La Parada Absolvenților UAV, eveniment aflat la ediția a doua, au luat parte, pe lângă studenți, conducerea universității, autorități locale, familiile celor ce au absolvit cursurile UAV și o sumedenie de curioși. Evenimentul s-a încheiat cu o retragere cu torțe a soldaților Batalionului 191 Infanterie „Radu Golescu” din Cetatea Aradului.
Parada absolvenților, în Parcul Eminescu
Parada absolvenților, în Parcul Eminescu
Joi seara, absolvenții Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, promoția 2019, au mărșăluit pe acordurile Fanfarei Brigăzii 18 Infanterie din Timișoara, în Parcul Eminescu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Citiți principiile noastre de moderare aici!