Patru piese sacre

Concertul de joi seara, 25 februarie 2010, de la ora 19.00, în sala mare a Palatului Cultural, prezintă pagini de adâncă trăire sufletească din creaţia celor mai cunoscuţi compozitori care au existat vreodată: Wolfgang Amadeus Mozart şi Giuseppe Verdi.

Concertul dirijat de maestrul Dorin Frandeş, debutează cu Concertul în do major pentru pian şi orchestră de Wolfgang A. Mozart, avându-l ca solist pe Adrian Stoica.

Tuturor le este cunoscută mişcarea lentă a Concertului nr. 21 pentru pian şi orchestră de Mozart, cea pe care regizorul şi producătorul Bo Widerberg a utilizat-o în 1967, ca fundal sonor la filmul „Elvira Madigan”. Imensa popularitate pe care pelicula i-a acumulat-o partiturii reprezintă expresia şi reacţia clară a publicului de secol XX faţă de una dintre cele mai renumite partituri pianistice ale clasicismului. Ascultată întotdeauna cu plăcere, această mişcare mărturiseşte despre genialitate şi har melodic, despre lirism şi poezie nocturnă, despre simplitate şi eleganţă, în tiparele lipsite de constrângere ale unui cântec continuu.

Giuseppe Verdi – Patru piese sacre

Patru piese sacre au fost compuse la sfârşitul secolului al XIX-lea, când Giuseppe Verdi împlinise deja 80 de ani, fiind percepute de întreaga lume muzicală ca epilog religios al unei producţii dedicate aproape exclusiv genului de operă. Lucrările îmbină stilul laconic, concentrat al vechilor maeştrii italieni, cu bucuria stranie a experimentalului, pe care o exprimă în această etapă târzie a creaţiei muzica lui Verdi.

Ave Maria, pentru cor mixt pe patru voci este un studiu de compoziţie. La baza lucrării stă o „scala enigmatica”, pe care o editură a supus-o prelucrării mai multor compozitori, printre care şi Verdi. Este o succesiune incomodă de sunete, căreia Verdi i-a conferit un sens absolut tonal, însă în ciuda „cuminţeniei” aparente, scriitura produce efecte surprinzătoare.

Cea de a doua lucrare, Stabat Mater, pentru cor mixt pe patru voci şi orchestră, este o capodoperă a muzicii bisericeşti, una dintre cele mai reuşite împliniri muzicale ale acestui poem liturgic.

Laudi alla vergine Maria, corul a cappella pentru voci de femei, compus pe textul ultimului cânt al Paradisului lui Dante este de o frumuseţe palestriniană, intensificată însă prin sonorităţile nuanţate şi rafinate ale romantismului. Imnul va fi modelat în şapte strofe muzicale contrastante, fie omofone, fie imitative şi epuizat în conţinutul său poetic şi expresiv.

Te Deum pentru cor dublu şi orchestră este cea mai însemnată dintre cele patru. Lumina şi întunericul, eternitatea şi moartea apar într-un contrast nerezolvat, nemascat, ca o întrebare rămasă deschisă la sfârşitul unei lucrări şi al unei întregi vieţi creatoare.

Adrian Oliviu Stoica

Născut în 1955 la Cluj, pianistul Adrian Oliviu Stoica a urmat studiile muzicale superioare la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, care i-au prilejuit în continuare contacte cu nume de referinţă ale pianisticii şi muzicologiei.

După susţinerea examenului de licenţă, Adrian Stoica urmează cursurile post-universitare de specializare ca solist concertist. În toată această perioadă, participă cu regularitate la cursurile Seminarului Muzical Internaţional de la Weimar (Germania), desăvârşindu-şi formarea la clasa de măiestrie a renumitului pianist şi pedagog Rudolf Kehrer, de la Conservatorul Superior din Moscova.

Din anul 1992, este profesor titular al catedrei de pian a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar în anul 2000 obţine titlul de Doctor în Muzică.

Pianist concertist cu o activitate deosebit de bogată, Adrian Stoica este invitat în repetate rânduri să susţină recitaluri şi concerte în principalele centre muzicale ale ţării, precum şi în străinătate. A efectuat turnee în Germania, Spania, Austria, Cehia, Letonia şi este invitat frecvent să concerteze în Statele Unite ale Americii.

Presa de specialitate subliniază „vigoarea sonoră şi consecvenţa ritmică”, „tuşeul variat colorat”, „concepţia estetică proprie asupra lucrărilor interpretate”, ş.a.