Final de Particles#2. Finalul unei poveşti occidentale, frumoase, provocatoare. Urmează cu siguranţă bilanţul. Tinerii de la CitiZenit vor trage linie şi îşi vor face calcule: câte particule s-au adunat în 48 de ore de maraton cultural, câte vor aduna anul viitor, va mai fi un an viitor, cum va arăta Particles#3, când se va pune verdictul, care va fi acesta….

Dar… ce a rămas din festivalul din acest an al tinerilor de la CitiZenit, primul festival independent de o asemenea amploare în Arad? Vizual, Teba şi-a schimbat şi mai mult înfăţişarea şi devine tot mai mult un loc aparte, departe dar totodată aproape de centru, spre care pot fugi cei care mai cred încă în artă în Arad. Şi tot vizual, gardul de la Astra Vagoane îşi trece în cont o premieră arădeană: pe el s-a desenat prima oară, în forţă, timp de trei zile, fără oprire, pe arşită, artă urbană în adevăratul sens al cuvântului. Vor rămâne, ca atare, pe mai departe pentru Arad portretele hiperdimensionate ale pictorului englez Dale Grimshaw, care au şters griul cu care începe cartierul Vlaicu.

Cu sufletul

Cât despre imaterial şi suflet, cu siguranţă cei care au ales filmele, începând cu avanpremiera festivalului cu „Mr Gaga”, vor rămâne clar în inimă şi suflet cu imaginile de pe pelicule. Dar, de ce suntem convinşi este faptul că tinerii care au venit la concertele de pe stradă oferite de Particles#2, urmate de party-urile din hala Teba, piaţa Olimp, vor rămâne cu muzica în vene. Va trece cu siguranţă mult timp până când, de pildă, Sofa Surfers îşi vor lua adio de la cei prezenţi sâmbătă să-i asculte, să danseze cu ei, să vibreze alături de ei. Pentru că, nu-i aşa, inima moare atunci când sunetul dispare.

N-a dispărut nici sunetul, nici culoarea, nici cuvântul greu dar adevărat spus la workshopurile Particles#2, nici mişcarea, impregnată chiar în pereţii Atrium Mall. A rămas în cei care au ales să vină şi să plătească preţul aproape real al artei pentru a vedea ceva provocator, tânăr, aparte.

Şi cu barierele

N-a fost uşor, bănuim, pentru tinerii de la CitiZenit, care au crezut că pot mişca particulele din Arad. N-a fost uşor şi pentru că, în toate cele trei zile de festival, concurenţa culturală a fost serioasă şi în mare parte gratuită (chiar atunci s-a consumat, de pildă, cel mai frumos eveniment organizat vreodată de o instituţie de cultură din Arad – Rock în Cetate) şi n-a fost uşor şi pentru că e greu să schimbi în 48 de ore (şi doar cu câteva săptămâni înainte) oferta cu care arădenii au fost serviţi ani de zile: altfel de concerte şi altfel de manifestări mai mult sau mai puţin artistice.

În plus, e greu să-l obişnuieşti pe arădean, chiar şi pe tânărul arădean, că are de parcurs câţiva kilometri prin Arad, pe caniculă, pentru a ajunge în cele zece locaţii ale festivalului Particles#2. Mai ales pentru că, până acum, evenimentele arădene se ţineau într-un loc, maxim două, şi costau foarte puţin. Până la festivaluri deja cu greutate, precum Tiff, cu zeci de locaţii şi zeci de oferte, se vede că drumul e lung, chiar şi în micuţul Arad. Şi a mai trebuit ca cei de la CitiZenit să facă faţă situaţiei ciudate, în care studenţii, cei care ar fi trebuit să ia cu asalt evenimentele gândite la Particles#2, se aflau fie în sesiune, fie deja acasă, iar cei din generaţia mai tânără erau şi sunt încă în plin examen de bacalaureat.

Bilanţ din exterior

Una peste alta, a fost un festival frumos cu public restrâns la Particles#2, un eveniment care, dacă s-ar bucura de o susţinere adevărată, dincolo de cea de pe reţelele de socializare (una virtuală), ar putea deveni marca Aradului. Şi ar putea fi, pentru că altfel cum întinereşti oraşul care a demonstrat încă o dată, şi în cele 48 de ore în care particulele puteau prinde viaţă, că îmbătrâneşte urât.

Dacă ar fi să am propria concluzie, aş cita doar o vorbă a unui spectator venit la concertul senzaţionalilor Sofa Surfers – „Nu-mi vine să cred că Sofa Surfers sunt la Arad” – şi aş parafaza dintr-un scriitor uluitor – la ce bun poveştile, dacă nu să murim pentru ele.