„Decizia de organizare a şedinţei forului conducător al PN la Arad vine ca urmare unei bune prestaţii a filialei arădene în cadrul efortului de organizarea a PN la nivel naţional, precum şi a numeroaselor semnale de interes şi simpatie faţă de platforma politică şi mesajul partidului venite din judeţul Arad”, a anunţat Galiş. Acesta a mai declarat că „doresc să le mulţumesc preşedintelui PN, Cătălin Beciu, şi colegilor din BPN pentru acordul ca aceasta şedinţă extrem de importantă a Partidului Neoliberal, în care se vor lua decizii cruciale pentru evoluţia ulterioară a tinerei noastre formaţiuni, să se desfăşoare în Arad. Luăm acest fapt şi ca pe un semn de preţuire pe care conducerea Partidului Neoliberal o are pentru buna receptare pe care PN a avut-o în judeţul Arad, lucru care ne dă încredere pentru a ne amplifica eforturile în viitor”. Trebuie menţionat şi faptul că programul întâlnirii de la Arad se va desfăşura în două zile, vizând contactul atât cu organizaţia municipală, cât şi cu organizaţii din judeţ.
Partidul Neoliberal, cu filială şi la Arad
Partidul Neoliberal, cu filială şi la Arad
Fostul liberal Florin Galiş a preluat frâiele filialei din Arad a Partidului Neoliberal. Acesta a anunţat că, pe data de 20 octombrie, oraşul nostru va găzdui şedina Biroului Permanent Naţional al partidului mai sus menţionat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!