HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, anunță inaugurarea celui de-al doilea magazin din Timișoara, situat pe Calea Buziașului 152, pe 1 octombrie 2025. Deschiderea marchează un nou pas în strategia de extindere a companiei și răspunde cererii crescute din partea locuitorilor din sudul și sud-estul orașului, precum și din localitățile învecinate.
Sala Festivă a Forumului Democrat al Germanilor din Arad a găzduit vineri, 26 septembrie 2025, festivitatea de decernare a certificatelor DSD I. Evenimentul a avut loc în prezența invitaților speciali: viceconsulul Germaniei, Siegfried Geilhausen, profesorul delegat al Republicii Federale Germania, Christian Vilmar, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Arad, Bettina Szellner.
Odată alese plăcile ceramice potrivite pentru proiectul dorit, următorul pas este montarea lor. Indiferent dacă este vorba despre baie, bucătărie sau alte spații, procesul necesită organizare și o bună informare. Mulți se întreabă cum se montează gresia și faianța corect, mai ales atunci când aleg să facă singuri lucrările pentru a reduce costurile.
Local
Un tânăr de 21 de ani a fost prins de DIICOT în timp ce încerca să intre în țară cu 7 kilograme de canabis în bagaj.
Local
Zeci de copii au vizitat marți, 13 octombrie, sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad și subunitățile de pompieri din județ. Cei mici au descoperit cum lucrează salvatorii, au urcat în autospeciale și au avut ocazia să folosească echipamentele pompierilor.
Local
Numărul infecțiilor respiratorii și al pneumoniilor a crescut în județul Arad, comparativ cu săptămâna precedentă. Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Arad, aproape 2.000 de cazuri au fost înregistrate în perioada 5–11 octombrie, iar 70 de persoane au necesitat internare.
Local
Doar 70,53% dintre candidații înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de directori și directori adjuncți ai instituțiilor de învățământ preuniversitar din Arad au trecut de prima probă.
Local
24 de biserici din Arhiepiscopia Aradului o au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuv. Parascheva de la Iași.
ARADON Sport local
„Autumn Kickers Cup” a fost dus la bun sfârșit deși vremea nu a ținut cu fotbalul.
Local
La 30 septembrie 2026, în evidenţele Primăriei erau înregistrați 27.941 de restanțieri persoane fizice, cu restanţe de peste 80 de milioane de lei.
Evenimente
Galeria arădeană After 5 Art Escape găzduiește, începând de sâmbătă, 17 octombrie, expoziția „Bestiarium”, semnată de sculptorul Endre Farkas. Vernisajul va avea loc de la ora 18:00, iar expoziția va putea fi vizitată până în 14 noiembrie.