Este vorba despre comisarul șef Răzvan Gagea, care a fost depistat în trafic, marți seara, la volanul unui autoturism, fără a avea asigurare obligatorie pentru mașină. Însă povestea e mult mai mult de atât. Ofițerul spune că asigurarea îi expirase de două zile și, cel mai probabil, a uitat acest fapt. Colegii polițistului au dat jos numerele de înmatriculare, așa cum este cerința în astfel de cazuri, fiind vorba de o contravenție, întreaga scenă fiind surprinsă cu ajutorul unui telefon mobil, filmările fiind trimise pe adresa redacției de către mai multe persoane. Cine a filmat scenele surprinse în momentul în care polițistul a fost oprit în trafic la Chișineu-Criș și cum de s-a aflat acesta în acel moment chiar la locul faptei? Răzvan Gagea spune că cel care a filmat îl hărțuiește de o bună perioadă de timp, totul după ce polițistul l-ar fi prins pe acesta cu țigări de contrabandă. Povestea, spusă de fiecare din personajele implicate, este complicată, cu acuze aruncate și de o parte și de cealaltă.
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Vâlcea, a fost depistat de polițiștii rutieri în noaptea de 25 spre 26 ianuarie, pe Calea Aurel Vlaicu, la volanul unui autoturism furat. Mașina fusese furată din municipiul Timișoara, spun reprezentanții IPJ Arad. Polițistii rutieri au stabilit în urma verificărilor că vâlceanul nu avea permis auto.
UT Arad
Se pare că Alexandru Meszar a cedat frâiele Bătrânei Doamne, lăsând-o pe mâinile unui grup de investitori grupați în jurul unui fond de investiții.
4
Advertorial
Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Mapamond
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus, Vladimir Putin, le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse.
2
România
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice.
3
Mapamond
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin.
3
ARADON Sport local
Nicuşor Forton şi Valentina Calalb, campionii ediţiei a 8-a a Campionatului personalului din învăţământul arădean.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 12-11-2026 sunt următoarele: