberal Reformator (PLR) i-a fost revizuit targetul de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Călin Popescu Tăriceanu la Preşedinţia României.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!