Firma Scala, cea care deţine magazinul Ziridava, a decis să treacă la modernizarea
acesteia. Propunerile făcute în planul urbanistic de detaliu, supus acum transparenţei
decizionale de către Primărie, sunt dintre cele mai spectaculoase.
De pildă, se vrea remodelarea construcţiei existente: faţada să fie aliniată
la frontul stradal! (adică corpul retras al clădirii să fie extins până la Bulevardul
Revoluţiei) şi regimul de înălţime să fie uniformizat, prin supraînălţarea corpurilor
de clădire. Proiectul propune realizarea unei noi căi de acces cu o faţadă la
aliniamentul trotuarului.
Parcare, în parteneriat
Poate una dintre cele mai spectaculoase prevederi vizează realizarea unei parcări
subterane publice pe două nivele, cu două accese pentru intrare (din B-dul Revoluţiei
colţ cu strada I Andreescu şi B-dul Revoluţiei colţ cu Mureşan), şi două ieşiri
(spre B-dul Revoluţiei colţ cu IC Brătianu şi B-dul Revoluţiei colţ cu Crişan).
Parcarea ar urma să fie construită sub liniile de tramvai, în parteneriat cu
Primăria Arad. Totodată, se va realiza, potrivit intenţiilor proprietarilor,
o parcare supraterană cu accese şi evacuări la nivelul terenului şi un parcaj
pietonal subteran (o galerie pietonală cu magazine) care va face legătura între
magazin şi parcare.
Pentru toate acestea, iniţiatorii proiectului îşi propun chiar modificarea
locaţiei staţiei de tramvai actuale din zonă (pentru a permite accesul subteran
şi suprateran în parcare) şi modernizarea acesteia. Adică o modificare spectaculoasă,
la care s-ar adăuga în viitor şi un parcaj suprateran realizat tot în parteneriat
cu Primăria.
A.B.
Trimite articolul
XIdea nui prea buna fiindca prin acea zona in viitor ar trebui coborite tranvaiele sub pamint. Am vazut mai multe orase europene care pe centru siau coborit tranvaiele sub pamint cea ce sar preta super si pentru Arad. Tranvaiele coboara in stil metrou de la Gara pina la Boul rosu pastrinduse amplasamntul actual statiilor.
Cred ca vorbest SF.
Daca stiu bine, ziridava s-a vandur anul trecut la Grand Plaza Bucuresti pt o suma imensa. Si tot daca stiu bine, acestia au intentia de a face un mega hotel din Ziridava. Ideea cu parcarile e super, si chiar avem nevoie, si e buna si ideea lui “eu” cu tramvaie subterane, am vazut in strainatate si e super
Habar nu ai cine detine Ziridava asa ca despre planurile lor nici nu are rost sa vb. Anul trecut toata lumea spunea ca Ziridava va fi hotel si nu a fost…asa nu va fi nici acum, ramane magazin. Crezi ca daca nu stiam asta, noi, cei care avem spatii in Ziridava investeam in marfa si in aparatura?
Inainte de a bate campii si a face zarva documenteaza-te!
Asta vom mai vedea, oricum Grand Plaza care sigur e proprietar nu se ocupa cu magazine, cladirea din spate nu se construieste pt magazine, si mai mult ca sigur nici alinierea cladirii spre exterior nu se va face pt a marii nr de magazine. Sa nu mai vorbim de parcare. Iar la cum s-au golit etajele superioare…..mai ganditziva
Doamna…interesati-va cine este proprietar. Cine v-a spus ca Grand Plaza minte sau e prost. Va spun sigur asta. Legat de aliniere sau de alte detalii nu are sens sa ne contrazicem aici. Vom vedea care va fi adevarul, dar pun la bataie spatiul meu din Ziridava cu tot cu aparatura ca ramane complex comercial. Va astept sa tineti acest pariu, cu ce vreti Dvs.
Anul trecut toti lingaii lui DAT si acolitii lor vb. exact ca Dvs. : hotel, etc… S-au inselat. Ca sa raman cu o impresie buna despre Dvs. vreau sa cred ca nu sunteti amanta sau acolita lui Dat. Nu de altceva dar pareti a avea creier. Nu acelasi lucru il pot spune despre gasca lui.
Spre binele Dvs., si a locuitorilor acestui oras sa fie cum spune-ti
Nici eu nu as vrea sa fie hotel, si sa dispara numele de Ziridava. Dar stiu din surse sigure, din pacate, ca Grand Plaza a preluat Scala S.A. si a pastrat numele de Scala. Pana cand nu stiu. Alinierea, si restul modificarilor sunt prezentate si in proiectul pdf. din articol, adk actul de la primarie. PS: nush cine este acest DAT, poate ma lamuriti Dvs. Este cineva din conducerea Aradului? sau?
Proiectul arata bine si nu cred ca vor transforma Ziridava in hotel pentru simplul motiv ca nu au spatiul necesar.
Daca tot vor un hotel super, de ce nu cumpara Parcul, locatia este superba si asemeni hotelului Astoria il vor putea face foarte usor de 4 stele, daca chiar si mai mult pentru ca spatiul este mai mare si facilitatile pot fi mai multe.
Oricum un lucru este cert: la ora actuala avem nevoie de hoteluri in Arad la fel cum avem nevoie si de centre comerciale pentru cumparaturi tip mall pentru ca Aradul este un oras foarte tranzitat si aceste spatii ar veni si in interesul celor ce trec pe la noi nu numai in interesul nostru.
Am urmarit discutia dvoasta si cred ca nici unul dintre voi nu va fi implicat in decisia ce se va intimpla cu Ziridava. Deci nu va certati pentru asta, ci asteptati sa vedeti ce se va decide, oricum de catre altcineva, oricum se numeste.