Compania de Apă Arad anunţă că, pentru o perioadă de timp, numărul de telefon al dispeceratului canal pentru municipiul Arad va fi modificat. Arădenii care au nevoie de intervenţii ale angajaţilor companiei vor putea solicita ajutorul la numărul de telefon 0729.308.457. „Compania de Apă Arad a fost nevoită să facă această schimbare din cauza unei defecțiuni la rețeaua de telefonie fixă. În perioada următoare, până la remedierea defecțiunii, noul număr de telefon va funcționa după programul obișnuit: zilnic, de la ora 7:00 la ora 23:00”, anunţă reprezentanţii companiei.
Număr nou pentru problemele la canalizare
Număr nou pentru problemele la canalizare
Numărul de telefon al dispeceratului canal al Companiei de Apă Canal pentru municipiul Arad va fi modificat. Arădenii care au nevoie de intervenţii vor putea solicita ajutorul la numărul de telefon 0729.308.457.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!