ARAD. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a găzduit, sâmbătă, Conferinţa Judeţeană a Partidului Mişcarea Populară, ocazie cu care a fost aleasă noua conducere a partidului. Au participat peste 250 de delegați din municipiu și județ, conducerea națională fiind reprezentată de secretarul general al partidului, Cornel–Cătălin Bulf.
89 de cazuri noi de infectare cu SARS–CoV–2 au fost raportate, de vineri până sâmbătă, în judeţul Arad, număr total de infectări de la începutul pandemiei până în prezent fiind de 24.915. La nivel naţional s-au înregistrat 5.388 de cazuri noi, numărul total al cazurilor confirmate cu COVID de la începutul pandemiei fiind de 1.144.893.
Local
Delegație austriacă la Consiliul Județean Arad, acolo unde s-a discutat despre investitori și investiții.
Local
O explozie urmată de incendiu, două persoane decedate și alte două grav rănite. Acesta a fost scenariul unui exercițiu desfășurat miercuri, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, la trei obiective industriale din localitatea Vladimirescu.
România
Un scandal în care au fost implicați un profesor, părinți și elevi a avut loc miercuri, 14 octombrie, în curtea unei școli din Timișoara.
Local
ŞIRIA. Începând de luni, 12 octombrie, Ocolul Silvic Zărandul Târnova reia acțiunea de comercializare și distribuire a lemnului de foc pentru cetățenii comunei Șiria.
Local
Sesiunea de toamnă a examenului s-a desfăşurat luni, 12 octombrie 2026, la Centrul Eparhial Arad.
Evenimente
PECICA. Ce spune Biblia despre adevărata chemare a familiei creștine? Aceasta e întrebarea care se află în centrul atenţiei la Conferinţa de Familie organizată vineri, 16 octombrie, la Pecica.