„Ora de educație rutieră” a demarat din anul 2014 ca un proiect pilot, fiind desfășurat în 10 școli, în 2019-2020 urmând a fi prezent în aproape 200 de școli și licee din toată țara. Scopul acestui program este dezvoltarea de proiecte, idei, bune practici și politici publice care să vină în sprijinul îmbunătățirii și dezvoltării sistemului de educație extracurriculară: educație rutieră, educație pentru prim-ajutor, educație pentru combaterea bullying-ului. În prezența a aproximativ 100 de elevi din clasele de liceu, reprezentații instituțiilor MAI au dezbătut aspectele legislative ale circulației rutiere pe drumurile publice și au exemplificat prin filme urmări ale nerespectării acestora. Partea practică a activității a prezentat un interes deosebit pentru elevi, aceștia având ocazia de a fi testați cu aparatul alcooltest și de a efectua manevre de resuscitare. A luat cuvântul pilotul de raliu Adrian Grigore, care le-a explicat elevilor importanța respectării regulilor de siguranță la volan, punând accentul pe portul centurii de siguranță și respectarea vitezei legale. De asemenea, a subliniat faptul că drumurile publice nu sunt propice raliurilor. Un invitat surpriză a fost vlogerul Cristina Creața, care a povestit experiențele proprii în calitate de pieton și conducător auto. La finalul întâlnirii, elevii au fost așteptați în curte, unde li s-a explicat practic poziția corectă la volan și conducerea unui autoturism în condiții de siguranță.
Oră de educație rutieră pentru elevi
Oră de educație rutieră pentru elevi
Reactualizat la:
Colegiul Național “Vasile Goldiș” Arad a fost gazda activității preventive „Ora de educație rutieră”, miercuri, 11 decembrie, în cadrul unui proiect național demarat de Asociația EDiT, împreună cu IPJ Arad, ISU Arad și ISJ Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
UT Arad
Adrian Mihalcea speră ca istoria să se repete și echipa arădeană să joace, iarăși, bine și să câștige cu Petrolul.
1
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
Citiți principiile noastre de moderare aici!