ARAD. Coordonatoarea Ministerului Muncii din Guvernul alternativă al PDL, Claudia Boghicevici, arată că statistica IPP nu reflectă cu adevărat activitatea parlamentarilor. „IPP a făcut un clasament al prezenţei la voturile finale în perioada 19-31 decembrie. Aceasta, însă, nu înseamnă şi prezenţa la lucrări, ci strict la momentul votului final. Faptul că 93% din totalul actelor normative adoptate în Parlament de când USL este la guvernare sunt, de fapt, proiecte iniţiate de Guvern, demonstrează că USL consideră Parlamentul o simplă anexă. Noi am refuzat să participăm la mascarada votului final tocmai pentru ca să fie clar că anexa este majoritatea, maşina de vot. Pentru cei tentaţi să judece activitatea parlamentarilor în funcţie de aceste rapoarte, iată câteva date privind activitatea mea în primul an al legislaturii : am avut 57 de luări de cuvânt în 37 de şedinţe, 42 de declaraţii politice pe teme din domeniul social, 32 de propuneri legislative, 23 de întrebări şi interpelări, marea majoritate la adresa Ministerului Muncii, domeniu pe care îl coordonez în Guvernul altenativă ,precum şi opt moţiuni simple depuse împreună cu colegii mei din PDL”, declară deputatul Claudia Boghicevici.
Parlamentul- o „anexa a Guvernului”
Deputatul Claudia Boghicevici denunţă excesul de iniţiative ale Guvernului votate în Parlament.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!