Atrium Mall, împreună cu Hiper-Farmacia Dr. Max, vă invită să participați la Workshop-ul „Hrană Sănătoasă și Sport”, a cărui tematică principală va fi - Stare de bine: Nutriție și Sport pentru copii sănătoși. Workshop-ul va fi susținut de Anca Bozga, Specialist în Nutriție și Dietetică, boli metabolice.
Una dintre lecțiile acestui război este aceea că ar fi trebuit să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin. Sunt cuvintele președintelui Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, din discursul privind starea Uniunii Europene, susținut în plenul Parlamentului European, reunit zilele trecute la Strasbourg.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului mai au de așteptat până își vor afla adversarul.
Local
Drumul Național 7 a fost, vineri, ținta polițiștilor arădeni, care au depistat 83 de șoferi care au încălcat legea în doar patru ore.
Local
O femeie din Arad a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce a încercat să cumpere tăcerea unei fete de 12 ani care fusese violată.
Local
Prăznuirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea a adus la Arad șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Manifestările au cuprins slujbe la Catedrala Veche, sfințirea a două icoane la Facultatea de Teologie și lansarea a opt noi volume din colecția „Ilarion Felea – Opere complete”.
1
Local
Legea permite vânătorilor să împuște pisicile și câinii care ajung în fondurile de vânătoare. Cel puțin 12 mii de astfel de animale au fost „recoltate” în perioada 2022-2026, în județul Arad.
1
Advertorial
Eficientizare energetică pentru clădiri de aparamente din orașul Nădlac pentru 3 blocuri.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu.
1
Mapamond
Ucraina a făcut apel vineri la comunitatea internațională să nu recunoască rezultatul alegerilor pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă, denunțând totodată politici de rusificare forțată și încercarea de a legitima cucerirea acestor zone, relatează EFE.
3