Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineaţa o avertizare Cod Portocaliu de ploi abundente în judeţul Maramureş şi zona montană a judeţelor: Bistriţa - Năsăud, Mureş, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj şi Satu Mare, şi o atenţionare Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului în Crişana, Maramureş şi în nordul Transilvaniei, precum şi în grupele nordice şi centrale ale Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni.
ARAD. Aflat într-o vizită la Arad, prezent la inaugurarea noii Secţii de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean, Cătălin Predoiu, care deţine atât funcţia de vicepremier, cât şi pe cea de ministru al Internelor, a fost întrebat dacă există noutăţi în cazul asasinatului omului de afaceri arădean Ioan Crişan sau dacă ancheta a avansat în vreun fel.
UT Arad
Conducerea clubului lucrează la lista de transferuri. Săptămâna viitoare se dă drumul la abonamente.
România
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, joi, că a fost semnat contractul de furnizare a 34 de sisteme Mini UAS clasa I, parte a proiectelor aprobate prin SAFE.
România
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj au transmis, joi, cu privire la cazul celor trei persoane găsite decedate într-un apartament din Târgu Jiu, cu urme de violență pe corp, că între femeia de 83 de ani și cei doi nepoți ai acesteia nu au fost sesizate fapte de violență fizică.
ARADON Sport local
BOCSIG-VINGA. Şoimii Şimand a dat lovitura în semifinalele Cupei României, faza judeţeană, ediţia 2026-2027, impunându-se pe terenul revelaţiei Ligii 4, Olimpia Bocsig.
Local
Consilierii locali USR Arad și conducerea USR Arad a transmis un comunicat de presă după votul dat în Consiliul Local Arad pe proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc.
2
România
O femeie de 83 de ani și doi bărbați de 39 și 40 de ani, care prezentau urme de violență pe corp, au fost găsiți morți, miercuri seara, într-un apartament din municipiul Târgu Jiu, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Local
Aeronava ultraușoară, în care se aflau pilotul Vlad Zgărdău și tânărul Vlad Popescu, a intrat într-o evoluție violentă și necontrolată, la 1200 de picioare altitudine.
2
România
Amenințarea proferată de MAE rus prin intermediul unui comunicat de presă și postări în social media reprezintă o escaladare gravă și iresponsabilă, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe, subliniind că România nu va fi intimidată și își menține prezența diplomatică în Ucraina și la Kiev.
2