Bărbatul a fost depistat de polițiști, în trafic. La controlul efectuat de oamenii legii asupra autoturismului condus de bărbatul de 35 de ani, a fost găsit un mistreț. Animalul sălbatic fusese împușcat, conform Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale prin care să justifice mistrețul pe care îl transporta cu autovehiculul. Polițiștii îl cercetează acum pe bărbat pentru săvârșirea a trei infracțiuni.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, în ședința de vineri, 19 noiembrie, ca în localitățile cu incidență mai mică de 3 cazuri la mia de locuitori să nu se țină cont de procentul angajaților vaccinați din instituțiile de învățământ preuniversitar, atunci când se stabilește scenariul de funcționare.
Pe măsură ce înaintează în vârstă, din motive ereditare sau diverse probleme de sănătate, foarte mulți oameni se confruntă cu o cădere a părului. Soluții pentru stoparea căderii, încetinirea și regenerarea părului sunt multiple, însă din lipsă de timp, răbdare, nepricepere și dornici de rezultate imediate, mulți apelează la o intervenție chirurgicală ce implica transplantul de păr.
Local
Circulația pe Calea Victoriei, în zona lucrărilor la magistrala de termoficare, a fost reluată în regim de șantier pe direcția stadionului UTA și a Gării Arad.
Local
Traficul rutier de pe principalele drumuri din județul Arad este monitorizat sâmbătă, 10 octombrie, cu ajutorul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație. Abaterile constatate din aer sunt transmise polițiștilor aflați la sol.
Local
Doi bărbați din județul Ialomița au fost amendați de jandarmii arădeni după ce au cerut bani participanților la Târgul de Toamnă, pretinzând că reprezintă o asociație umanitară.
România
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr.
1
România
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.
2
Local
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile.
1