Sunt foarte puţine femei pilot în România şi, tocmai de aceea, s-o întâlneşti pe una dintre ele e un adevărat privilegiu. Întâlnirea cu Cristiana Galinescu a fost posibilă graţie prezenţei sale în punctul aero-medical de la Arad, unde a răspuns solicitărilor de salvare cu elicopterul SMURD.
Zbor şi iar zbor
Cristiana Galinescu zboară cu elicopterul din 1987, adunând până acum peste 2.200 de ore de zbor. În prezent este comandor, echivalentul comisarului şef şi al colonelului din armată.
I-a fost greu să performeze într-o profesie dominată de bărbaţi? „Nu a fost uşor, dar nu pot spune nici că a fost foarte, foarte greu. Poate am muncit mai mult decât colegii” – recunoaşte, în cele din urmă, femeia pilot. Îşi gândeşte bine răspunsurile înainte de a le rosti, e mai tot timpul cu zâmbetul pe buze şi are vorba domoală, în ciuda faptului că e olteancă.
Zborul este modul său de viaţă. Nu se vede făcând altceva decât ceea ce face acum. „Au fost momente când m-am gândit ce aş fi putut să fac, dar… nu. Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot asta aş face” – mărturiseşte Cristiana Galinescu. Pasiunea pentru zbor i-a pătruns sufletul.
În familie…
Povestea începe încă din vremea liceului, când cei de la Aviaţia Sportivă mergeau în şcoli să-i întrebe pe elevi dacă vor să zboare. S-ar fi dus cât ai clipi! Dar n-au lăsat-o părinţii. A aşteptat până a devenit majoră şi atunci a făcut ce a vrut. „După ce am terminat liceul, am aflat că s-a înfiinţat o grupă de piloţi femei militar. M-am înscris, am dat examen şi… am ajuns la Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie Aurel Vlaicu-Bobocu” – spune Cristiana Galinescu.
Chiar înainte de examen, însă, mama şi-a exprimat din nou dezacordul faţă de alegerea fetei: „«Sper să nu reuşeşti», mi-a spus. Dar până la urmă s-a acomodat” – zice fiica. Încă nu şi-a plimbat mama cu elicopterul, pentru că nu a avut ocazia. Dar, în urmă cu câţiva ani, a avut surpriza să afle că până şi mamei îi place să zboare! „În 2000 a plecat în America şi, după ce a venit de acolo, mi-a spus: «abia acum te înţeleg de ce zbori tu»” – povesteşte Cristiana Galinescu. Aşa fiică, aşa mamă!
Dar zicala nu e valabilă atunci când în rolul mamei se află femeia pilot. „Surprinzător, fiicei mele nu-i place zborul. A zburat ca pasager – chiar eu eram la manşă – şi mi-a explicat că nu i-a plăcut, că în permanenţă i-a fost frică. Mi-a spus că nu înţelege cum pot eu să fac meseria asta, că ea n-ar putea să facă aşa ceva” – rememorează Cristiana.
Evoluţia profesională
Am întrebat-o ce a simţit când a zburat prima dată. „Ceva ce n-aş putea să descriu în cuvinte” – ne-a răspuns simplu.
Ne povesteşte că primele zboruri din primul an de şcoală le-a făcut pe IAR 823, iar din anul II a trecut la elicoptere. S-a numărat printre cele cinci femei apte pentru supersonic, dar nu a ajuns să-l piloteze pe motiv că… nu s-au găsit costume specifice femeilor. Şi aşa, a ajuns să zboare cu elicopterul.
„Până în 2008 am fost la Baza 90 Transport Aerian a Ministerului Apărării Naţionale, de la Otopeni, unde am zburat IAR 330 Puma clasic. Am făcut zboruri de aclimatizare cu militarii care urmau să meargă în Irak sau Afganistan, am făcut misiuni de evacuare medicală, misiuni la calamităţi, la inundaţii şi misiuni VIP. Am transportat miniştri, dar şi anumite vedete. Nu sunt deloc persoane diferite de noi, sunt oameni cu bun simţ” – relatează Cristiana Galinescu. Printre pasagerii pe care i-a avut în elicopter s-au numărat şi unii care au avut emoţii, mai ales după ce au văzut o femeie la bord. Ce le-a spus acestora? Simplu: „Să nu-şi facă probleme”.
Experienţa SMURD
Din 2009, Cristiana Galinescu a intrat în sistemul SMURD, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. E diferită munca de aici faţă de ceea ce făcea înainte? Categoric, da!
„E mult diferit de celelate misiuni pentru că aici nu sunt misiuni planificate, nu ai timp de pregătire până să decolezi. Primeşti un telefon şi în cinci minute trebuie să pleci, nu ai voie să întârzii. Viaţa pacientului depinde de intervenţia noastră” – subliniază Cristiana Galinescu.
E mult mai multă repsonsabilitate în misiunile SMURD. „Responsabilitatea este, o dată, a echipei – căci avem în spate echipa medicală -, dar mai sunt şi responsabilitatea pentru pacient, responsabilitatea pentru aeronavă şi pentru toţi cei din aeronavă. Responsabilitatea începe de la luarea în primire a elicopterului şi până la aterizare, la sigilarea lui” – explică femeia pilot.
Extreme
Întreaga-i mină se schimbă când vorbeşte despre misiunile SMURD. Am simţit o oarecare tristeţe în glasul ei. Iar asta vine, probabil, din faptul că dincolo de pilotul implicat în misiunile de salvare, se află şi omul care asistă la suferinţa umană dusă la extrem. „Fiecare caz în parte e grav, de altfel, elicopterul nostru intervine numai atunci când accidentele sunt grave. Toate cazurile sunt importante, dar cred că o sensibilitate mai accentuată intervine atunci când sunt pentru copii, pentru nou-născuţi şi pentru bătrâni” – opinează Cristiana Galinescu.
Dincolo de imaginile terifiante pe care este nevoită să le vadă, misiunile cu elicopterul SMURD au şi o parte frumoasă. Nu multă lume are şansa să admire natura de la peste 2.500 de metri altitudine. „Am traversat deunăzi Munţii Apuseni. E un peisaj foarte frumos, avem o ţară frumoasă. Este o parte plăcută, e o deconectare, într-un fel. De sus, lumea se vede altfel. E mai frumoasă decât văzută de jos” – încheie, optimist, Cristiana Galinescu.
O femeie… obişnuită
Discuţia cu Cristiana Galinescu s-a concentrat, în principal, pe viaţa sa profesională. Dar ea ne asigură că, dincolo de femeia pilot, se află femeia obişnuită. „Sunt o femeie la fel ca toate femeile: fac mâncare, spăl, calc, dau cu mopul pe jos, fac cumpărături… Sunt un om normal. Îmi plac foarte mult animalele. Şi aici, pe aeroportul din Arad, am grijă de pisici, le dau trei mese pe zi…”
Sarcini bine împărţite la bord
Comandorul Ştefan Puiu, comandant de echipaj şi adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, este persoana care ne-a facilitat întâlnirea cu Cristiana Galinescu.
Cum se înţeleg cei doi la bordul elicopterului? „Colaborăm foarte bine, aşa cum colaborează doi piloţi din care unul e comandant şi altul secund, fiecare cu atribuţiuni precise. Nu trebuie decât ca fiecare să-şi facă treaba” – spune comandorul Ştefan Puiu.
Este, totuşi, vreo diferenţă între femeia pilot şi bărbatul pilot? „Aşa cum se zice, cu o femeie trebuie să fii mai delicat, trebuie să ai o atitudine puţin mai specială: nu poţi fii la fel de dur ca şi când ai avea coleg un bărbat. Mă refer la atitudinea umană. Profesional, lucrurile merg pe acelaşi făgaş, fiecare trebuie să-şi facă treaba. Atâta timp cât ea ştie ce are de făcut, eu ştiu ce să urmăresc, lucrurile merg bine” – conchide Ştefan Puiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!