ARAD. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare și puternic. Domnul Cel tare în război,Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.”Se intră în biserica plină de lumină cântând imnul biruinței ”Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”. Se poate vedea în acest fel răsplătirea ostenelii pentru împlinirea voii cerești și întărirea convingerii că este un timp și spațiu mărginit doar de prezența divină prin care cei ce o simt se încredințează de nesfârșitul vieții sub razele harului divin.

Mai mult ca alte sărbători, Sfintele Paști, în tâlcuirea numirii însemnând ”trecere”, aceasta legată de trecerea poporului biblic de la robia egipteană la libertatea privitoare la pământul făgăduinței, dă cadrul feeric în care se desfășoară adevărata trăire în Domnul.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Imnele praznicului cum dealtfel se știe, adâncesc învățătura Bisericii spre însușire cât mai întăritoare de către credincioși în cadrul sfintelor slujbe. Astfel, ca pilduire se face referire la următoarele:

„Porțile cele de aramă le-ai sfărâmat și încuietorile le-ai zdrobit, Hristoase Dumnezeule, și neamul omenesc cel căzut l-ai înviat…”

Textele următoarelor cântări îndreaptă cugetarea însă spre alte porți sau uși, într-un sens înălțător, ca de exemplu:

„După Învierea Ta, Doamne, adunaţi fiind Ucenicii Tăi şi uşile fiind încuiate, ai stat în mijlocul lor, pace dăruindu-le. Și încredințându-se și Toma, din vederea mâinilor și a coastei Tale, Domn și Dumnezeu Te-a mărturisit pe Tine, Care mântuiești pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, Iubitorule de oameni.”

Continuând referirea la prezența Mântuitorului între ai Săi, se găsește și scopul acesteia în cântarea:

„Încuiate fiind ușile, Stăpâne, când ai intrat umplut-ai pe Apostoli de Duhul cel Preasfânt, cu pace insuflându-i; Cărora le-ai dat și a lega și a dezlega păcatele.”

Dacă nu admitem că Dumnezeu poate depăși ordinea legilor obișnuite ale naturii nu admitem nici Învierea Lui. Iar fără învierea lui Hristos nu avem nici o nădejde că mai urmează ceva după moarte, „căci n-a cerut, ca noi, să I se deschidă ușile spre a păși înăuntru, ci, disprețuind cursul firesc al lucrurilor a trecut prin uși și a apărut pe neașteptate în mijlocul încăperii, dăruind și fericitului Toma vederea minunii pe care o săvârșirse altă dată.”

Dreptmăritori creștini și creștine,

În legătura acestora amintind remarca scriitorului că „poarta se închide spre interior și se deschide spre lume”, gândul călăuzește de la cele de împlinit spre cele ce se împlinesc, precum și faptul că poarta sau ușa simbolizează locul de trecere dintre două stări, dintre două lumi, dintre cunoscut și necunoscut, dintre lumină și întuneric, dintre bogăție și sărăcie. Toți cei care stau în fața ușii stăruind a fi primiți capătă răspunsul Domnului din Sfânta Scriptură:

„Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.”

Cinstim praznicul în bisericile și casele noastre cu aceeași evlavie pe care au arătat-o înaintașii prin cântarea de laudă:

„Paştile cele sfinţite astăzi nouă S-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte. Paştile cele de taină. Paştile cele preacinstite. Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii.”

Amin.

Al vostru, al tuturor, către Domnul rugător și de tot binele doritor,

†TIMOTEI

Arhiepiscop al Aradului