În spatele acestei acţiuni de suflet şi pentru suflet au stat cei de la Asociaţia Împreună pentru Măderat: tradiţie şi viitor.
Jocurile, veselia, energia, comunicarea, vibe-ul pozitiv, socializarea, prietenii noi sau consolidate, bucuria, mesele împreună, poveștile la ceas de seară la focul de tabără, în drumeție sau în cameră, au creat amintiri de neuitat. Motiv pentru care organizatorii sunt motivaţi de a căuta noi modalități de a obține resursele financiare pentru a le putea oferi copiilor activități educative, culturale și recreative cât mai reușite.
Această ieşire a fost posibilă din banii adunați prin vânzarea decorațiunilor, realizate de copii și de voluntarii asociației, la Târgul de Crăciun de la Pâncota și la Festivalul de colinde de la Măderat.
Se aduc mulțumiri speciale mămicilor care au fost în excursie și care au ajutat cu pregătirea meselor și cu supravegherea copiilor: Carmen Borteş, Giorgiana Moldovan, Alina Tudose, Maricica Ardelean, Marcela Joldes, Delia Todea şi Andreea Ursu.
„Mulțumiri Casa Schneider pentru găzduire, deschidere şi toată strădania de a ne oferi confort maxim, o atmosferă și o ambianță de neuitat. Recomandăm cu drag tuturor această locație situată la poala dealurilor Șiriei, un loc minunat, plin de verdeață, liniște și caldură” – este mesajul Asociaţiei Împreună pentru Măderat: tradiţie şi viitor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!