aradon.ro Web analytics


Inspectoratul de Poliție Județean Arad a anunțat, duminică seara, că au fost identificate mai multe persoane implicate în bătaia de pe Bulevardul Revoluției. Polițiștii urmează să stabilească participația fiecărei persoane în evenimentele de duminică.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad au transmis că „polițiștii arădeni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și distrugere, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în acest incident și tragerea la răspundere penală”.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara îndeamnă, prin reprezentanții săi, la calm și fair-play, având în vedere manifestarea violentă ce a avut loc în cursul acestei zile, în centrul orașului Arad. „Facem un apel la calm și fair play și le solicităm suporterilor să nu se implice în niciun fel de confruntări sau alte manifestări violente”, au transmis jandarmii.
Meciul de fotbal dintre echipele UTA și Dinamo s-a mutat în afara terenului, iar protagoniștii sunt suporterii celor două echipe. Nici bine nu au ajuns la Arad, că suporterii echipei Dinamo s-au luat la bătaie, duminică dimineața, cu  suporterii echipei UTA. Bătaia a avut loc pe Bulevardul Revoluției, atât pe mijlocul șoselei, cât și într-un restaurant – acolo unde, potrivit informațiilor noastre, se afla parte din galeria echipei Dinamo.

Local

273 de cazuri noi de cancer de sân depistate în Arad, în 2025
Datele au fost făcute publice de către Direcția de Sănătate Publică Arad în contextul campaniei „Luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân”, marcată în fiecare an în octombrie.

Mapamond

AIE: Aproape o șesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie
Agenția Internațională a Energiei (AIE) a indicat sâmbătă că aproape o șesime din rezervele strategice de petrol ale statelor membre au fost epuizate din luna martie, când AIE a decis să apeleze la aceste stocuri, notează AFP.

România

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat de prim-ministru
Președintele Nicușor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru.

ARADON opinii

STIL DE VIAȚĂ. Adela Alexa, nutriţionist, dietetician: Micronutrienții – energia și imunitatea din vitamine (II)

Local

Lucrările s-au mutat pe sensul Pecica-Arad
Asfaltarea autostrăzii pe sensul Arad-Pecica a fost finalizată, muncitorii mutându-se acum pe sensul celălalt.

ARADON Sport local

„Turneul Prieteniei”, în vitrina CJ Arbitri Arad

ARADON Sport local

Ghinion teribil pentru Dragoş

România

Peste 10.000 de pelerini au ajuns la Iași pentru a se închina la Sf. Cuvioasă Parascheva înainte de debutul pelerinajului
Peste 10.000 de persoane au ajuns, încă de sâmbătă, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, înaintea debutului oficial al pelerinajului prilejuit de hramul Ocrotitoarei Moldovei, programat în perioada 8-15 octombrie. 2

ARADON Sport local

Sântana, 4 din 4, Pecica produce surpriza
În schimb, Viitorul pierde pe teren propriu în faţa unei pretendente la promovarea în Liga 2.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.