Proiectul a fost prezentat într-o conferinţă de presă susţinută de alpinistul Zsolt Torok, din partea asociaţiei Explorer-Filiala Arad, Sebastian Popescu şi Sebastian Bulumac din partea Consiliului Local Civic Arad. Obiectul acestui parteneriat este o suprafaţă de patru hectare, inaccesibilă momentan, aflată în zona digului (lângă stadionul “Gloria”) administrată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad.
„Ne dorim amenajarea zonei pe care o denumim «Oaza Mureşului» într-un spaţiu de agrement accesibil tuturor, păstrând însă caracteristicul ei natural sălbatic. În cel mult o lună vom finaliza amenajarea folosindu-ne de resurse proprii. Vom propune Primăriei montarea unor panouri care să interzică camparea, depozitarea deşeurilor, focul deschis, precum şi organizarea unor evenimente care să perturbe liniştea publică”, au declarat iniţiatorii proiectului.
JA – V.G.
O oaza de înălţare sufletească
Citiți principiile noastre de moderare aici!