Jurnal Arădean: Vă invit la un dialog despre „fapte” mai puțin cunoscute, dar înainte, cred, că ar fi important să sintetizați informații pe care le considerați fundamentale despre activitatea dumneavoastră.

Lizica Mihuț: Fără îndoială, cele privind activitatea mea de rector, în sensul că universitatea s-a dezvoltat de la 3 la 9 facultăți, de la 14 la 38 de specializări de licență, de la niciun program de master la 26, de la nicio școală doctorală la 2, de la un singur proiect (Tempus) la aproape 400, de la 1.700 mp, ca patrimoniu, la peste 48.000 de mp. De asemenea, cred că este important să precizez că am publicat 5 cărți (peste 3.700 de pagini) la Editura Academiei Române și recent a apărut volumul al IV-lea privind „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze”.

JA: Nu se cunoaște aproape deloc când ați debutat editorial.

L.M.: Debutul meu s-a produs în ianuarie 1989, la prestigioasa Editură Eminescu, cu „Mișcarea teatrală arădeană până la înfăptuirea Marii Uniri”, lansată de cunoscutul ziarist Ion Cristoiu, atunci redactor-șef al revistei „Teatru”. Când l-am reîntâlnit pe domnul Ion Cristoiu, cu prilejul premierii noastre din partea Masoneriei, mi-a spus că „fără excepție, a avut mână bună când a debutat pe cineva”.

JA: Ce a urmat, în plan editorial, după debut?

L.M.: În cifre, aș putea rezuma activitatea mea editorială în nouă cărți de gramatică și șapte căți de istoria culturii, dintre care 10 sunt prezente în WorldCat (Catalogul Mondial), 11 cursuri universitare, 17 cărți de management universitar, peste 1000 de studii și articole publicate în volume și în presă.

JA: Se știe foarte puțin despre începuturile dumneavoastră în mediul universitar.

LM.: În perioada 1991-2003 am fost profesor de limba română contemporană (gramatică și lexicologie) la Facultatea de Teologie, aflată atunci la început de drum, iar apoi am predat aceleași discipline la Facultatea de Științe Umaniste și Sociale. Probabil puțini sunt cei care știu că am coordonat 16 teze de doctorat, toate confirmate de Comisia de specialitate din MEN, teze elaborate de cadre didactice din universități din București, Oradea, Reșița, Arad, precum și din învățământul preuniversitar, care au obținut calificativele 1 – excelent, 14 – foarte bine, 1 – bine.

JA.: Chiar dacă ați rămas fidelă carierei didactice, în paralel ați desfășurat o activitate continuă în presa culturală și nu numai.

L.M.: Da. Este adevărat că nu am trădat nicicând prima mea vocație, care este aceea de profesor de gramatică, dar în paralel am publicat numeroase studii și articole de istoria teatrului și critică teatrală, care au determinat primirea mea în Uniunea Scriitorilor din România, secția Dramaturgie, precum și în UNITER, secția de Critică teatrală.

JA: Ați primit de-a lungul anilor numeroase premii și distincții. Vă rog să vă referiți la două dintre ele, pe care le considerați cele mai prestigioase și mai puțin cunoscute publicului larg.

L.M.: În primul rând, Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de cavaler, un Ordin cu număr limitat și cu însemne distincte pentru civili și militari, precum și de război, instituit de regele Carol I în anul 1878, acordat până în 1947 de către regele României, iar din anul 2000 a fost reinstituit de către președintele României. Mi s-a acordat această distincție „…în semn de apreciere pentru contribuția deosebită la dezvoltarea învățământului românesc, pentru întreaga activitate didactică și de cercetare”. Precizez că „toți cavalerii Ordinului Național «Serviciul credincios» în grad de cavaler sunt asimilați gradelor din armată și primesc onoruri militare cuvenite”. Și nu în ultimul rând, mi s-a decernat, în anul 2009, la Roma, ca urmare a unor colaborări importante în plan științific și cultural, prestigiosul Premiu Internațional Profesional „Rocca D’oro. Europa leader”.