Sârbii din România sărbătoresc, pe 7 ianuarie, Crăciunul pe rit vechi. La Arad, zeci de credincioşi s-au adunat sâmbătă seara, în Ajun de Crăciun, în curtea bisericii pentru a începe sărbătoarea. Nu au uitat de o tradiţie veche - aprinderea unui trunchi de stejar. Focul lui e menit să alunge răul de peste an.
O slujbă specială tradițională de Bobotează, la cea mai veche mănăstire cu viaţă monahală neîntreruptă din ţara noastră, aflată în judeţul Arad, a fost oficiată sâmbătă, de Botezul Domnului. Potrvit unei tradiţii vechi de câteva zeci de ani, preoţii și călugării binecuvântează şi apele râului Mureş.
Local
Din cauza condițiilor economice, unele firme invitate au renunțat să participe la bursă, deoarece nu mai fac angajări în această perioadă.
România
Senatul a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență privind programul SAFE de înzestrare a Armatei, ambele fiind modificate față de variantele aflate în vigoare.
1
Local
Întâlnirea dintre Cecilia şi Antonio Vivaldi a dat naştere unei revoluţii sonore: „Anotimpurile”.
Local
O stație de betoane a fost construită ilegal la Bocsig, pe o fâneață pe care sunt interzise... construcțiile.
1
România
Parchetul General susține că noua lege a salarizării aduce grave atingeri statutului procurorului, astfel încât va analiza toate demersurile legale necesare pentru apărarea acestui statut.