La Galeria Delta a avut loc, recent, vernisajul celei de-a VI-a ediţii a expozitiei, devenită brand, “Sculptura azi- 4 discursuri”. Curatorii expoziţiei sunt sculptorii Anamaria Şerban şi Cosmin Moldovan, amândoi artişti de excepţie şi cadre didactice de specialitate.
Prezentarea expoziţiei a fost făcută de cunoscutul critic şi istoric de artă prof. univ. Alexandra Titu şi prof. univ. Dumitru Şerban, sculptor.
Fiecare artist a optat, din start, pentru un anume material în care sunt realizate toate lucrările expuse.
Andra Ciocoiu, o prezenţă aparent fragilă şi delicată, vine în expoziţie cu un grupaj de lucrări realizate în metal sudat, un fel de mobile care valorizează un motiv fundamental în acest sens, roata. Una din piese este de dimensiuni impresionante, iar patina naturală, obţinută prin oxidări repetate, îi dă un farmec special.
Pentru Andra, motivul roţii este un pretext pentru jocuri volumetrice de plinuri şi goluri, care gravitează, în alternanţe de prezenţe-absenţe, în jurul unui ax vertical, oblic sau orizontal .
Andra e preocupată structural de exprimarea dinamicii lumii, de ideea de ciclicitate cosmică. Fiecare sculptură de-a sa este, de fapt, un motiv solar, tratat într-o altă versiune.
Dan Daniel apelează, pentru materializarea plăsmuirilor sale, la un material pe cât de dur şi nobil, pe atât de dificil şi auster, marmura albă.
Marmura albă este un material relativ rece prin culoarea sa şi puţin ofertant, mai ales pentru un sculptor tânăr. Dan Daniel, în schimb (şi aici îndrumarea unui sculptor de talia lui Dumitru Şerban şi-a arătat roadele), descoperă valenţe noi care zac în acest material cristalin prin modul de tratare al lui. El se mişcă inteligent şi cu sensibilitate între nişte limite restrictive. Soluţia găsită ţine de orchestrarea abilă a diverselor texturi obţinute prin tipul de daltă, genul şi unghiul de lovire, care dau contrastele de tratare, agitat-liniştit, curb-angular, aspru sau neted. Formele sale au ceva din lumea viului, dintr-un posibil recif. Ele conţin, parcă, în intimitatea lor, principiul, potenţialitatea creşterii. Un material încremenit ca marmura devine dinamic, viu prin atitudinea artistului, căldura, bucuria şi sensibilitatea cu care este tratat. Şi el valorizează, într-un alt mod însă, golul în sculptură, dându-i, dincolo de rolul său estetic, intrinsec şi alte conotaţii. „Cuibul” său aminteşte de definiţia zen dată vasului de lut: „Peretele aduce proprietatea, golul aduce folosul”.
Sculptura lui Dan Daniel însufleţeşte marmura prin tensiunea lăuntrică din fiecare lucrare, dată de jocul contrastelor static-dinamic, rugos-catifelat, vibrat-calm, gol-plin, convex-concav, etc.
Benjamin Varga este prezent în această expoziţie cu un lot compact ca tematică, material, viziune şi tratare plastică.
Motivul său de bază, devenit aici laitmotiv, e globul între deschis, ochiul-ghioc, scoica-nucă, înveliş de sămânţă, care suferă noi şi noi avataruri în funcţie de intenţia artistului de a sublinia o nuanţă sau alta a modului în care poate fi fructificat acest motiv.
Cuceritor, printre altele, este şi materialul în care sunt realizate piesele sale de dimensiuni mici, bronzul oxidat sau şlefuit oglindă, nobleţea lui.
Extrem de agreabilă este şi diversitatea modalităţilor în care este patinat, subtilităţile jocului de oxidări date de dozajele abil orchestrate de atingeri cu soluţii acide.
Jocul de brunuri închise, de verzuiuri de cocleală, alternate cu muchii subţiri aurii, învelite în ceara catifelată, îndeamnă spectatorul la tandre mângâieri. Formele sale trimit, prin calmul lor, la ideea de linişte, de privire spre înlăuntru, la meditaţie şi reflecţie. În preajma lor eşti tentat să taci sau să vorbeşti în şoaptă. Aura lor de pace învăluie spectatorul şi îl scot din forfota sterilă a cotidianului.
L-am lăsat pe Jean Chauvelot la urmă, pentru că el, francez fiind, aduce o tratare distinctă de ceilalţi expozanţi, a formei.
Este limpede că el vine dintr-o altă cultură, cu alte apetituri formale, alte priorităţi şi accente. Este singurul care nu recurge la materialul definitiv şi apelează la figurativ. Figura lui constantă este un fel de om-pui de „gostat”. El este singurul care expune alături de formele spaţiale şi câteva subtile desene în tuş pe acceaşi temă. În sculpturile lui albe umorul se împleteşte cu tragismul, cruzimea cu compasiunea, ironia acidă cu afecţiunea. Sculptura lui e subliniat critică. Omul de azi e văzut de sculptor ca un fel de victimă sigură, prinsă într-un angrenaj fără ieşire care, mai repede sau mai târziu, sfârşeşte prin a fi atârnat peste firele, sau în cârligele unui megaabator general, al unei lumi hiperpragmatice care şi-a pierdut iremediabil capacitatea de compasiune.
La privirea lucrărilor sale, zâmbetul îşi dă mâna cu grimasa, mustăcirea cu crisparea.
Jean Chauvelot este un talent care îşi va arăta, cu siguranţă, roadele şi mai departe, şi care îşi conturează, în fiecare zi, tot mai subliniat destinul său de artist.
Ediţia a VI-a a Expoziţiei „Sculptura azi- 4 discursuri” este încă o izbândă a celor doi curatori, Anamaria Şerban şi Cosmin Moldovan, încă o sărbătoare a calităţii, o insulă curată într-o mare de banalitate şi derizoriu cotidian.
Acurateţea şi nivelul acestei expoziţii aduce bucurie adâncă şi tăcută oricărui spectator însetat de elevare lăuntrică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!