aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Parcare cu plată până la ora 20:00, în municipiu

Parcare cu plată până la ora 20:00, în municipiu

De Sorina Ambruș
la 24 September 2024 13:18 Reactualizat la: 24 September 2024 16:37
37 Comentarii

Parcare cu plată până la ora 20:00, în municipiu

24 September 2024 13:18 Reactualizat la: 24 September 2024 16:37
Dacă noul regulament de parcare va trece, miercuri, prin CLM, pe Bulevardul Revoluției parcarea va fi restricționată la maximum două ore, iar pentru zona 0 – zona verde, nu se vor putea încheia abonamente.
Scris de Sorina Ambruș - Dacă noul regulament de parcare va trece, miercuri, prin CLM, pe Bulevardul Revoluției parcarea va fi restricționată la maximum două ore, iar pentru zona 0 – zona verde, nu se vor putea încheia abonamente.

Trimite articolul

X
Consilierii locali sunt convocați să aprobe, în ședința Consiliului Local Municipal de miercuri, 25 septembrie, două proiecte de hotărâre cu referire la gestionarea sistemului de parcare din municipiu.
Primul proiect de hotărâre solicită aprobarea „Studiului nr. 63941/ 24.07.2024 privind delegarea prin concesiune a gestiunii Serviciului public pentru organizarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea parcărilor cu plată din municipiul Arad, a parcărilor de reședință, a parcărilor de tip Fast Park și a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad – inițiativa primarului”, pe baza căruia serviciul va fi atribuit, în continuare, RECONS pe o perioadă de cinci ani.
Cel de-al doilea proiect „privind aprobarea documentației de atribuire a Serviciului public pentru organizarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea parcărilor cu plată din municipiul Arad, a parcărilor de reședință, a parcărilor de tip Fast Park și a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad – inițiativa primarului”, este, în fapt, noul regulament de parcare despre care se vorbește de aproape un an. Regulamentul vine cu o schimbare majoră pentru posesorii de autoturisme și anume modificarea intervalului de parcare cu plată în zonele marcate, dar și restricționarea parcării la maximum două ore pe Bulevardul Revoluției.
Până la ora 20:00
Astfel, dacă în prezent, parcarea se plătește între orele 08:00-17:00, după intrarea în vigoare a noului regulament, intervalul de parcare cu taxă va fi de la ora 08:00 la ora 20:00, de luni până vineri. Zilele de weekend rămân, în continuare, netarifate.
Dar iată ce spune noul regulament: „În interiorul zonelor de aplicare a sistemului de tarifare, parcarea este permisă numai în locurile de parcare semnalizate cu indicatoare de circulație după următorul program: luni – vineri, între orele 08.00 – 20.00 – cu tarif; orele 20.00 – 08.00 – fără tarif. Sâmbătă – Duminică – fără tarif; Duminică – Piața Obor – 08.00-14.00 – cu tarif – Piața Obor, strada Pădurii și strada Capitan Ignat (între strada Pădurii si Penitenciar vechi Arad).”
Zone „colorate”
Conform noului regulament, vom avea patru zone de parcare, pe culori: Zona verde – Zona 0 – parcarea fiind permisă maxim 2/3 ore; Zona roșie – Zona 1; Zona galbenă – Zona 2; Zona albastră – Zona 3. „Pentru B-dul Revoluției, respectiv Mediana 1 și Mediana 2 nu se emit abonamente. Parcarea este permisă prin plata tarifului de parcare (SMS, aplicație, tichet), iar parcarea este permisă maxim 2 ore”, se mai arată în noul regulament. În cadrul acestor parcări, se vor amenaja locuri pentru persoanele cu handicap, semnalizate corespunzător, conform Legii 448/2006. Ocuparea locurilor de parcare cu plată, altele decât cele adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap și folosirea cardului de parcare pentru persoanele cu dizabilități constituie contravenție și se sancționează conform prezentului regulament.
Zona verde – 2 sau 3 ore?
Noul regulament propune limitarea orelor de parcare în zona verde a municipiului, denumită și zona 0. Cu toate acestea, la prima citire, am constatat că există o neclaritate cu privire la numărul de ore permise. Astfel, la articolul 7 se precizează: „Sistemul de tarifare a staționării în locurile de parcare se aplică pe străzile şi în zonele stabilite prin dispoziție, parcarea fiind permisă maxim 2 ore în Zona verde – Zona 0.” Însă, în articolul 8 al aceluiași regulament, se specifică: „Art.8. Perimetrele în care se aplică acest sistem sun împărțite în 4 zone tarifare (enumerate în Anexa nr. 1 .6): • Zona verde – Zona 0 – parcarea fiind permisă maxim 3 ore; • Zona roșie – Zona 1; • Zona galbenă – Zona 2; • Zona albastră – Zona 3.
Zona 0 de tarifare – zona verde include: 1. B-dul Revoluţiei (pe tronsonul Piața Gării – Bd. Revoluției – str. Grigore Alexandrescu –Tribunu Dobra; Bd Revoluției – Piața Academician Caius Iacob în direcția Piața Gării ) – 540 locuri; 2. B-dul Revoluţiei – zona Medianei I – 89 locuri; 3. B-dul Revoluţiei – zona Medianei II – 61 locuri. Zona 0 totalizează 690 de locuri cu plată.
Tarife majorate
Și tarifele vor crește, cel puțin în Zona 0, comparativ cu tarifele practicate pentru fosta zonă A. Astfel, o oră de parcare va costa 3 lei față de 2,59 de lei cât este în prezent, în aplicația T-PARK, iar tariful pentru două ore va fi de 6 lei, față de 4,14 lei, la momentul actual.
Preţul abonamentului pentru „rezidenţi, persoane fizice (exclus persoane fizice autorizate), pe o stradă, pentru maxim 2 autoturisme pentru zona 1” va fi următorul: o lună – 22,00 de lei, un trimestru 60,00, un an – 190 de lei. În zona 2, o lună de abonament va costa 18 lei, un trimestru 50 de lei, un an – 160 de lei. Zona 3 este cea mai ieftină: 1 lună – 16 lei, un trimestru 43 de lei și un an 124 de lei.
Pentru persoane fizice şi persoane juridice, pentru toate străzile, se vor percepe următoarele tarife: Zona 1 – o lună – 600 de lei, un trimestru 1.620 de lei, un an 5.184 de lei; Zona 2: o lună – 450 de lei, un trimestru – 1.215 lei, un an 3.888 de lei; Zona 3: o lună – 300 de lei, un trimestru – 800 de lei, un an 2.500 de lei.
Retras și reintrodus
Rămâne de văzut dacă noul regulament va fi aprobat în această formă în ședința de miercuri a Consiliului Local Municipal, având în vedere că ambele proiecte au mai fost retrase de pe ordinea de zi, chiar în urmă cu o săptămână, când a avut loc ședința extraordinară a CLM. Pe de altă parte, în cazul în care proiectul nu va trece nici de data aceasta, aprobarea lui ar putea reveni noului CLM. Vom reveni cu amănunte după votarea celor două proiecte de hotărâre.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
bulevardul Revolutiei ,
Consiliului Local Municipal Arad ,
in municipiu ,
noul regulament de parcare ,
până la ora 20:00 ,
parcare cu plata ,
parcarea va fi restricționată
37 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. lukas says:
    September 24, 2024 at 1:41 pm

    Auzi acolo limitare la 2-3 ore, pai daca ai de rezolvat probleme ca nu toti mergem de drag la Arad, ce faci ?
    Vi muti masina ?

    Reply
    • NICU says:
      September 25, 2024 at 1:03 pm

      Limitarea 2-3 ore face referire la cate ore maxime de parcare poti achizitiona o data, dupa ce s-au terminat acele 2-3 ore poti achizitiona inca o data 2-3ore de parcare si tot asa. Asa interpretez eu , ar fi culmea sa nu mai poti achizitiona inca ore de parcare.Ideea de baza e ca au vazut ca lumea sta la terase si parcarile sunt pline si ce s-au gandit sa mareasca intervalul orar de taxare.In afara de faptul ca au dat cu vopsea pe o suprafata de sosea nu au facut nimic absolut nimic pentru acele parcari.Apropo pretestatorul de servicii trebuie sa asigure si paza autovehiculului atat timp cat a fost achitat acel loc de parcare.

      Reply
  2. #cucu says:
    September 24, 2024 at 1:43 pm

    ALO,…Primaria, luati-va draku salariatii care parcheaza prin cutile riverane Primarie cu un tupeu inimaginabili. Ca ne-am cam saturat. Acelasi mesaj si penru PNL..

    Reply
    • cucu 1 says:
      September 24, 2024 at 2:51 pm

      Bine ca ati votat iar PNL, acuma puteti sa ii pupati in dos

      Reply
      • costel says:
        September 24, 2024 at 8:07 pm

        Nu a votat nimeni in afara de pocaiti PNL , numai din pacte ei(PNL-istii) au numarat voturile

        Reply
  3. Rvr says:
    September 24, 2024 at 2:09 pm

    Bataie de joc…

    Reply
  4. Iulian says:
    September 24, 2024 at 2:17 pm

    Bravo, felicitari, orice fapta buna nu ramane nepedespsita. Ce ati ales la alegeri, asta primiti. Uurmeaza probabil modificare tarifelor si mamirea impozitelor.

    Reply
  5. Hercule says:
    September 24, 2024 at 2:22 pm

    3 ore doar pt persoanele cu dizabilități adică aceia cu patalamaua în parbriz, în rest 2 ore pt toată lumea nu mai citiți în dungă ca vi se arde cerebelul.
    E bine ca nu mai pot interlopii să suga 3 ore dintr-o cafea și-o apă pe la terase se limitează și ei la 2 ore.

    Reply
  6. Vali says:
    September 24, 2024 at 2:45 pm

    Mulțumim Bibart, sper ca ești conștient ca e ultimul tău mandat.

    Reply
    • shout says:
      September 25, 2024 at 10:29 am

      Asta ramane primar pe viata, multumita oilor care-l voteaza

      Reply
  7. Aradeanu' says:
    September 24, 2024 at 2:48 pm

    De ce platim impozite locale? Ca sa avem stres in plus cu parcarea. Ce face primaria in afara de a vopsi niste linii peste gropile din asfalt? Nimic. In concluzie, stai la oras, platesti impozite mari si ai stres si mai mare. Iar pe cei care dau amenzi pentru parcare, ati putea sa ii puneti sa mai si adune gunoaiele de pe asfalt.

    Reply
  8. blabla says:
    September 24, 2024 at 2:52 pm

    Niste nesimtiti demonteaza aparatele de plata a parcari ca sa folosesti doar aplicatia sau sms dar cei care au cartela pepay nu pot plati parcarea sau am cunostinte care au venit din afara tari si nu au putut sa plateasca . Nesimtiti de cand nu mai are cine sa le repare aparatele de taxat au renuntat la ele.

    Reply
  9. klaus says:
    September 24, 2024 at 3:19 pm

    Un ban in plus de sarbatori pentru ,,alesii,, poporului !!! Pentru cei, care se gandesc mereu la …. binele nostru !!!

    Reply
  10. haur says:
    September 24, 2024 at 3:46 pm

    Baiatul lui Faur parcheaza in fata primariei si merge la una mica in fiecare zi.Tac-so nu vede?

    Reply
    • VP 1010 says:
      September 24, 2024 at 4:45 pm

      Ce mașină are? Să-l știm și noi. Noi trebuie să-l vedem și nu tatăl său.

      Reply
  11. Bumbu says:
    September 24, 2024 at 4:42 pm

    Zat!!! At i fost la vot?
    Asta avet i ce at i votat! 🤣🤣🤣

    Reply
    • zorro says:
      September 24, 2024 at 5:41 pm

      Si pe cine sa votezi? Pe ala din PSD pe care l-au dat afara din partid apoi l-au reprimit ca nu au gasit fraier care sa candideze de forma la primarie, sau pe ala de la USR caruia i-a promis Falca un post de deputat?

      Reply
  12. Nebunul says:
    September 24, 2024 at 4:53 pm

    Trăsnească Dumnezeu în cei ce propun și mai rău în cei ce aprobă

    🖕🖕🖕

    Reply
  13. Imi says:
    September 24, 2024 at 5:48 pm

    parca a mai fost pana la 8 seara si au zis ca inuman, acum au trecut peste, e clar ca nu au vandut destule abonamente, acum vrei nu vrei daca ajungi la 5 mai ai 3 ore cu plata

    Reply
  14. ParereaMea says:
    September 24, 2024 at 6:18 pm

    Bravo ma, ia mai mergeti cu tramvaiul sau pe jos. Zici ca toti romanii sunt nascuti in masini, nu pot umbla pe jos 200m….
    Eu as fi marit si taxa la 10 lei ora de parcare pe centru. sa fie treaba treaba!

    Reply
    • anonim says:
      September 24, 2024 at 6:52 pm

      Bine spus.Cate unul ar intra si in Kaufland cu masina daca ar putea.

      Reply
  15. aradean says:
    September 24, 2024 at 7:01 pm

    Ai ales mafia Falconeti – Bibart la alegeri ??? Era clar ca dupa majorarile de la strandul Arad facute de organizatia mafiota din Recons acum acestia sa ridice si preturile la parcare si sa sfideze cu ora 20 si cu 2 ore !! E si clar ca CLM sa aprobe ca acolo fratii din PNL si PSD sunt mina in mina !! Nimenea nu iese in strada asa ca mafia face legea !

    Reply
    • Anonimescu says:
      September 24, 2024 at 7:48 pm

      Și frații dân usr, ca și ăștia nu se opun la nici o hotărâre.

      Reply
  16. Cetatean says:
    September 24, 2024 at 8:14 pm

    Pur si simplu jecmaneala. Cartierele au fost ompanzite cu indicatoare “Oprirea interzisa”, fara sa se tona seama de numarul de proprietari de autoturisme. A numarat, cineva, numarul de masini ale locuitorilor pe o strada si numarul de parcari, drastic reduse, mult sub necesitati ? Constat ca s-au dat iar bani frumosi pentru “Studii de fezabilitate” de calitate catastrofala.

    Reply
  17. urare de bine says:
    September 24, 2024 at 8:34 pm

    Foamea hotilor este mare ! Cancerul Aradului este Primaria si consilierii lachei.

    Reply
  18. Grat Ioan says:
    September 24, 2024 at 11:30 pm

    Ce se întâmplă cu maidanul de la Boul Roșu pe care primarul bibi se face ca nu exista.

    Reply
    • Cetatean says:
      September 25, 2024 at 2:54 pm

      Nu exista, dar se vede. Oricum, pe coltul de pe Tribunul Dobra se va face un bloc turn frumos.Asteptam finalitatea.

      Reply
  19. strengarel says:
    September 25, 2024 at 7:00 am

    asa-i fara streang…

    Reply
  20. eu says:
    September 25, 2024 at 7:26 am

    a devenit obligatoriu sa ai telefon mobil , pentru ca nu se mai pot plati tichete cu banii cash. aicea e ceva putred, ca te obliga sa platesti comisioane la astia cu sms sau in aplicatie. sigur are cineva ceva de castigat din atatea plati.

    Reply
  21. Tuluz-Lotrec says:
    September 25, 2024 at 10:06 am

    Lacoma si infecta conducere are Aradul asta de zeci de ani. De aceea noi avem o comuna cu tramvai, iar vecinii au orase in plina dezvoltare.

    Reply
  22. Catalin says:
    September 25, 2024 at 11:07 am

    Bibart s-a vazut ales si nu mai contreaza cuvântul. A promis parcari pana la ora 17.00 si dupa ce a luat mandatul trecut a schimbat regulamentul facut de Falca. Acum nu se mai tine de cuvânt si face exact ce facea Falca. Ce nu realizeaza este ca mandatul trece si el nu va mai fi ales. Se cunoaste politica lui: faci toate nasoalele in primul an de mandat ca pana in anul 4 de mandat lumea uita si se obisnuieste cu nasoalele. GREȘIT !!! Bibart, tine minte, cum lumea nu i-a uitat pe cei din fata ta nu te va uita nici pe tine.

    Reply
  23. Cassaloco says:
    September 25, 2024 at 11:59 am

    Dar, ce se va întâmpla (după ce “yes-menii” votează, bineînțeles), dacă nu este respectat timpul de staționare, de 2 ore? Care sunt pedepsele și cum e socotită această nesupunere la “indicățiile partidului”?

    Reply
  24. Helmut says:
    September 25, 2024 at 1:05 pm

    Im afară de scumpiri mai știți ceva? Incapabililor

    Reply
  25. aradean says:
    September 25, 2024 at 2:38 pm

    doamne cate mai inventati dar parcari supraterane si subterane nu faceti.

    Reply
  26. Neecoo says:
    September 25, 2024 at 5:06 pm

    Ce religie spuneau ca au domnii consilieri si edili? sigur nu cea crestina….

    Reply
  27. Valentin says:
    September 26, 2024 at 2:49 pm

    Un update la stire se poate ? Ca nu urmaresc sedintele Consiliului Local, s-a aprobat prelungirea pana la ora 20.00 ?

    Reply
    • Sorina Ambrus says:
      September 26, 2024 at 3:03 pm

      Bună ziua. Există articol pe temă încă de ieri după-amiază
      https://www.aradon.ro/aradon-stirile-judetului-arad/la-loc-comanda-pe-parcari-intervalul-cu-plata-ramane-0800-1700-1918486/

      Reply
  28. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    GALERIE FOTO | Dovleacul, sărbătorit la Mailat
    3
    Moneasa, noul Las Vegas?
    4
    Pensionarii de la AJIP fac înscrieri la petrecerea de Revelion
    5
    Galerie foto | Colecționarii de machete auto s-au întâlnit la Arad
    6
    „Recoltă” bogată după o razie în zona Ineu
    7
    Bonus la pensie din partea angajatorului: propunere de lege pentru stimularea Pilonului II
    8
    Judecat după ce a omorât un băiat de 12 ani
    9
    Tar Béla, în expoziție la After 5 Art Escape
    10
    A murit actrița Diane Keaton la vârsta de 78 de ani

    România

    MApN: SUA vor continua să sprijine ferm România pentru consolidarea descurajării și apărării
    SUA vor continua să sprijine 'ferm' România pentru consolidarea descurajării și apărării la nivel național și aliat, a transmis, marți, Ministerul Apărării Naționale, după ce, timp de două zile, s-a desfășurat la București o nouă rundă a reuniunii Grupului de nivel înalt în domeniul apărării România - SUA (HLDG), ediție coordonată cu noua administrație de la Washington.

    Mapamond

    VIDEO
    Camera Reprezentanților a votat pentru publicarea documentelor de anchetă în cazul Epstein
    SUA. Camera Reprezentanților din SUA, controlată de republicani, a votat marți pentru a impune publicarea dosarelor Departamentului de Justiție privind defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, un rezultat împotriva căruia președintele Donald Trump s-a luptat timp de luni de zile înainte de a renunța în cele din urmă la opoziția sa, relatează Reuters.

    Local

    Pensionarii de la AJIP, excursie-circuit de două zile
    ARAD. Asociaţia Judeţeană de Întrajutorare a Pensionarilor Arad organizează în perioada 28-29 noiembrie 2025 o excursie circuit cu autocarul, pe ruta: Arad-Deva-Alba-Iulia-Turda-Gilău-Piatra Craiului-Salonta-Arad.

    Mapamond

    Parlamentarii ruși au aprobat majorarea taxelor pentru a stimula economia, în contextul prelungirii războiului cu Ucraina
    Parlamentarii ruși au aprobat, marți, noi creșteri de taxe, în contextul în care Moscova caută noi surse de venituri pentru a-și stimula economia în contextul războiului său cu Ucraina, care durează de aproape patru ani, transmite AP.

    Evenimente

    O nouă conferință despre Sf. Ilarion Felea, la Arad

    Evenimente

    Comedie islandeză la „Arta”: „Dragostea care rămâne”
    Un film emoţionant care surprinde esența dulce-amăruie a iubirii ce se stinge și a amintirilor împărtășite, pe măsură ce anotimpurile se succed.

    Local

    POLITIC. Glad Varga: „Fără indemnizații compensatorii pentru judecătorii CCR”
    ARAD. Proiectul de lege inițiat de senatorul PNL Glad Varga, împreună cu președintele Senatului Mircea Abrudean, deputatul Cristina Prună și alți parlamentari liberali, privind eliminarea indemnizației compensatorii acordate judecătorilor Curții Constituționale la final de mandat, a fost adoptat astăzi de Senat cu 105 voturi pentru, 1 vot împotrivă și o abținere.

    Local

    Județul, pregătit pentru iarnă
    ARAD. Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, anunță că pregătirile pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă au fost finalizate, iar materialele antiderapante au ajuns deja în baze, iar utilajele stau în așteptare. 2

    Advertorial

    Bonus 100% la depozite: Câștigă mai mult cu aceeași investiție
    YouHodler, platforma fintech europeană și elvețiană, oferă un bonus special: 100% la orice depozit fiat sau crypto, până la 10.000 USD. Acest bonus nu este doar un cadou, ci un instrument strategic care poate amplifica profiturile tale în tradingul cu multiplicator.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.