„Înțelegem frustrarea celor din opoziție când orașul se schimbă în bine sub privirile lor. Nu le este ușor să accepte, în calitate de opozanți (deși ca arădeni ar trebui să îi încânte, dar se pare că nu vor să manifeste conștiința apartenenței la această comunitate) că Aradul va fi în curând canalizat aproape integral, că se muncește într-un ritm alert pentru obiective care vor spori confortul arădenilor, că în curând se va putea circula pe autostrada Arad-Timișoara, că vom inaugura noul pod peste Mureș sau că orașul va avea o infrastructură de transport în comun la nivel european. Opoziția nu este parte a acestui progres, nu îl înțelege și nu îl dorește. Opoziția și-ar dori un Arad ca pe vremea sa, incolor, inodor și insipid, care să nu evolueze, și unde retorica populistă, ticluită prin cafenele, să aibă succes”, se arată într-un comunicat al PDL Arad. Mai mult PDL susţine că „opoziția, în disperarea de cauză, jignește arădenii”.
Orasul se schimba in bine
<p>ARAD. PDL Arad consideră criticiile lansate de opoziţie ca fiind făcute din frustrare.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
România
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!